Popas (culinar) al Regelui Ferdinand în Delta Dunării, cu ciorbă pescărească și crapi la proțap
Asemenea unchiului său, şi Ferdinand era fascinat de Delta Dunării, mai ales că era un pasionat botanist şi vânător. Delta Dunării, cu întregul său ecosistem, îi oferea regelui posibilitatea de a studia diversitatea florei şi de a-şi completa astfel cercetările asupra diverselor specii de plante, care se regăseau apoi în colecţia sa de ierbare.
În toamna anului 1926, Regele Ferdinand împreună cu invitaţii săi (fără Regina Maria, care îşi începuse vizita în SUA) a făcut o ultimă călătorie pe Dunăre, cu iahtul „Ştefan cel Mare“. Programul călătoriei şi al vânătorilor fusese alcătuit, ca de fiecare dată, de către Grigore Antipa, principalele activităţi fiind plimbările cu bărcile pe canale, vizitarea pescăriilor şi a punctelor de unde se scoteau mari cantităţi de peşte. Mesele luate cu acest prilej erau alcătuite în principal din peşte şi, în acest sens, iată ce nota colonelul A.S. Spiess, director al Vânătorilor Regale, în 1928, în articolul „10 zile cu Majestatea Sa Regele Ferdinand I în Delta Dunării“, în „Revista Vânătorilor“: „După vizitarea acestor instalațiuni interesante (locurile de unde se scoteau năvoadele cu peşte), ne duserăm la agenția de pescărie de la Scurtu unde luarăm o masă preparată exclusiv din pește. Într-un cazan enorm fierbea tradiționala ciorbă pescărească și la cărbuni se coceau în propria lor grăsime crapi mari, despicați în lungime, trași la proțap, cu un aspect foarte apetisant!“.
• Mese şi meniuri regale. Eleganţă, fast şi bun-gust. Baluri, dineuri, vizite oficiale
• Mese ceremoniale: Serbările Încoronării de la Alba Iulia, 10 Mai, nunta Elisabetei sau logodna Mărioarei
• Exigențele culinare ale Reginei Maria
• Ce puneau pe masă într-o zi obișnuită capetele încoronate ale României
Acest text este un fragment din articolul „Călătorie aromată în bucătăria regală. La masă cu Ferdinand și Maria” apărut în numărul 220 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei în perioada 27 mai-26 iunie 2020, dar și în format digital pe paydemic.com