„Pastelurile“ lui Vasile Alecsandri, publicate pentru prima dată în revista „Convorbiri literare“
În Muzeul „Vasile Alecsandri“ din Mircești, pe biroul unde scriitorul a compus nenumăratele opere literare, se află revista „Convorbiri literare“ în care poetul a publicat ciclul „Pasteluri“ pentru prima dată. Pastelurile Bardului de la Mircești sunt o colecție de stampe impresioniste, „turnate în vers fragil“1, care celebrează viața în integralitatea ei, iar valoarea lor literară trebuie acceptată în contextul cerințelor culturale ale momentului2: „Am fost obligat să-mi măsor zborul imaginației și al condeiului în nivelul puterii actorilor și al culturii publicului“3, îi mărturisea Alecsandri prietenului său Mihail Kogălniceanu.
Prin intermediul amintirilor lui Iacob Negruzzi, aflăm despre intrarea pe scena literară românească a pastelurilor, aceste creații lirice, văzute de Titu Maiorescu ca un șir de poezii „scrise într-o limbă așa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai bună producere poetică în literatura română, o producere bună pentru literatură în genere“4.
„Prin luna martie 1868 am primit o scrisoare de la Alecsandri împreună cu un mare pachet de poesii intitulate Pasteluri: Sfârșit de toamnă, Iarna, Gerul, Viscolul, La gura sobei, Sania etc. (...) Ele mi-au sosit spre seară, într-o vineri, prin un înadins trimes, tocmai când era să fie o întrunire a Junimii. Nici n-am avut timpul să le cetesc singur, ci le-am luat cu mine așa cum îmi sosise, foarte mulțumit că aveam pentru acea seară ceva nou și interesant. Pastelurile lui Alecsandri făcură un mare efect în Junimea; ele s-au cetit și recetit de multe ori, apoi le-am publicat în capul întâiului număr următor al Convorbirilor la 1 aprilie 1868. În răspunsul meu am felicitat pe autor din partea societății noastre, făcându-i o dare de seamă amănunțită de toate cele ce se vorbise în acea seară în Junimea. Alecsandri, foarte sensibil la laudă ca și la critică, era încântat. Deși trecuse iarna – singurul anotimp în care avea obiceiul și dispoziția de a lucra, în odaia sa caldă la gura sobei – el a desfășurat chiar și peste vară, contra deprinderilor sale, o activitate foarte mare, trimițându-mi de la Mircești, tot la câteva săptămâni, câte un pachet întreg de pasteluri sau alte poesii“5 , își amintea Iacob Negruzzi.
„Câteva strofe ce sunt mici capodopere“
Reprezentând un „fir nou în urzeala literaturii poetului“6, în care tehnica picturală predomină, „pastelurile reprezintă o lirică a liniștii și a fericirii rurale, un horaționism. Pentru întâia oară se cântă la noi intimitatea, recluziunea poetului, meditația la masa de scris, fantasmele desprinzându-se din fumul țigării, somnolarea în fața sobei... (...) De fapt, pastelurile lui Alecsandri sunt un calendar al spațiului rural și al muncilor câmpenești“7.
Vasile Alecsandri, pășind pe urmele antecesorilor poeți Vergiliu (70 a.C.-19 a.C.), James Thomson (1700-1748), Jean François de Saint-Lambert (1716-1803) și Jacques Delille (1738-1813), a prilejuit „câteva strofe ce sunt mici capodopere“8 și a presimțit parnasianismul, mergând instinctiv în sensul contemporanilor săi Théophile Gautier (1811-1872) și Louis-Nicolas Ménard (1822-1901)9. Nu greșea cu nimic Titu Maiorescu când afirma că „în Alecsandri vibrează toată inima“, iar „a lui liră multicordă a răsunat la orice adiere ce s-a putut deștepta din mișcarea poporului nostru în mijlocirea lui“10.
Muzeul „Vasile Alecsandri“ din Mircești
Casa „Vasile Alecsandri“ a fost deschisă publicului în anul 1928, sub egida Academiei Române, și a fost inaugurată ca muzeu în data de 9 iunie 1957. Tematica muzeului a fost realizată de muzeograful Gheorghe Bodor (1929-2002), iar reconstituirea a două camere memoriale s-a realizat la indicațiile nepoatei de fiică a scriitorului, Elena Catargi (1878-1968).
Casa, construită între anii 1861 și 1867, sub supravegherea soției lui Vasile Alecsandri, Paulina, este locul unde poetul a trăit până la sfârșitul vieții. Vasile Alecsandri o numea „bordei“:
„Sărmanul bordei! Mult e drăgălaș chiar pus în comparație cu castelurile cele mai feerice. În el mă simt ca într-un calup potrivit cu talia și cu gusturile mele; în el am lucrat pe Despot, Fântâna Blanduziei, Ovidiu, Pastelurile, Legendele, Dumbrava Roșie etc., și sunt legat de zidurile lui prin numeroase suveniri scumpe inimii mele“.
Cele cinci camere ale muzeului evocă personalitatea complexă a lui Vasile Alecsandri: poet, folclorist, dramaturg, prozator, diplomat. În parcul din apropierea casei de la Mircești se află un mausoleu, ridicat, prin grija Academiei Române, în anul 1928, după proiectul arhitectului Nicolae Ghica-Budești, și pictat de Paul Molda. Aici odihnesc Vasile Alecsandri (1821-1890) și soția sa Paulina Alecsandri (1840-1921), precum și părinții poetului, Elena Alecsandri (1800-1842), născută Cozoni, și vornicul Vasile Alecsandri (1792-1854).
marţi–duminică: 10:00-17:00
Tarife de vizitare:
adulţi –9 lei; preșcolari, elevi,
Studenţi – 2 lei;
pensionari – 5 lei
Acest articol a fost publicat în numărul 234 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
Note:
1. Mircea Zaciu, Prezența lui Alecsandri, în „Steaua“, anul XVI, nr. 9 (188), Cluj, septembrie 1965, p. 15.
2. Despre receptarea importanței lui Vasile Alecsandri, vezi eseul Cazul Alecsandri al lui Alexandru Paleologu, în idem, Simțul practic. Ediția a II-a, București, 2007, pp. 48-53.
3. Scrisoare către Mihail Kogălniceanu (1874) în Mircea Zaciu, op. cit.
4. T. Maiorescu, Direcția nouă, în „Convorbiri literare“, anul V, nr. 6, Iași, 15 mai 1871, p. 88.
5. Iacob Negruzzi, Amintiri din „Junimea“. Scrieri alese. Ediție îngrijită de Corneliu Simionescu, București, 1970, p. 92.
6. E. Lovinescu, T. Maiorescu și contemporanii lui, vol. I, V. Alecsandri, M. Eminescu, A.D. Xenopol, București, 1943, p. 34.
7. G. Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent. Ediția a II-a, revăzută și adăugită. Ediție și prefață de Al. Piru, București, 1982, p. 300.
8. Ibidem.
9. Ibidem, p. 304.
10. T. Maiorescu, Poeți și critici, în „Convorbiri literare“, anul XX, nr. 1, București, 1 aprilie 1886, p. 9.
