Portavioanele sovietice: cursa înarmării care a falimentat URSS
Anul 1986 a venit și cu Congresul al XXVII-lea al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și raportul trebuia prezentat de către conducătorul statului și al grupării politice totalitare. Liderul de la Kremlin a realizat un text perfect leninist, cu nimic inferior celor aprobate de predecesorii din fruntea lagărului socialist.
Se spunea acolo că economia sovietică n-a avut rezultatele așteptate în perioada 1971 – 1981 și au fost grav afectate, educația, sănătatea, știința și serviciile către populație. Planurile cincinale cu numerele 9 și 10 au fost un eșec în ceea ce privește nivelul de trai și domeniile afectate de lipsa finanțărilor și de interesul autorităților au rămas definite drept neproductive, parazitare în raport cu favorita industrie.
Satele au rămas în continuare în afara cercului modernizării și mecanizarea muncii în agricultură era un vis frumos de prin cărțile de propagandă. Culmea este că mediul rural a fost deposedat și de caii epocii apuse a țarismului.
Școlile nu aveau dotare, spitalele erau arhaice și utilitățile erau la nivel de promisiuni. Fericirea comunistă era mereu la orizont. Fabricile fumegau și livrau cantități mari de mărfuri, dar banii nu ajungeau pentru creșterea nivelului de trai. Unde erau îngropați?
Economia sovietică putea să fie ceva mai eficientă dacă liderii de la Kremlin n-ar fi trăit într-o lume fantastică. Ei doreau să ducă steagul roșu al socialismului pe toate meridianele planetei și nu se putea atinge acest țel fără armament sofisticat.
Este interesant de observat că factorii de decizie au hotărât că țara are nevoie de portavioane pentru a înfrunta SUA și primul a început să fie construit în 1970. Kiev a fost gata în 1975, urmat fiind de Minsk, asamblat în perioada 1972 – 1978. Novorossiysk (foto sus) a fost finisat în 1982. Erau construcții complicate, lungi de 273 m, și care aveau nevoie de avioane cu decolare pe verticală Yak-38 (foto jos), 231 de unități fiind asamblate fix în cele două cincinale. Mihail Gorbaciov n-a suflat o vorbă despre aceste masive pregătiri de război și a pus totul în contul unor probleme ale economiei.
Este interesant că autoritățile de la Moscova cunoșteau prețul enorm al acestor giganți care nu se puteau compara cu cei deținuți de US Navy. Chiar dacă erau mai mici decât inamicii din lagărul capitalist, presiunea lor asupra economiei era mult mai mare din cauza slabei dotări tehnice.
Această cursă a înarmărilor nu putea să ducă decât la sărăcie și la faliment, dar a fost continuată și după 1981, munca fiind continuată la o altă unitate a Clasei Kiev, numită Baku (foto jos) la finisarea din 1987. Era prea puțin pentru poftele mondiale și s-a trecut la clasa următoare, fiecare unitate fiind lungă de 305 m.
Prima navă a început să fie conturată în 1982 și a fost finisată abia în 1990 sub numele de Riga, apoi a ajuns să fie botezată Amiral Kuznețov. Mihail Gorbaciov, din spatele zâmbetului plăcut și nevinovat, a continuat politica de înarmare navală dincolo de limitele raționalului și a fost de acord cu lansarea în construcție în 1985 a viitorului portavion Varyag, eșuat astăzi tocmai în China sub numele de Liaoning.
Industria gâfâia pentru a face față producerii de materiale de calitate pentru cele două portavioane, dar conducătorul partidului unic a vrut și mai mult. Au fost întocmite schițele pentru un purtător nuclear de avioane din Clasa Ulianovsk. A fost comandat în 11 iunie 1986 și avea o lungime de 321 m.
Fabricile au făcut cu greu rost de materiale solicitate și abia la 25 noiembrie 1988 a început munca de asamblare, dar căderea comunismului în 1991 l-a găsit lucrat numai în proporție de 40%. Este interesant că și grupul aerian ar fi fost deosebit de cel al predecesorilor, numărul aeronavelor crescând la 68. Calitatea acestora era deosebită, un Yak-38 fiind o jucărie în raport cu un MiG-29K sau un Suhoi Su-33.
Politicienii de la Moscova n-au avut nici cea mai mică legătură cu popoarele sovietice, acestea fiind ținute în viață doar pentru a fi forță de muncă robotizată și carne de tun pentru revoluția mondială. În rest, era luptă pentru supraviețuire.
