Olimpia: scandal în lumea artei
Manet a conturat la mijloc de secol XIX prototipul curtezenei parisiene, Olimpia. Apariţia sa a creat un adevărat scandal, omului modern părându-i-se mai uşor să venereze o zeitate, precum Venus din Urbino a lui Tiţian, decât să iubească o femeie din epoca sa. Refuzată iniţial de Salonul de la Paris din 1863, Olimpia lui Manet este acum catalogată operă cu valoare inestimabilă a statului francez, pictura fiind expusă la Musee d’Orsay.
Secolul al XIX-lea aduce schimbări radicale în privința curentelor artistice. Nu este un secol care continuă armonios tradiția, ci dimpotrivă. Impresionismul este primul curent modern, care marchează granița dintre arta modernă și academism. Curentul artistic a luat ființă în Franța anilor 1860, și i-a avut ca reprezentanți pe Paul Cezanne, Camille Pissarro, Edouard Manet și Școala de la Barbizon. El caracterizează, în primul rând, prin pictura în aer liber, redată cel mai bine de Monet. Impresioniștii optau pentru culoare luminoasă și tranzitorie, iar forma bine definită a obiectelor reprezentate era neglijată. Întâlnirile impresioniștilor au început să aibă loc din 1855. Trecerea de la arta academică la cea modernă nu a fost primită cu interes sau simpatie de către specialiști sau publicul larg. Salonul Oficial de la Paris din 1863 respinge lucrările artiștilor impresioniști, iar ca reacție aceștia organizează propria expoziție, Salonul Refuzaților, unde Manet își expune celebra operă ” Dejun în iarbă”, după ce în 1865 crease un scandal în toată regula, prin apariția tabloului ce reprezenta un nud feminin, ”Olimpia”. Din 1866, specialiștii au început să le accepte operele la expoziții oficiale, nu însă și celor din vechea gardă. Pictori precum Degas, Morisot, Monet și-au expus lucrările la Salonul Oficial din 1866.
Una dintre cele mai controversate opere ale lui Manet, şi ale curentului impresionist totodată, este Olimpia, presupusă damă de companie din perioada lui Napoleon al III-lea. Apariţia ei pe scena artei din capitala Franţei nu numai că i-a intrigat pe parizieni, ci i-a enervat. Manet era obişuit cu criticile dure la adresa operelor sale, Dejunul pe iarbă fiind o ratare totală. Într-un articol din Moniteur, din 24 iunie 1865, Theophile Gautier îl numea pe pionierul Impresionismului „apostolul urâţeniei şi repulsivităţii”. Criticii au spus că tabloul este o bătaie de joc la adresa lui Venus din Urbino, a lui Tiţian, când Monet nu a vrut defapt decât să aducă un omagiu operei renascentiste şi să ofere iubitorilor de artă de la mijlocul secolului al XIX-lea o Venus modernă. Tradiţia reprezentării nudului feminin vine de la strămoşii greci şi romani, ca exemplu cunoscut de toată lumea având-o pe Venus din Milo. Doar că Manet a prezentat femeia naturală, fără a o idealiza, aşa cum se întâmpla înainte.
Comparând cu alte reprezentări ale nudului feminin, din epocile trecute, Olimpia lui Manet a fost considerată una şocantă, prin realismul subiectului:Olimpia este o prostituată. Lucrurile care argumentează această afirmaţie nu se rezumă decât la numele ei, ci şi la accesoriile purtate:fundiţa de la gât, floarea din păr, brăţara şi sandalele cu talpă înaltă. În comparaţie cu nudurile feminine tradiţionale, ale căror privire este ruşinată şi dată într-o parte, Olimpia are privirea dreaptă, privind vizitatorul în ochi, parcă invitându-l lângă ea.
Venus din Urbino, Tiţian. 1538
Numele de Olimpia era un apelativ, un nume de scenă pentru damele de companie de lux ale Parisului anilor 1860. De asemenea, în istorie mai este cunoscută o Olimpia, Olimpia Maidalchini, femeie influentă la curtea Vaticanului, condusă de Papa Inocenţiu al X-lea. Ea era cumnata Papei, fiind măritată cu fratele mai mare al acestuia, Pamphilio Pamphili. În juul poziţiei sale se speculează ca ar fi fost amanta Papei. Olimpiei Maidalchini i se spunea La Papessa. Coincidenţa face că pictorul de la Vatican, cel care a făcut binecunoscutul portret al Papei Inocenţiu al X-lea, Velasquez, este unul dintre preferaţii lui Manet. Aşa că, Olimpia cea modernă deja venise cu o reputaţie proastă deja formată.
Unul dintre amănuntele care i-a intrigat pe mulţi este prezenţa pisicii negre, la picioarele Olimpiei. La picioarele lui Venus a lui Tiţian se află încolăcit un căţel, simbol al fidelităţii. Manet a înlocuit căţelul cu pisica neagră, care parcă stă de pază, cu coada nervos ridicată. Un alt treilea personaj din apartamentul curtezanei pariziene este slujnica ei de culoare, care îi arată că a primit un coş cu flori, cel mai probabil de la unul dintre admiratorii săi.
Comparaţia cu Venus din Urbino a lui Tiţian poate merge mai departe de atât. Tiţian s-a inspirat la rândul său din opera lui Giorgione, Venus dormind. Oricum, se ştie prea bine că sursa iniţială de inspiraţie este mitul zeiţei romane, Venus, cea care patrona dragostea şi frumuseţea. Venus a lui Tiţian este reprezentată cu figură maternă, trupul ei fiind conturat ca cel al unei femei care poate fi însărcinată. Olimpia, pe de altă parte, este reprezentată ca femeie care poate oferi doar plăcere fizică.
Adevărata Olimpia
Muza lui Manet pentru”Olimpia”, dar și pentru alte aproximativ opt picture de ale sale este Victorine Meurent. Ea apare pentru prima dată în opera lui Manet, în 1862, în picture ”Cântăreața străzii”. Apoi ea a fost muză pentru ”Olimpia”, dar și pentru ”Dejun în iarbă”. Pentru mult timp s-a speculat ca Victorine chiar ar fi fost prostituată, alcoolică, și că ar fi murit de tânără, imediat după ce nu i-a mai pozat lui Manet. Doar că ea a evoluat de la muză la artist, și-a expus una dintre picturi la Salonul Oficial și făcea parte din stafful Școlii de Arte Frumoase. Victorine nu a șocat în tablourile lui Manet neapărat prin expunerea sa nud de fiecare dată, ci pentru blândețea pe care o exprima. Dezinvoltura cu care poza pentru artist, faptul că nu vedea nicio rușine în a fi ”prinsă” dezbrăcată, dar și faptul că statusul ei era unul cameleonic, în denumirea tablourilor neapărând și numele ei, aceste lucruri o diferențiau de vechile zeițe, și îi conturau portretul de femeie parisiană a secolului al XIX-lea.
„Nimic nu este mai fin, mai subtil, mai delicat decât nuanţele pale ale liniilor albe pe care Olimpia se întinde. Însuşi acel corp de copil are o paloare şarmantă:este o fată de şaisprezece ani, pe care Edouard Manet a pictat-o întocmai cum este, fără îndoială. Şi lumea întreagă a fost zăpăcită:trupul gol a fost catalogat ca fiind indecent, ceva natural probabil, din moment ce corpul este privit ca o bucată de carne caldă, o fată spre care artistul şi-a îndreptat pânza. Au existat oameni care au căutat un înţeles filosofic în pictură, alţii nu au găsit nicio tentă obscenă.”
