O mică istorie a liftului
Deşi liftul pare o invenţie modernă, mecansimele ce se folosesc pentru a transporta oameni sau bunuri pe verticală există de mii de ani.
Conform scrierilor lui Vitruvius, matematicianul grec Archimedes a creat un lift primitiv în anul 236 I.Hr. În Roma antică, sub Colosseum, exista o reţea subterană complexă de camere, cuşti pentru animele şi tuneluri. La câteva intervale, lifturi puse în mişcare de sute de oameni folosindu-se de funii şi contragreutăţi ridicau în arenă gladiatori şi animale.
În 1743, Ludovic al XV-lea avea un lift primitiv numit “scaun zburător”, care fusese construit pentru a permite amantei sale să aibă acces mai rapid la camerele lui de la etajul al treilea din Versailles. De asemenea, regele avea în castelul Choisy o “masă zburătoare” care permitea acestuia şi invitaţilor săi să cineze fără să fie întrerupți de servitori. La sunetul clopoţelului, o masă se ridica din bucătărie plină cu diferite preparate, tacâmuri şi toate cele necesare unei cine regale.
Începând cu jumătatea secolului al XIX-lea, lifturi puse în mişcare de abur sau apă erau deja disponibile pentru vânzare, dar funiile ce susţineau aceste lifturi se stricau foarte repede şi uşor, astfel că aceste lifturi nu erau folosite pentru transportul de persoane. Aşadar, în anul 1852, Elisha Graves Otis a inventat o frână de siguranţă care a revoluţionat industria transportului pe verticală. Instalat pentru prima oară într-un magazin din New York în 1857, liftul lui Otis a schimbat curând percepţia asupra transportului pe verticală. Din acel moment lifturile au devenit o realitate practică, fiind imbunătăţite şi răspândite în intreaga lume, astăzi fiind un lucru comun şi banal despre care nu ne punem niciodată întrebari.
