⬆

Perspectiva generalilor lui Hitler asupra bătăliei de la Stalingrad

Și în spațiul occidental, bătălia de la Stalingrad este considerată ca fiind un punct de cotitură al războiului. Aici există însă și nuanțe: s-au utilizat termeni similari despre bătăliile de la Moscova și Kursk, englezii au atribuit aceeași valoare „Bătăliei Angliei”, iar americanii, intrării lor în război. Perspectiva asupra Stalingradului și a războiului întreg care a ghidat vreme de trei decenii un anume consens istoriografic a fost oferită de către foștii generali ai lui Hitler.

Din rândul acestora s-a desprins figura lui Franz Halder (1884-1972). Halder fusese implicat în creionarea și executarea planului de invazie a URSS, însă neînțelegerile cu Hitler, generate de viziuni diferite privind purtarea războiului, au condus la îndepărtarea de la comandă și arestarea sa în 1944, în momentul complotului eșuat asupra Führerului. A fost din nou arestat, de data aceasta de către armata SUA, în 1945, judecat și achitat pentru acuzațiile de a fi fost colaborator și susținător al regimului nazist. Bun cunoscător al realităților sovietice și favorizat de contextul începerii Războiului Rece, Halder s-a făcut util Aliaților, iar expertiza sa privind URSS a devenit folositoare pentru americani. Alături de alți generali ai lui Hitler (Eric von Manstein, de exemplu), el și-a publicat memoriile. Apariția acestor memorii a provocat o revelație asupra a ceea ce se întâmplase în culisele puterii celui de-al Treilea Reich. Perspectiva sa asupra războiului i-a determinat pe istoricii contemporani să vorbească despre o adevărată „Școală a lui Halder”.

Atât el, cât și ceilalți generali au introdus, prin publicarea memoriilor, la sfârșitul anilor ’50, câteva explicații interesante asupra războiului. Hitler, spuneau la unison foștii săi generali, este vinovat de pierderea războiului. Motivul: dictatorul a luat decizii fără să țină cont de părerile competenților generali din jurul lui (aceiași care-și scriau memoriile după război). Poate cel mai vehement în acest sens a fost generalul Eric von Manstein care, într-un fel sau altul, încerca să readucă în spațiul german vechea teorie a cuțitului înfipt în spate de la sfârșitul Primului Război Mondial. De data aceasta, nu mai erau evreii. Hitler a fost cel care, prin deciziile sale, a înfipt cuțitul în spatele armatei. „Eu singur port responsabilitatea pentru Stalingrad” a zis Hitler, după cum afirmă Manstein în cartea sa. Wehrmachtul nu a fost nazist și, în ansamblul său, s-a opus Partidului nazist. Wehrmachtul trebuia reabilitat, iar atrocitățile săvârșite de soldați erau atribuite doar S.S.-ului.

O ultimă teză: războiul cu URSS a fost pierdut, dincolo de erorile lui Hitler, și din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile. Cu alte cuvinte, „generalul Iarnă” a fost de partea sovieticilor. Aceste abordări au fost utilizate pentru o vreme de istoriografia occidentală, poate și în logica Războiului Rece și în ciuda permanentelor proteste ale sovieticilor, care le-au considerat încercări de minimalizare a uriașului efort depus de URSS în acest conflict. Istoriografiei occidentale îi lipsea însă și perspectiva rusă a documentelor pentru a putea să realizeze o „fotografie” completă a acestei bătălii și a războiului, în general. Nimeni nu credea că acesta avea să fie materializat vreodată, după cum nimeni nu credea în prăbușirea URSS.

Mihail Gorbaciov a fost cel care le-a oferit istoricilor cheia arhivelor sovietice ale războiului, permițând accesul cercetătorilor la fonduri altădată inaccesibile. Documentele au adus în fața istoricilor dovezile privind uriașa capacitate de rezistență și de mobilizare economică, militară a URSS, care alături de însemnatele pierderi umane ale germanilor au fost decisive pentru soarta războiului. Evident, subiectul a fost reevaluat, iar punctul de vedere al generalilor germani a fost definitiv abandonat.

Acest text este un fragment din dosarul ediției de februarie a revistei Historia, dedicat soldaților români care au luptat la Stalingrad, dar și relației complicate a românilor cu nemții. În acest dosar puteți citi:

• ÎN PREMIERĂ : tabelul cu numele soldaților români care au murit la Cotul Donului și au fost înmormântați în cimitirul din Gromki
• Mărturii inedite ale celor care au supraviețuit celei mai sângeroase bătălii din istorie: „Văd și acum o groapă imensă în care au fost aruncați soldații noștri morți cu sutele”
• Care au fost obiectivele germanilor pentru 1942
• Care au fost responsabilitățile date de nemți Armatei Române
• Divergențele româno-germane. Nemții dau vina pe români pentru pierderea bătăliei
• Schimb de replici între mareșalul Antonescu și comandantul von Manstein: „soldatul român nu poate fi umilit de un străin, cu atât mai puțin de un camarad de arme, chiar când greșește”
• Evoluția relațiilor româno-germane după Stalingrad
• O privire asupra memorialisticii despre Stalingrad: „Armata maghiară și-a pierdut onoarea”, „Nu suntem ciumați, suntem soldați italieni”, „Care a fost scopul superior pentru care mareșalul ne-a sacrificat ca pe niște pioni pe tabla de șah?”