Povesti cu marele Constantin Brâncuși

Radio România Cultural și Revista Historia, prin vocea Danielei Ivanov, vă aduc un proiect cultural inedit „Povești parfumate”

Domnişoara Pogany” ,”Prinţesa X” sau ” Muza adormită” sunt opere celebre ale marelui sculptor Constantin Brâncuşi în spatele cărora stau poveşti de amor. Brâncuşi şi-a transformat multe dintre iubite în opere de artă care au făcut istorie.

Marele sculptor Constantin Brâncuşi a avut o viaţă amoroasă zbuciumată. Femeile care au trecut prin atelierul său au sfârşit amorezate de şarmul marelui artist. Multe dintre doamnele care i-au marcat viaţa amoroasă, i-au influenţat şi opera. Brâncuşi nu le-a oferit relaţii amoroase stabile şi nici căsătorie, dar le-a dat în schimb posteritatea, imortalizându-le în statui.

Viata lui Constantin Brancusi a fost una de poveste si cu multe intamplari care mai de care mai interesante. Va asteptam sa o ascultati alaturi de noi

În direct puteți asculta în premieră ON AIR,  pe postul Radio Romania Cultural de luni până vineri, de la ora 17.00, iar pe site-ul nostru găsiți înregistrarile împodobite și cu imagini.  

Brâncusi despre sine si viata

„Am fost și eu de mic copil la procopseală în lume. N-am pierdut legătura și nu mi-am scos rădăcinile pentru a umbla năuc pe glob. A profitat și arta mea. M-am salvat ca om”. Așa spunea Constantin Brâncuși, după mai bine de jumătate de secol departe de România. A plecat când știa că a luat tot se putea lua: tradiția și istoria, cei șapte ani de-acasă și poveștile păsării măiestre, piatra și infinitul. A plecat după ce în țara natală a învățat că echilibrul talent – muncă este esențial. A fost cioban, boiangiu, băcan, cârciumar; elev şi student, dar, mai presus de toate, a fost călător. Iar înainte de a crea zborul, drumul de la Costache la Constantin Brâncuşi a fost făcut pe jos.

În secolul al XIX-lea, viața pe tărâmul culelor era asemănătoare oricărei alte regiuni din România. Proclamația de la Padeș fusese citită. Revoluția pașoptistă trecuse și ea. În 1876, România era condusă de un prinț străin, iar viitorul apropiat îi rezerva cucerirea independenței. Iar viața la țară, din sătucurile pe care și astăzi abia dacă le găsim pe hartă, rămânea neschimbată – aceleași greutăți, aceleași tradiții și aceleași bucurii la zile mari. ”Pe atunci viața era frumoasă și armonioasă. De milenii, oamenii duceau, fericiți, o viață patriarhală. […] Totul trecea liniștit de la un anotimp la altul. Și știți de ce s-au schimbat lucrurile? Civilizația marelui oraș a ajuns la noi”, așa descria cotidianul ultimul sfert de secol XIX cel care avea să pună pe harta lumii satul Hobița.