⬆

O istorie dureroasă: Memorialul de la Sighet, primul muzeu din lume dedicat victimelor comunismului

Autor: Alice Falcan

În nordul Maramureșului, Sighetu Marmaţiei ni se dezvăluie ca un oraș trepidant, cu un centru vechi rânduit frumos, invitând la plimbare. Punctul care suscită cel mai mult interes și atrage anual peste 150.000 de vizitatori este Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenţei, găzduit de clădirea fostei închisori Sighet, martoră a suferinţelor elitei intelectuale și politice a ţării.

Aspectul ordonat, chiar plăcut al imobilului, nu trădează deloc din exterior vechea funcţiune. Construit în 1897 de către administraţia austroungară pentru condamnaţii de drept comun, penitenciarul a devenit începând cu 1948 locul predilect de detenţie pentru foști politicieni, miniștri, academicieni, preoţi, economiști, ziariști, militari şi istorici. În 1955, după moartea multora dintre deţinuţii politici și mutarea celor rămași în viaţă, a redevenit închisoare de drept comun, în 1977 este dezafectată, iar Revoluţia din 1989 o găsește într-o avansată stare de degradare.

Memorialul de la Sighet este primul muzeu din lume dedicat victimelor comunismului, iar iniţiativa a aparţinut soţilor Ana Blandiana și Romulus Rusan, care în 1993 au înaintat proiectul la Consiliul Europei. În 1994, clădirea a fost preluată de Fundaţia Academia Civică în vederea transformării în muzeu, iar lucrările de reabilitare și amenajare au durat până în anul 2000. Printr-o lege specială din 1997, este declarat „ansamblu de interes naţional“, iar în 1998 este nominalizat de Consiliul Europei printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, împărţind podiumul cu mult mai celebrele Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.

Doar în notorietate mai poate evolua Memorialul din Sighet, căci în privinţa standardelor la care a fost organizat, a acribiei cercetătorilor săi și a informaţiilor prezentate, cu greu îţi poţi închipui ceva superior. Simplu, dar încărcat de semnificaţii istorice, muzeul predispune vizitatorul la o vizionare curioasă și meditativă. După parcurgerea unui hol cu informaţii introductive, dominat de o hartă imensă a României pe care sunt marcate toate penitenciarele și coloniile de muncă din timpul regimului comunist, urmează un culoar care face legătura cu corpul închisorii, tapetat cu mii de portrete ale deţinuţilor politici. Te simţi aproape strivit sub mulţimea fotografiilor, căci ele reprezintă tot atâtea destine distruse şi vieţi curmate.

Cum se compartimentează suferinţa

Contactul cu închisoarea propriu-zisă este însă și mai dur. Printre primele încăperi apare și cea denumită simplu „Celula în care a murit Iuliu Maniu“. Un pat de fier, o zeghe și un portret mic al marelui om politic transfigurează meschina cameră întunecoasă. Înţelegi că aici sălășuiește istoria și că oricâţi ani ne-ar despărţi de ziua a cincea a lunii februarie 1953, când s-a stins din viaţă fostul prim-ministru, celula sa – cei câţiva metri pătraţi în care și-a trăit ultimii ani – va trezi mereu în sufletul vizitatorilor cele mai profunde emoţii.

Zecile de camere ale muzeului întins pe trei niveluri redau prin imagini, mărturii și obiecte, povestea hidoasă a comunismului în România. Fiecare încăpere este dedicată unei anumite teme, iar parcurgerea panourilor informative şi citirea extraselor din ziare și jurnale de memorii te ţin captivat ore întregi. Nu e nevoie să fii pasionat de istorie ca să petreci aici o zi întreagă. Curtea interioară a fost amenajată prin concurs. Există un „Spaţiu de reculegere și rugăciune“ imaginat asemenea unei catacombe, la care se ajunge străbătând o rampă pe ai cărei pereţi găsim gravate numele a mii de deţinuţi politici.

Efortul lui Cicerone Ionescu și al lui Eugen Sahan, cei care au adunat numele, a durat zece ani. În cea de-a doua curte a penitenciarului, se află grupul statuar „Cortegiul sacrificaţilor“, realizat de Aurel Vlad în 1997 – 18 siluete firave, deznădăjduite, care se îndreaptă spre un zid, semnificând orizontul obturat al deţinuţilor.

Tot din ansamblul Memorialului face parte și Cimitirul săracilor, la 2,5 kilometri depărtare de oraș, unde sunt îngropaţi fără mormânt cei care au decedat între zidurile închisorii, printre care și Iuliu Maniu, Constantin Argetoianu, Gheorghe I. Brătianu, Constantin I. Brătianu, Tit-Liviu Chinezu și multe alte nume distinse ale elitei românești. Necropola a fost amenajată ca o poiană, având forma hărţii României, străjuită de o bretea vegetală de conifere, alcătuind graniţele ţării. Memorialul din Sighet este unul dintre cel mai bine realizate muzee din ţară și, cu siguranţă, cel mai instructiv, iar vizita într-un astfel de loc devine obligatorie pentru oricine vrea să cunoască trecutul apropiat.