⬆

Un urs reprezentat pe Tapiseria de la Bayeux

Povestea ursului din Tapiseria de la Bayeux: luptele cu animale din Anglia medievală

Autor: dr. Liam Lewis

Când ne imaginăm Anglia medievală, ne vin în minte cavaleri, castele și bătălii. Dar urșii? Cât de obișnuită era prezența lor în viața oamenilor din acea vreme?

Tapiseria de la Bayeux, care înfățișează cucerirea Angliei de către normanzi, ascunde o scenă neobișnuită: un bărbat ridică sabia asupra unui urs. O nouă cercetare, bazată pe analiza arheologică a oaselor de urs și pe studierea documentelor istorice, indică faptul că o asemenea imagine nu era chiar atât de stranie în Anglia medievală.

După cucerirea normandă din 1066, urșii au devenit mult mai prezenți în orașele englezești. Deși odinioară făceau parte din fauna nativă a Marii Britanii, aceștia dispăruseră de pe insulă cu secole înainte de sosirea normanzilor.

Cum au ajuns, atunci, urșii să ocupe un loc în viața medievală engleză? Și în ce măsură prezența lor a contribuit la apariția spectacolelor de luptă între urși și câini, devenite populare câteva secole mai târziu?

Începând cu aproximativ 1500, numeroase orașe englezești aveau propriul urs-vedetă, scos în arenă pentru a se lupta cu câinii, în cadrul unui spectacol cunoscut sub numele de bear-baiting. Unele dintre aceste animale purtau chiar nume sugestive, precum George Stone sau Little Bess din Bromley.

„Bear-baiting”, ilustrație din secolul al XIV-lea Foto: © British Library / Wikimedia Commons

Astfel de reprezentații atrăgeau mulțimi de spectatori. În 1575, regina Elisabeta I a asistat la spectacole în care urșii și taurii erau asmuțiți împotriva câinilor, organizate la Castelul Kenilworth.

Îngrijitorii urșilor, cunoscuți sub numele de bearwards, se ocupau ca animalele să fie în formă pentru lupte de-a lungul unei mari părți a vieții lor. Shakespeare îi numea „urși ruși”, o referire la obiceiul de a importa pui din Europa de Est, care erau apoi crescuți special pentru aceste spectacole. Puii traversau marea și ajungeau în Anglia, unde erau pregătiți pentru lupte organizate în piețele orașelor și în curțile bisericilor, de la Londra până în Yorkshire.

În 1562, intrarea la un asemenea spectacol în Londra costa unul sau doi pence. Iar în iarna anului 1583, când un incendiu devastator a lovit orașul Nantwich, din comitatul Cheshire, mai mulți urși au fost scoși din țarcuri pentru a fi salvați de flăcări.

Urșii duceau, așadar, o existență neobișnuită. Dar de unde provenea această tradiție?

Se consideră că urșii sălbatici au dispărut din Marea Britanie încă din Epoca Bronzului. Este posibil ca romanii să fi adus din nou aceste animale pe insulă, însă abia în perioada modernă timpurie ele încep să apară în număr semnificativ în sursele arheologice și istorice.

Multă vreme, istoricii au bănuit că tradiția luptelor cu urși își are originile în Evul Mediu. Urșii apar frecvent în scenele decorative de pe marginile manuscriselor medievale bogat ilustrate, uneori cântând la instrumente muzicale sau stând în cap, în ipostaze asociate tradiției dansului cu urși.

Totuși, asemenea reprezentări nu ne pot spune cât de răspândiți erau urșii în realitate și nici când a început să crească prezența lor în Anglia.

Ce s-a schimbat după cucerirea normandă?

Tapiseria de la Bayeux oferă un indiciu interesant. Această amplă broderie istorică relatează cucerirea Angliei de către William Cuceritorul.

În scena a 11-a, pe marginea inferioară a tapiseriei, un bărbat ține o sabie ridicată asupra unui urs. Scena principală înfățișează schimbul de mesaje dintre ducele William și Guy Turold, un episod care precedă eliberarea lui Harold și predarea acestuia în mâinile lui William.

Semnificația animalelor și a celorlalte scene de pe marginile tapiseriei continuă să fie dezbătută. Acestea ar putea comenta sau satiriza evenimentele prezentate în narațiunea principală. Ursul capătă însă o importanță aparte în lumina noilor cercetări, care au combinat mai multe metode de analiză pentru a reconstitui rolul acestor animale în Anglia medievală.

Există cel puțin o mențiune despre un urs în Anglia de dinaintea cuceririi normande. Domesday Book, un amplu recensământ al proprietăților și resurselor regatului, consemnează că orașul Norwich îi oferise regelui Eduard Confesorul un urs și șase câini. După cucerirea din 1066, referirile la urși și la luptele organizate cu aceste animale devin însă tot mai numeroase.

Am analizat documente începând cu secolul al XI-lea pentru a urmări felul în care era descrisă această practică. Printre primele relatări se numără una din Ardres, în nordul Franței, o localitate care avea legături strânse cu Anglia normandă.

Ulterior, urșii apar în mod repetat în povestiri și romane cavalerești destinate publicului aristocratic din Anglia și Franța. Aceste texte descriu spectacole în care urșii, taurii și mistreții erau asmuțiți împotriva altor animale, în cadrul unor ospețe și nunți însoțite de muzică, dans și alte forme de divertisment.

Concluzia cercetării este că luptele cu urși erau deja o practică bine stabilită în Anglia secolului al XII-lea.

Dovezile arheologice completează imaginea. Oase de urs au fost descoperite în mai multe situri, printre care palatul Les Hallettes din Compiègne, Franța, și Castelul Richmond din North Yorkshire.

La începutul secolului al XIII-lea, la Richmond locuia un îngrijitor de urși pe nume Spenellus. Mai mult, o nouă datare cu radiocarbon a unui omoplat de urs descoperit la Richmond a demonstrat că aceste animale erau prezente în nordul Angliei imediat după cucerirea normandă.

Puse cap la cap, sursele scrise și dovezile arheologice arată că urșii deveneau o prezență tot mai familiară în viața medievală. Malul sudic al Tamisei, în zona Southbank din Londra, avea să devină un centru important al acestor spectacole, care rivalizau ca popularitate cu teatrul.

Să ne imaginăm cu adevărat lumea medievală nu este niciodată simplu. Ideile noastre despre trecut sunt influențate de romane, seriale, filme și opere de artă. Iar Tapiseria de la Bayeux a contribuit ea însăși la felul în care ne reprezentăm cucerirea normandă. Dar pe această tapiserie se află și un urs.

Cercetările anterioare indică faptul că această mică reprezentare ar putea dezvălui mult mai mult decât imaginația artistică a epocii. Ea face parte dintr-o poveste mai amplă, despre răspândirea treptată a urșilor în orașele englezești după anul 1066.

Importanța descoperirii constă în faptul că detaliile aparent nesemnificative ale obiectelor istorice ne pot schimba înțelegerea trecutului. Dovezile privind prezența urșilor în Anglia medievală fac legătura între animalele bizare ilustrate pe marginile manuscriselor și în scenele tapiseriilor și lumea spectacolelor organizate de lupte cu urși, devenite populare în secolele următoare.

Așadar, vizitatorii care vor vedea Tapiseria de la Bayeux la Londra ar putea privi altfel acel ursuleț de pe marginea broderiei. În loc să-l considere doar una dintre multele figuri stranii ale tapiseriei, și-ar putea imagina o realitate mult mai surprinzătoare: o Anglie medievală în care întâlnirea cu un urs devenea, treptat, ceva tot mai obișnuit.