Portrete feminine și arta fotografiei în La Belle Époque
Printre cele mai interesante exponate aflate în patrimoniul Muzeului Național al Banatului se găsesc și o serie de fotografii înfățișând femei în vestimentație de epocă, databile între sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, frumoasa perioadă pe care o cunoaștem astăzi sub numele de La Belle Époque.
Fotografiile au fost donate Secției de Istorie a Muzeului Național al Banatului în februarie 1985 de către Izsák László, cu doar un an înainte de decesul său. Acestea au fost realizate în unele dintre cele mai importante ateliere fotografice bănățene ale timpului, precum Kossak József, Naschitz László, Honisch L. István, J. Jérôme și Ravasz Imre.
Vestimentația femeilor din aceste fotografii prezintă elemente caracteristice La Belle Époque, perioadă din istoria Europei cuprinsă între cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX și caracterizată prin schimbări socioeconomice precum industrializarea, expansiunea urbană, dezvoltarea diviziunii muncii, dar și o tranziție către o nouă percepție asupra lumii și a proclamării idealurilor universale ale libertății și rațiunii.
O astfel de transformare la nivelul mentalităților a fost realizată și în sfera feminității și a modificării statutului și echilibrului de forțe dintre masculin și feminin.
Redefinirea rolului femeii în societate
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, în pofida accesului limitat la o educație superioară, unele femei din Franța și din Imperiul Austro-Ungar patronau activități filantropice, educative și social-caritative considerate extensii ale domeniilor tradiționale feminine.
Autoritatea și cunoștințele specializate dobândite odată cu acestea au fost fructificate prin noile ocupații la care femeile au început a avea din ce în ce mai mult acces, ca profesoare, asistente medicale sau asistente sociale, vocații considerate mai degrabă feminine, ca urmare a faptului că derivau din experiența dobândită în domenii ale vieții care le erau străine bărbaților.
Banatul și Transilvania, provincii care, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea și la începutul veacului următor, făceau parte din Imperiul Austro-Ungar, au fost influențate de transformările culturale de pe scena europeană, inclusiv în ceea ce privește rolul femeii în societate.
În concordanță cu trendul european de emancipare a femeilor, se vor ivi o serie de principii noi care vor pretinde egalitatea pe plan intelectual a femeilor cu bărbații. Cu toate că în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea și la începutul secolului XX normele sociale continuau încă să amplaseze genul feminin într-un rol de inegalitate cu cel masculin, modelul noii femei eliberate de constrângeri care s-a ivit în această perioadă a dobândit o victorie asupra vechii stări de plenitudine inocentă și docilă aservire.
Femeile au respins acum noțiunile convenționale de feminitate acceptate până atunci și au depășit teritoriul maternității și al vieții domestice, angajându-se pe calea dobândirii unei independențe financiare și sociale. Aceasta a marcat înaintarea femeii moderne în sfera publică și adoptarea unor forme mai libere de exprimare a propriei identități.
Muzeul Național al Banatului
La 25 iulie 1872, la inițiativa marelui om de cultură Ormós Zsigmond, prefectul comitatului Timiș, și a unui grup de intelectuali s-a înființat prima societate științifică din Banat, cu denumirea Societatea de Istorie și Arheologie, care a avut ca scop constituirea unui muzeu istorico-arheologic în Timișoara.
Primele obiecte de patrimoniu înregistrate în inventarul său au fost depozitate inițial într-o încăpere din Palatul Episcopiei de Cenad, acestea provenind din donații, descoperiri arheologice întâmplătoare și achiziții.
Patru ani mai târziu, în 1876, cu sprijinul prefectului comitatului Timiș, Societatea de Istorie și Arheologie din Banat a primit două încăperi în Casa Wellauer, pe strada Lonovics (actuala Augustin Pacha), sediu al muzeului până în perioada interbelică.
În 1919, odată cu integrarea Banatului în cadrul statului național unitar român, Muzeul Banatului a intrat într-o nouă perioadă. O activitate importantă în vederea reorganizării muzeului a avut-o Emanuil Ungureanu, care a deținut în anii interbelici funcția de inspector cultural al orașului Timișoara.
În 1948, Muzeul Banatului a fost transferat într-o clădire adecvată menirii sale, Castelul Huniade (redat sus într-o pictură de epocă). După anul 1950, colecțiile Muzeului Banatului s-au îmbogățit cu piese muzeale valoroase. Astăzi, din cauza lucrărilor de restaurare la castel, administrația Muzeului și expozițiile temporare sunt găzduite, momentan, de Bastionul Theresia, pe str. Martin Luther nr. 4, Timișoara.
Acest articol a fost publicat în numărul 229 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
