Petreceri și voie bună la curtea fanarioților

Apariția luxului, a balurilor în stil francez sau a legăturilor extraconjugale – toate acestea, şi multe altele, au fost paşi, buni sau răi, făcuți pe calea schimbării. S-au prefăcut, astfel, și modalități de petrecere a timpului liber, iar laolaltă cu datinile străvechi, în distracțiile cotidiene și-au făcut loc și obiceiurile occidentale.

Domnitorii fanarioţi aveau la Curte şi câte un măscărici sau doi, care îi desfătau pe ei şi pe boierii lor cu glume şi giumbuşlucuri, susţinând adesea adevărate spectacole, îndeosebi cu farsa turcească numită „caraghioz” – un joc de marionete, numit şi jocul păpuşilor, care ajunge să fie specific cu deosebire sărbătorii Crăciunului.

Asemenea spectacole le dădeau şi ceauşii şi „şeitarii”. Aceştia din urmă, în număr de patru, erau aleşi tot dintre ceauşi şi aveau rolul de a deschide alaiul domnesc costumaţi într-un anume fel (aveau căciuli mari din blană de tigru, iar în spate le atârna o coadă de vulpe; în faţa căciulii aveau oglinzi, la brâu pistoale, iar în mână toporaşe). Modul lor de a-i distra pe domnitor şi pe boieri era acela de a se strâmba în fel şi chip la oamenii întâlniţi pe drum. Genul acesta de divertisment a fost la modă la Curtea domnească până la începutul secolului al XIX-lea, până în timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, ca pe urmă să dispară.

Cu o pompă deosebită se celebrau marile sărbători: Crăciunul, Anul Nou, Boboteaza, Sfântul Gheorghe şi Paştele. Cea mai curioasă dintre ceremonii era scoaterea cailor la păşune în ziua de Sfântul Gheorghe. Caii, înşeuaţi turceşte şi acoperiţi cu harnaşamente scumpe, erau mânaţi de slujbaşi speciali îmbrăcaţi în roşu şi conduşi de marele comis în costum de gală, urmat de garda domnească şi de cete de ostaşi. Toţi aceştia defilau sub ferestrele palatului domnesc, după care caii erau duşi la locul de păşune de la Băneasa sau Colentina, unde, se spune, rămâneau şase săptămâni.

Alte ocazii de distracţie erau „petrecerea naţională a Turciei”, naşterea unei beizadele, dar şi o victorie obţinută de către turci. Atunci străzile erau iluminate cu felinare colorate, magazinele erau frumos împodobite şi nu lipseau nici artificiile.

Petrecerile şi distracţiile la Curtea domnitorului fanariot aveau în compunere şi dansul, mai ales la nunţi şi botezuri, ori la balul oficial dat de Anul Nou. Modul de execuţie, monoton, mai mult automatic şi lipsit de vioiciune, crea însă o impresie proastă vizitatorilor din afară şi contrasta puternic cu horele ţărăneşti pline de vioiciune şi adevărată trăire.