Ocaua lui Cuza, vechea unitate de măsură intrată în legendă
Unul dintre cele mai importante obiecte aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României este „Ocaua lui Cuza”.
Tradiția populară înregistrează povestiri în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza descoperă, mergând deghizat prin cârciumi sau târguri, negustori ce foloseau, în loc de ocaua oficială, ocale mai mici, motiv pentru care îi pedepsea și amenda.
Țara Românească și Moldova au avut propriile sisteme de măsurare a lungimii, suprafeței, capacității și greutății. Trecerea la sistemul metric s-a înscris pe linia reformelor adoptate de Alexandru Ioan Cuza, pentru modernizarea României.
Pe baza decretului-lege nr. 1181, emis de domnitor pe 15 septembrie 1864, se stabilea că „sistemul metric de greutăți și măsuri se adoptă și măsurile întrebuințate până acum se desființează în toată întinderea României”.
Stânjenul, pogonul muntean / falcea moldovenească și ocaua
Legea cuprindea tabele cu transformarea vechilor măsuri în cele noi și viceversa și prevedea că forma și materialele din care urmau să fie realizate noile instrumente de măsură aveau să fie hotărâte de către ministerele de Interne, Agricultură și Lucrări Publice. Principalele unități de măsură, care în 1864 au fost adaptate în sistemul metric, au fost stânjenul (pentru lungime), pogonul muntean / falcea moldovenească (pentru suprafață), ocaua de capacitate și ocaua de greutate.
Prin decretul din 8 ianuarie 1866 se stabilea că toate instrumentele de măsură trebuiau să poarte pe partea superioară numele unității de măsură. Cele pentru lungime, din metal sau lemn (asemănătoare stânjenului), aveau marcate pe ele centimetri și milimetri; pentru 10 și 20 de metri se utilizau lanțuri.
Instrumentele pentru măsurarea capacității erau cilindrice, din metal sau lemn de stejar pentru materii uscate, din alamă sau fier pentru lichide, și aveau înălțimea egală cu diametrul, în afară de cele pentru lichide, de la 2 litri în jos, care erau din cositor și aveau înălțimea egală cu dublul diametrului.
Din ce erau confecționate greutățile?
Se puteau face și măsuri din cositor, doar pentru lapte, ulei, untdelemn și gaz (între 2 litri și 1 centilitru). Greutățile aveau să se confecționeze din fier sau alamă. Cele din fier, ce aveau atașate în partea de sus belciuge circulare, cu rol de mâner, aveau formă de piramidă trunchiată, cele între 50 de grame și 10 kilograme aveau baza hexagonală, în timp ce a celor de 20 și 50 de kilograme era un paralelogram.
Alama se folosea pentru greutățile mai mici. Între 20 de kilograme și 1 gram, erau cilindrice, cu înălțimea egală cu diametrul (în afară de cele de 1 și 2 grame, al căror diametru era mai mare decât înălțimea) și aveau în vârf un buton a cărui înălțime era jumătate din diametrul cilindrului. De la jumătate de gram la un miligram, greutățile erau sub formă de foi din alamă pătrate.
Greutățile din alamă de la un kilogram în jos puteau avea și forma unor pahare conice ce se puteau introduce unul în celălalt și păstra într-o cutie. Instrumentele de cântărire erau balanțele cu brațe egale și balanțele cu basculă.
Muzeul Național de Istorie a României
În anul 1968 s-a creat cadrul legal corespunzător pentru organizarea Muzeului Național de Istorie. Prin Hotărârea nr. 1448/1968 din 03/07/1968, Consiliul de Miniştri al Republicii Socialiste România decidea înființarea muzeului. În consecință, aici au fost aduse cele mai faimoase tezaure, în primul rând cele din metal prețios, în singurul loc public unde securitatea şi vizibilitatea puteau fi asigurate în aceeaşi măsură.
De asemenea, o mulțime de alte piese de mare valoare arheologică şi istorică au poposit în expozițiile Muzeului Național, pentru a ilustra mileniile de istorie ori, pentru mai multă acuratețe, istoria de atunci. Pe 20 martie 1970 apărea noua (şi ultima) „Hotărâre a Consiliului de Miniştri al Republicii Socialiste România privind înființarea Muzeului de Istorie al Republicii Socialiste România”. Sediul stabilit pentru muzeu era fosta clădire a Poştei Centrale din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 12. S-a început amenajarea clădirii în ritm accelerat şi, doi ani mai târziu, pe 8 mai 1972, era deschis pentru public cel mai mare muzeu de istorie din România.
Bogatul patrimoniu include peste 650.000 de piese (un număr care sporeşte anual şi între care se numără obiecte remarcabile), organizat în următoarele colecții: ceramică, lapidarium-tegularium, numismatică, filatelie, medalistică-sigilografie, tezaur, manuscrise, tipărituri, artă plastică, artă decorativă, fototecă istorică, stampe, hărți, metal, armament şi echipament, textile şi mobilier.
Muzeul prezintă publicului, în prezent, două mari expoziții permanente – Tezaur Istoric, respectiv Lapidarium-Copia Columnei lui Traian – şi expoziții temporare cu tematică diversă, organizate în Holul Central.
Mai multe pentru tine...
