Pictorul Paolo Veronese în faţa Inchiziţiei. Motivul: Maria Magdalena a fost înlocuită cu un câine
Era vara lui 1573 şi pictorul veneţian Paolo Veronese se afla la ananghie. La începutul anului, Veronese primise o comandă, pentru o mănăstire din Veneţia, de un tablou ce reprezenta scena cinei celei de taină. Zis şi făcut. Pictura a fost una de proporţii extravagante:măsura patru metri şi jumătate înălţime şi aproape 11 metri lăţime. Pe lângă Iisus şi apostolii Săi, scena includea câini, pisici, bufoni şi germani, dar excludea prezenţa Mariei Magdalena. Libertăţile pe care şi le-a luat artistul în interpretarea episodului biblic, fundamental în credinţa creştină, au atras dezaprobarea Sfântului Tribunal al Inchiziţiei oraşului. Însărcinat cu apărarea şi menţinerea căii drepte a Bisericii, Tribunalul l-a citat pe Veronese pe 18 iulie. Să vină să dea socoteală pentru acţiunile sale, să se apere în faţa acuzaţiilor de erezie.
În timp ce stătea în faţa acuzatorilor, Paolo Veronese ştia foarte bine că trebuia să aibă foarte mare grijă atunci când formula răspunsurile la întrebările lor. Cariera sa, poate chiar viaţa sa, erau în primejdie. Primele întrebări s-au concentrat asupra faptului că locul tradiţional deţinut de Maria Magdalena a fost luat de un câine în tabloul lui Veronese. Apărarea lui Veronese în timpul acestui calvar a fost să apeleze la faptul că este un artist şi, prin urmare, a inclus imagini şi scene la periferia episodului biblic, bazându-se pe contribuţia lor vizuală şi artistică la operă, şi nu pe acurateţea religioasă, biblică. În finalul interogatoriului, Tribunalul a decis ca artistul să schimbe elementele ofensatoare din pictură.
Pedepsit astfel, Veronese a ezitat să se supună ordinelor de a repicta punctele considerate ofensatoare. Artistul a simţit că principala critică a Inchiziţiei era aceea că tabloul său trivializa un eveniment crucial din Noul Testament. Soluţia a fost să schimbe titlul tabloului din „Cina cea de taină” în „Ospăţul din casa Levitului”, fără să facă vreo schimbare. Şi se pare că a avut succes, căci inchizitorii nu l-au mai deranjat după aceea.
Ospăţul din casa Levitului
Interogatoriul lui Paolo Veronese oferă o privire din interior asupra modului în care lucra Inchiziţia:
„Astăzi, 18 iulie 1573. Chemat la Curtea Sfântă în faţa Tribunalului Sacru, Paolo Galliari Veronese, cu reşedinţa în parohia lui S. Samuel şi fiind numit după numele şi prenumele său, a răspuns ca mai înainte [menţionat].
Întrebat care este profesia sa:
Răspuns: Pictez şi realizez chipuri.
Întrebare:Cunoşti motivele pentru care ai fost chemat aici?
R:Nu.
Î:Îţi poţi imagina care ar putea fi aceste motive?
R:Îmi pot imagina foarte bine.
Î:Spune ce crezi despre ele.
R:Cred că este vorba despre ceea ce mi-au spus părinţii reverenzi, sau mai degrabă stareţul mănăstirii San Giovanni e Paolo, al cărui nume nu îl ştiu, dar care m-a informat că a fost aici şi că Domniile Voastre Ilustre i-aţi ordonat să facă [în aşa fel încât] ca imaginea Magdalenei să fie plasată în locul câinelui;şi i-am răspuns că o voi face degrabă tot ce e cu putinţă pentru reputaţia mea şi pentru beneficiul picturii;dar că nu am înţeles ce ar putea face acest chip al Magdalenei aici.
Î:Ce pictură este aceea pe care ai numit-o?
R:Este pictura ce reprezintă Cina cea de taină pe care a avut-o Iisus cu apostolii săi în casa lui Simon.
Î:În această cină a Domnului Nostru, ai pictat vreun servitor?
R:Da, domnul meu.
Î:Spune câţi servitori şi ce face fiecare.
R:Mai întâi, stăpânul casei, Simon;apoi, am plasat lângă el un servitor, care am presupus că a venit pentru propriul său amuzament, pentru a vedea aranjamentul mesei. Apoi mai sunt şi alţii, dar pentru că sunt foarte multe chipuri în pictură, nu îmi amintesc.
Î:Ce însemnătate au bărbaţii îmbrăcaţi în haine germane, fiecare cu o halebardă în mână?
R:Acum e necesar să spun câteva cuvinte.
Î:Spune.
R:Noi, pictorii, folosim aceeaşi licenţă care este permisă poeţilor şi bufonilor. Am plasat aceşti doi halebardieri, unul dintre ei mâncând, celălalt bând, lângă scări, dar ambii gata să fie la datorie dacă li s-ar cere:mi s-a părut potrivit ca stăpânul unei asemenea case, care dacă era atât de bogat şi de mare pe cât mi s-a spus, să aibă astfel de servitori.
Î:Şi cel care e îmbrăcat ca un bufon cu un papagal pe încheietura mâinii – de ce l-ai introdus pe pânză?
R:Pentru decor, aşa cum se face de obicei.
Î:Cine sunt oamenii de la masa Domnului Nostru?
R:Cei doisprezece apostoli.
Î:Ce face Sfântul Petru, cine e primul?
R:Taie un miel pentru a trimite [bucata]la celălalt capăt al mesei.
Î:Ce face cel care urmează?
R:Ţine în mâini o farfurie pentru a vedea ce îi va da Sfântul Petru.
Î:Ce face cel care este după acesta ultimul?
R:Se scobeşte în dinţi cu o furculiţă.
Î:Cine crezi tu cu adevărat că a fost prezent la această cină?
R:Cred că au fost prezenţi Iisus şi Apostolii săi;dar în prim planul picturii am plasat diverse chipuri pentru decor, după [cum mi-a dictat]inventivitatea mea.
Î:Ai fost însărcinat să pictezi germani şi bufoni şi astfel de chipuri în această pictură?
R:Nu, domnul meu:dar am fost însărcinat să decorez pictura cum am crezut eu mai bine de cuviinţă, care, fiind mare, după mine, are nevoie de multe personaje...
Î:Ţi se pare că...ai procedat corect pictând astfel tabloul şi că poate fi probat [ca fiind]corect şi decent?
R:Ilustre domn, nu îl apăr;dar am crezut că fac bine.”
Judecătorii au decis că mai sus menţionatul Paolo trebuie să fie obligat să corecteze pictura în termen de trei luni de la data mustrării în conformitate cu hotărârile Curţii Sfinte, totul pe cheltuiala menţionatului Paolo.
www.eyewitnesstohistory.com
