Oameni la putere

Ce se întâmplă într-o ţară în care conducerea statului corupe democraţia? În care puterea este ea însăşi coruptă? Revista „Historia” deschide seria apariţiilor din acest an cu o poveste care oferă câteva răspunsuri la aceste întrebări. Dosarul războiului dintre marii industriaşi ai României interbelice, Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt, purtat fără milă la sfârşitul anilor ’30, se citeşte cu sufletul la gură, ca un thriller politic. Intrigi, bani, maşinaţiuni, lovituri pe la spate, totul orchestrat de Regele Carol al II-lea, un suveran pentru care puterea absolută şi banii deveniseră obiectivele principale ale domniei.

Cei doi oameni de afaceri s-au lăsat prinşi în plasa Regelui pe care au început să-l „sponsorizeze” cu sume uriaşe. Finanţările au devenit o instituţie în sine sub forma celebrelor partide de pocher, unde, parteneri la masă, Malaxa şi Auschnitt pierdeau mereu în faţa Regelui. În schimb, statul oferea contracte generoase firmelor celor doi industriaşi. O afacere care părea să mulţumească pe toată lumea. Numai că, atunci când totul depinde de voinţa unui singur om, care ajunge să întruchipeze şi legea, şi statul, lucrurile se pot schimba peste noapte. Max cel simpatic, care se prezenta entuziast la „pocheraşul” tradiţional, aşa cum apare în însemnările zilnice ale lui Carol al II-lea, devine un personaj indezirabil, numai bun să fie înlăturat şi jefuit de considerabila sa avere. Regele însuşi notează în jurnalul său modul în care a orchestrat întreaga afacere, cum a pus instituţiile statului în mişcare şi cum a impus disciplina în cazul în care, oameni-cheie, precum prefectul Poliţiei, Gavrilă Marinescu, se simţeau datori morali faţă de Auschnitt, sentiment căpătat în urma generoaselor donaţii şi cadouri din partea marelui industriaş.

Nimic nu l-a mai salvat pe Auschnitt. Va fi condamnat la închisoare, de unde îşi donează pachetele de acţiuni fostului coleg de pocheraş, Nicolae Malaxa. Sacrificarea lui Auschnitt, evreu de origine, a fost gândită de Rege într-un cadru politic mai larg, în condiţiile în care ascensiunea Germaniei naziste îl făcea pe Carol al II-lea să caute modalităţi de a câştiga simpatia noii puteri pe cale să stăpânească Europa.

Până la urmă, pentru toate cele trei personaje lucrurile au ieşit prost. Carol al II-lea, care părea că şi-a atins toate scopurile instaurând dictatura regală, s-a dovedit incapabil să salveze România Mare. Dacă ar fi fost un regim monarhic constituţional, guvernul ar fi purtat răspunderea catastrofei, iar Regele ar fi rămas să asigure funcţionarea statului. Dar aşa, Carol a fost obligat să abdice şi să plece în exil purtând întreaga răspundere.

Cei doi industriaşi au ajuns după război în America unde au continuat răfuielile personale. Întreprinderile pe care le-au condus au fost confiscate de comunişti. România întreagă a fost confiscată de comunişti. Iar intrarea în normalitate, după 1989, a fost lungă, dificilă şi probabil nu s-a încheiat nici astăzi. Am avut mereu de-a face cu tendinţa oamenilor de la putere de a se crede una cu statul.

Mai citeşte: