Ora de vară, între controverse şi beneficii
În fiecare primăvară, oamenii pierd o oră din viaţă, până în toamnă. Acesta este preţul pentru ca opt luni pe an să aibă parte de seri mai lungi, pentru ca lumina să împingă înnoptarea mai aproape de miezul nopţii. Asta nu e o problemă, cei care au acceptat schimbarea orei s-au obişnuit cu această rutină. Dar ora de vară a fost – şi încă mai este pe alocuri – extrem de controversată şi nu tocmai uşor de implementat.
Deşi ora de vară are o istorie relativ scurtă, de aproximativ 100 de ani, ideea de a prelungi ziua lumină a apărut cu mulţi ani înainte, în Antichitate. Civilizaţiile antice aveau un sistem similar cu al orei de vară moderne, fără să folosească tehnicile moderne de măsurare a timpului. Aşadar, îşi începeau și terminau ziua în conformitate cu răsăritul şi apusul soarelui. De exemplu, ceasurile cu apă romane utilizau dispozitive diferite pentru diferitele luni ale anului.
Dar ideea trecerii la ora de vară i se atribuie mai degrabă politicianului Benjamin Franklin, care a scris un eseu intitulat „An Economical Project for Diminishing the Cost of Light” (Un proiect economic pentru a diminua costul luminii), trimis editorilor revistei „The Journal of Paris”, în 1784. Pe scurt, Franklin propunea – deşi mai mult în glumă – ca parizienii să facă economie de lumânări şi să se trezească mai devreme dimineaţa, pentru a folosi lumina naturală mai mult timp. Dar ideea sa nu a fost pusă în aplicare decât mult mai târziu.
George Vernon Hudson este un alt pion important în istoria orei de vară. Entomologul din Noua Zeelandă a prezentat Societăţii Filosofice Wellington (azi, Societatea Regală a Noii Zeelande), în 1895, o lucrare prin care sugera ca ceasurile să fie date cu două ore înainte în octombrie şi cu două înapoi în martie. A se ţine cont de faptul că în cele două emisfere – sudică şi nordică – anotimpurile sunt opuse.
După această primă iniţiativă, Hudson a publicat în 1898 un articol pe aceeaşi temă. Dar, în ciuda faptului că exista un oarecare interes în ideile sale, nu s-a întâmplat nimic.
Fără să aibă vreo legătură cu Hudson, britanicul William Willett propune în 1905 introducerea orei de vară. El sugera ca ceasurile să fie date înainte cu 20 de minute în fiecare din cele patru duminici ale lunii aprilie;în septembrie se urma aceeaşi procedură, dar invers, cu 20 de minute înapoi. Planul lui Willett a atras atenţia lui Robert Pearce, care a introdus un proiect de lege în Camera Comunelor, în februarie 1908. Prima lege a orei de vară a fost elaborată în 1909 şi a fost prezentată Parlamentului de câteva ori, apoi examinată cu atenţie de un comitet select. Totuşi, mulţi (mai ales fermierii) nu au fost de acord cu ideea revoluţionară de a schimba timpul. Un nou eşec. Willett a murit în 1915 fără să îşi vadă ideea pusă în aplicare.
Germania a fost, însă, prima ţară care a implementat ora de vară. Pentru prima dată, ceasurile au fost date înainte la ora 23.00, pe 30 aprilie 1916. La mijlocul Primului Război Mondial. Gândirea din spatele acestei acţiuni era de a minimiza folosirea luminii artificiale, pentru a economisi combustibilul pentru eforturile de război. Ideea a fost imediat preluată şi de Marea Britanie şi alte state, printre care şi SUA. Dar după încheierea războiului, multe dintre state au renunţat la ora de vară şi au revenit la timpul standard dinainte. Ora de vară a revenit, însă, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, din aceleaşi motive ca în cazul precedent – salvarea energiei vitale pentru susţinerea războiului.
Cheia de citire a hărţii: Albastru-ora de vară e folosită; Portocaliu - ora de vară a fost folosită; Roşu-ora de vară nu a fost niciodată folosită
Ora de vară este în prezent implementată în peste 70 de state ale lumii şi afectează peste un miliard de oameni anual. Totuşi, începutul şi sfârşitul orei de vară variază de la o ţară la alta. Uniunea Europeană a adoptat ora de vară folosită în Anglia – anume, din ultima duminică a lunii martie până în ultima duminică a lunii octombrie. În Statele Unite, majoritatea statelor au adoptat ora de vară, cu excepţia statelor Hawaii şi Arizona, precum şi a zonelor insulare (Puerto Rico, Insulele Virgine, Samoa şi Guam).
În România, ora de vară a fost introdusă în 1932, şi a funcţionat anual, până în 1939 (începea în prima duminică din aprilie, la ora .00 şi se încheia în prima duminică din octombrie, ora 01.00). Din 1 aprilie 1940, ora .00, până în 2 noiembrie 1942, ora 03.00, ora de vară a fost în vigoare permanent. Apoi, din 1943, s-a renunţat la ea. A fost reintrodusă abia în regimul Ceauşescu, începând cu 1979.
Regula orei de vară de astăzi este în vigoare din 1997. Înainte, a trecut prin două etape, şi anume:din 1979 până în 1983, începea în prima duminică din aprilie, ora .00 şi se încheia în ultima duminică din septembrie, ora 01.00; între 1984 şi 1996, începea în ultima duminică din martie, ora .00, şi se încheia în ultima duminică din septembrie, ora 01.00.
