Parfumul: istoria unui elixir care ne încântă simţurile
Orice femeie visează ca pielea ei să poarte aromele unui parfum de calitate. Povestea miresmelor plăcute de care nu ne putem despărţi este de-a dreptul fascinantă.
Descoperă cum s-au pus bazele, dar şi cum a evoluat de-a lungul timpului industria cu ajutorul căreia esenţele tari se ţin în sticluţe mici.
Era considerat sudoarea zeilor
Egiptenii erau mari fani ai notelor florale şi, potrivit scrierilor istorice, ei ar fi inventat prima sticlă de parfum. Aceștia asociau aromele plăcute simţurilor cu ideea de divinitate, de aceea le foloseau atât în cadrul ceremoniilor religioase, la pregătirile de înmormântare, cât şi în scopul înfrumuseţării. În Antichitate, se credea că parfumul era sudoarea Zeului Soare, Ra.
Nuferii erau printre cele mai folosite ingrediente pentru crearea esenţelor, iar egiptenii aveau chiar şi un zeu al parfumului, pe nume Nefertum, care purta o diademă din aceste flori. Uleiurile aromate făceau parte mai ales din viaţa elitei bogate a societăţii egiptene – atât femeile, cât şi bărbaţii se înfrumuseţau cu diverse esenţe pentru a-şi etala statutul.
Smirna şi tămâia, printre substanţele preferate
În Egipt, pentru prepararea parfumurilor, se foloseau tămâie, smirnă şi balsam de Galaad (cunoscut şi sub numele de opobalsam). Locuitorii din Africa utilizau uleiuri parfumate atât pentru protecţie solară, cât şi pentru mirosul plăcut. În Mesopotamia şi Babilon, aromele preferate ale localnicilor erau cedrul, smirna, tămâia şi chiparosul. În general, uleiurile erau folosite ca bază pentru parfum şi se numeau „purtătoare“, deoarece preluau notele puternice emanate de celelalte ingrediente.
Cum a ajuns alcoolul pe lista de ingrediente
Primul parfum pe bază pe alcool a fost creat în Evul Mediu şi era cunoscut sub numele de „apă ungurească“. Se spune că ar fi fost creat pentru regina Ungariei, în secolul al XIV-lea. Procesul de fabricare al „apei reginei“ implica alcool distilat şi ierburi aromatice, precum rozmarinul şi menta. Numită şitinctură de rozmarin, combinaţia de alcool, apă şi rozmarin este cunoscută în zilele noastre pentru multiple beneficii pe care le are asupra sănătăţii.