Novgorod, înfloritorul oraş al scandinavilor şi slavilor
Fiecare comerciant care odinioară dorea să călătorească pe râurile care duceau de la Golful Finic şi Lacul Ladoga spre Kiev şi Constantinopol trebuia să treacă prin Novgorod. Câţiva kilometri în amonte de acesta se afla lacul puţin adânc Ilmen, al cărui “temperament” haotic i-a adus denumirea de “marea slavilor”. Chiar în faţa lacului se afla un deal nisipos, spre mlaştina de lângă port. Aici, în nord-vestul Rusiei, se situa Rurikovo Gorodisce, cetatea lui Rurik.
Potrivit Cronicii lui Nestor, aşa se numea una din căpeteniile vikinge ale unui grup care ajunsese în zonă în jurul anului 860. Iar aici Rurik a stăpânit cu atât de mult succes încât a reuşit chiar să întemeieze un nou oraş, Novgorod, Nystad.
Novgorod avea să devină unul dintre leagănele civilizaţiei în vastul teritoriu pe care se vor dezvolta Rusia, Ucraina şi Belarus. De altfel Rurik şi ai săi erau cunoscuţi sub numele de “rus”. Etimologia cuvântului încă mai dă bătăi de cap. Printre altele, se leagă de minoritatea finlandeză “ruotsi” din Suedia, dar mai mult de organizaţiile vikingilor, “Roslagen”, asociaţii de vâslaşi şi negustori. Chiar dacă marile corăbii cu vâsle nu mai sunt la ordinea zilei, râul Volchov, legătura dintre Ladoga şi Ilmen, încă mai este un loc cu foarte multă activitate. Odinioară pieţele forfoteau în vreme ce bărcile pescuiau zelos ştiuca sau şalău, dar cu agrijă, căci oricând se puteau forma cordoane de nisip.
De cealaltă parte a râului se ridica Kremlin-ul, ca un palat desprins din basme. Kremlin-ul nu se găseşte doar la Moscova, căci înainte fiecare oraş slav important avea o astfel de fortăreaţă centrală, care întrunea tot felul de functii administrative. Kremlin-ul din Novgorod datează din jurul anului 1000, dar zidurile din cărămidă care se mai văd azi sunt de dată mai recenta. Spre deosebire de Visby, zidurile de aici au fost reparate de-a lungul timpului, ca în cele din urmă să servească drept locaţie potrivită pentru cea mai importantă biserică a oraşului, alba şi austera Catedrală Sf. Sofia.
Centrul istoric al Novgorodului era împărţit de râul Volchov:în partea de est prospera comerţul, iar în partea de vest erau centrele administrative şi religioase. Catedrala a fost ridicată între anii 1045-1050, fiind a treia Sf. Sofia, după cele din Constantinopol şi Kiev. Din punctul de vedere al suedezilor, catedrala este interesantă din alt punct de vedere. Portalul de bronz care se foloseşte cu ocazia celor mai semnificative sărbători se mai numeşte uneori Sigtunaport. Potrivit unei legende care înflorea şi aici, ar fi fost vorba despre o pradă de război din timpul unui atac împotriva Sigtunei din anul 1187, dar mai probabil provenea din Magdeburg.
De descendenţă suedeză era însă fiica lui Olof Skötkonung, care potrivit epopeilor islandeze era cea mai înţeleaptă şi cea mia frumoasă femeie. La început acesta fusese logodită cu regele norvegian Olav cel Sfânt, dar logodna s-a rupt după ce prinţul Yaroslav s-a arătat şi el interesat de ea. Jaroslav, care însuşi se trăgea din neamul lui Rurik, se afla în relaţii bune cu scandinavii. Tatăl fetei nu s-a lăsat convins cu greutate, căci mariajul ar fi asigurat un viitor comercial favorabil pentru Scandinavia şi populaţia “rus”.
Chiar dacă treptat Kiev-ul se va afirma în faţa Norvorod-ului, acesta din urmă îşi va păstra o poziţie proeminentă în mare parte datorită poziţiei sale cheie în comerţul extern. În plus, oraşul devenise şi o pepinieră pentru prinţii din Kiev, trimişi aici înainte de a-şi asuma responsabilităţile în oraşul de baştină. A fost şi cazul lui Yaroslav, rămas în istorie cu apelativul de “cel înţelept”. Soţia sa, Ingegerd, a rămas cunoscută drept o credincioasă ferventă, retrasă la mănăstire şi canonizată sub numele de Anna de Novgorod.
Este incert dacă Yaroslav chiar a avut o reşedinţă stabilă la Novgorod, dar piaţa veche încă îi mai poartă numele, Yaroslavo dvoristje, mai important de reţinut este însemnătatea majoră a oraşului ca centru de negoţ. Punctul de tranzit reunea personaje din Scandinavia şi Bizanţ. Se exportau bunuri precum blănuri, ceară, miere, opiu, cânepă. Era o zonă extrem de activă, comercianţii veneau de peste mări şi ţări şi îşi stabileau aici reşedinţe.
Pentru nordici, oraşul pe care ei îl numeau Holmgård reprezenta un partener economic fundamental. Oamenii din Gotland, printre cei mai de seamă negustori, aveau aici propriul oficiu în anii 1100-1200, Gutagård, precum şi propria biserică, lucru despre care ne vorbeşte şi o piatră runică de lângă Skokloster. Deşi centrul vechi al Novgorod-ului, membru al Ligii Hanseatice, nu mai este la fel de vivace ca acum 600-700 de ani, turiştii încă mai sunt atraşi de zidurile fortăreţei şi de cupolele în formă de ceapă, care parcă te poartă într-un film de aventuri.
Piaţa veche este şi un nucleu dens de biserici, care nu erau doar lăcaşuri spirituale, ci şi simboluri ale puterii şi promotoare ale negoţului, căci aici se perfectau şi schimburi, după cum arată de pildă descoperirea unor balanţe pentru verificarea corectitudinii tranzacţiilor. Cea mai mare biserică este Catedrala Sf. Nikolai, cu o înfăţişare apropae orientală, unde se afla un ceas imens care îi chema laolaltă pe cetăţeni la adunare (vetje). Puternicul Novgorod, singurul care a scpat de jugul mongol din anii 1240-1400, a avut până prin 1471 un soi de guvernare oarecum democratică. Adunarea decidea în problemele politice şi chiar avea puterea de a-l demite pe principe. Acest drept a fost pus în practică, întrucât între 1095 şi 1304 nu mai puţin de 58 de printi au fost demişi.
Dar povestea Novgorod-ului nu este numai una cu vikingi impunători, negoţ înfloritor şi construcţii maiestuoase. Lupta pentru putere cu principatul Moscovei, care profitase se pe urma activităţilor mongole, s-a sfârşit în defavoarea oraşului, care cade în 1471, iar elita nobiliară şi comercială este deportată. Dar nu este decât un preludiu a ce avea să se întâmple 100 mai târziu, când Ivan cel Groaznic va pedepsi populaţia oraşului considerat prea occidental printr-o baie de sânge.
Apoi au venit suedezii... Si au venit prin Moscova! Se Intâmpla în timpul războiului de succesiune pentru tronul Rusiei, când Karl al IX-lea i-a ordonat comandatului Jacob de la Gardie să invadeze Moscova. Succesul a fost de scurtă durată, căci de la Gardie a fost fortat să bată în retragere, nu însă înainte de a ocupa Novgorod-ul în 1611. Ocupaţia suedeză a durat 6 ani. Între timp, fratele lui Gustav Adolf, Karl Filip, devine noul candidat la ţarat, dar ajunge prea târziu în Rusia, iar Mihail Romanov este deja ales ţar. În 1617 se încheie un tratat între Rusia şi Suedia, prin care suedezii renunţă la Novgorod, primind în schimb bucăti de teritorii baltice.
Trecut prin foc şi sabie şi în secolele următoare, oraşul îşi păstrează bogata istorie încremenită într-un monument vizavi de Catedrala Sf. Sofia, în forma unui clopot imens pe care sunt înfăţişate 109 de personaje importante. Unul dintre acestea poartă un coif şi un scut, a venit aici pe o barcă străbătând Golful Finic şi lacul Ladoga şi a ridicat o fortăreaţă pe malul râului Volchov. Este nimeni altul decât Rurik, unul dintre fondatorii de stat din spaţiul slav. Personajul a fost aproape sigur unul istoric. Potrivit Cronicii lui Nestor, el a venit aici cu fraţii lui, Sineus şi Truvor şi a pus bazele unei dinastii de scandinavi slavizaţi. Ce este mai puţin sigur este dacă Rurik a fost chemat de triburile indigene ca să facă ordine sau pur şi simplu a cucerit şi colonizat teritoriul.
Oricum, prezenţa scandinavă la Gorodisce, prima reşedinţă a lui Rurik, este confirmată arheologic prin inventar şi inscripţii runice. Novgorod este probabil cel mai bine cercetat oraş din Rusia, iar dintre descoperirile cele mai interesante amintim cele peste 1000 de epistole scrise pe scoarţă de mesteacăn, mărturii despre un centru cu adevărat cosmopolit.
sursa:Populär Historia
