Nicolae Mavrogheni, galiongiul ajuns domnitor

În mai 1786, un alai pompos îl aducea la Bucureşti pe Nicolae Mavrogheni, ca nou domn al Ţării Româneşti. Scurta sa domnie, încheiată prin decapitarea domnitorului patru ani mai târziu, de către stăpânii lui otomani, pe când îşi căuta scăparea pe malul bulgăresc al Dunării, rămâne una dintre cele mai controversate, iar Mavrogheni, una dintre cele mai excentrice figuri care au populat, mai mult sau mai puţin efemer, palatele puterii în spaţiul românesc.

Tehnic, nici nu era un fanariot. Născut în Insula Paros, a cunoscut ascensiunea în flota otomană, de unde şi porecla de galiongiu, de la galion. Nu era din Fanar şi nici nu aparţinea familiilor greceşti din vestitul cartier al Constantinopolului. Dar cu protecţie înaltă şi cu promisiuni şi mai ameţitoare de bani, a reuşit să obţină mult râvnitul firman, ajungând să conducă o ţară despre care nu ştia nimic, dar avea clar în minte strategia de urmat.

Pe de o parte, să se dea cu poporul împotriva boierilor, pe de alta, să stoarcă tot ce se putea stoarce folosind toate mijloacele posibile. Excentricităţile sale nu au trecut neobservate de călătorii străini ajunşi pe meleagurile dunărene în acele vremuri, dar nu au lăsat o impresie bună. Faptul că şi-a făcut calul clucer şi i-a amenajat o cameră la palat nici nu avea cum să producă cine ştie ce imagine favorabilă. Nici măcar plimbările cu trăsura trasă de cerbi cu coarnele aurite nu puteau avea alt efect.

A construit cişmele în Bucureşti, un lucru de laudă, şi a lăsat bucureştenilor obiceiul de a se aduna la chioşcul şi fântâna ridicate în locul ce va deveni principala destinaţie a protipendadei de mai târziu, celebra Şosea. Unii i-au remarcat talentul organizatoric, alţii, talentele militare, pentru alţii a fost un tiran, un nou Caligula, un bandit sau un om formidabil. Ceea ce i-a lipsit lui Mavrogheni a fost interesul unui mare scriitor pentru viaţa sa. Ar fi ajuns mult mai cunoscut decât este astăzi. Un personaj complex într-o istorie tumultuoasă în care mirajul tronului, al banilor şi al puterii nemăsurate i-a dus pe mulţi să-şi piardă capul, la propriu.