Până şi Stalin e muritor!

În 2 Martie 1953 întreaga lume comunistă primea o veste cutremurătoare:Iosif Vissarionovici Stalin, eroul naţiunilor şi continuatorul lui Lenin, în vârstă de 73 de ani, era în comă şi paralizat pe partea dreaptă a corpului. Câteva zile mai târziu, respectiv pe 5 martie, la ora 21.50, inima acestuia a încetat să bată.

Dincolo de acţiunile, politicile, realizările şi cruzimea dictatorului sovietic, există cel puţin două lucruri care merită o atenţie deosebită în momentul în care vorbim de acest eveniment:pe de o parte, împrejurările în care s-a produs decesul lui Stalin, iar pe de altă parte, ritualul funerar al acestuia.

Moartea lui Stalin, învăluită în mister

Oficial, Stalin a murit de hemoragie cerebrală, determinată de hipertensiune şi aterioscleroză, maladii de care acesta s-ar fi îmbolnăvit din cauza stresului din anii războiului. Aceste afirmaţii au fost susţinute de toţi cei care l-au văzut ultimii pe Stalin în viaţă:Lavrenti Beria, Nikolai Bulganin, Gheorghi Malenkov, Nikita Hruşciov, imediat după ce ei au ajuns la putere.

Cu o oră şi 10 minute înainte de declararea morţii oficiale a lui Stalin, aceştia hotărâseră cum să împartă puterea. Actul care certifică acest lucru este protocolul secret al şedinţei comune a Plenarei CC al PCUS, al Consiliului de Miniştri al URSS şi al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 5 martie 1953, care a fost încheiat la ora 20.40!

După cum spune Hruşciov în autobiografia sa, Stalin participa deseori la chefuri nocturne alături de miniştrii săi, după care el dormea toată ziua, aşteptând ca ei să rămână treji şi să conducă ţara. Unii istorici vorbesc de aceste dineuri ca de un ritual pe care Stalin îl avea înaintea unor epurări pe care urma să le facă în rândul celor din jur. Se pare că puterea, lui Beria crescuse în aşa de mare măsură încât dictatorul sovietic se simţea ameninţat.

La 1 martie 1953, după un dineu întins pe durata întregii nopţi, alături de cei patru, Stalin a plecat să doarmă, însă a doua zi a fost găsit cu faţa la pământ. Ipoteza otrăvirii nu a fost luată oficial în calcul. Totuşi, din amintirile paznicilor lui Stalin, reiese că, cel mai probabil, liderul sovietic s-a otrăvit imediat ce a băut apa minerală, care se afla pe birou. Şi din rapoartele secrete ale medicilor care l-au văzut în ultimele zile de viaţă reiese că aceştia l-au tratat pentru o intoxicare cu un fel de cocktail de otrăvuri.

În 2003, un grup de cercetători ruşi şi americani au enunţat ipoteza că Stalin ar fi ingerat o puternică otravă folosită împotriva şobolanilor, care provoacă fluidizarea sângelui, hemoragii şi atacuri cerebrale. Cum acest tip de otravă este insipidă, varianta este plauzibilă. Cum a murit Stalin, se va putea afla cu certitudine doar dacă se va face autopsia cadavrului care este îmbălsămat.

Ritualul înmormântării

Trupul său a fost mumificat şi păstrat în Mausoleul lui Lenin până la 3 octombrie 1961, când a început destalinizarea în Uniunea Sovietică. Apoi, a fost îngropat lângă zidul Kremlinului. Însă ritualul funerar este o copie fidelă a celui la care e supus Lenin, părintele fondator al URSS.

Deşi a încercat să îşi elimine toţi competitorii şi adversarii politici, după moartea lui Lenin, iar prin cultul personalităţii să îl pună într-un con de umbră până şi pe acesta, Stalin nu a reuşit să îi fure imaginea de erou, fondator. În istoria mentalităţilor eroul fondator îşi asigură nemurirea într-o formă escatologică, însă Lenin beneficiază de cuceririle tehnologice ale vremii – îmbălsămarea şi nu de simbolistica hagiografică.

Şi ritualul de înmormântare este special, fiind unul dintre elementele de bază ale imaginarului comunist, deşi preia elemente importante din ceremonialul imperial. Expunerea trupului conducătorului pentru perpetuă glorificare devine centrul ceremonialului, întrucât ritualul religios este exclus, iar varianta publică de priveghi este garda la catafalc. În plus, aceasta stabileşte viitoarele ie-rarhii în cadrul familiei politice prezente la înmormântare.

Legat de familia naturală, aceasta este doar un accesoriu, un invitat, fiind substituită ierarhiei de partid. Bocetul feminin, caracteristic momentului, este înlocuit în mare măsură cu discursul ceremonios şi cu imaginea întregului popor care conduce pe ultimul drum pe conducătorul iubit. La toate se adaugă aşezarea defunctului într-un edificiu reprezentativ, a cărui putere din timpul vieţii se va manifesta de acum tainic şi de la care se vor epigonii săi.

Stalin, aşezat lângă Lenin, a încercat să îi submineze autoritatea, însă investiţia în cultul personalităţii şi epurările nu au fost pe placul partidului, aşezat pe planul secund. În baza acestui fapt, Hruşciov reuşeşte damnarea memoriei lui Stalin şi mutarea acestuia într-un loc mai pământean (lângă zidul Kremlinului), în 1961, când a început destalinizarea.