Numele meu a fost Constantin Basarab Brâncoveanu – o poveste mărturisită
„Numele meu a fost Constantin Basarab Brâncoveanu” este o invitaţie de a cunoaşte cum ar fi viaţa ta la sfârşitul secolului al XVII-lea dar mai ales ce ar fi însemnat să te afli în intimitatea puterii. Naraţiunea construită la persoana întâi îl apropie pe vizitator de un personaj atât de îndepărtat în timp şi îi oferă prilejul să-i devină confident. Acest exerciţiu poate arăta cât de apropiaţi putem fi în sentimentele simple, în dorinţe, aspiraţii şi suferinţe de omul secolului al XVII-lea căruia îi aparţine şi Constantin Brâncoveanu.
La 15 august 2014 s-au împlinit atât 300 de ani de la martiriul său cât şi 360 de ani de la naşterea sa. Acest proiect îşi propune să reducă distanţele dintre omul contemporan şi omul din vechimea apropiată, care este atât de puţin diferit în maniera de a privi în propria-i viaţă. Dacă există pe undeva o legatură firească între oameni, dincolo de timpurile care trec, atunci Constantin Brâncoveanu mai are ceva de mărturisit, celor de azi, dar în mode diferit pentru fiecare dintre noi.
„Numele meu a fost Constantin Basarab Brâncoveanu” într-o mărturisire despre viaţa trăită „cu gheaţa pe inimă” rămâne o poveste mereu actuală. Expoziţia este deschisă la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti (Bd. I.C.Brătianu 2) în perioada 15 octombrie 2014 – 30 martie 2015.
Vernisajul expoziţiei va avea loc miercuri, 15 octombrie, ora 12:00 la Palatul Suţu, avându-i invitaţi pe conf. univ. dr. Octavian Buda (UMF Carol Davila), Emanuel Bădescu (Biblioteca Academiei Române) şi pe dl. Constantin Şerban Cantacuzino