Neştiuta poveste a Micului Trianon de la Floreşti, „bolnavul“ suferind de cancer al pietrei, infestat cu bacilul Koch
O ruină care nu şi-a pierdut în totalitate frumuseţea de odinioară, Micul Trianon de la Floreşti, numit astfel pentru că se inspiră din arhitectura palatului Micul Trianon de la Versailles, Franţa, a avut o soartă parcă blestemată. A fost abandonat înainte de a fi terminat, iar în prezent, întreg locul din jurul castelului este infestat cu bacilul Koch, iar pereţii suferă din cauza unei ciuperci litofage, un fel de cancer al pietrei.
Micul Trianon din Floreşti, Palatul Cantacuzino sau Palatul Domniţei sunt numele sub care este cunoscut al doilea palat construit în Prahova de prinţul Gheorghe Grigore Cantacuzino. „Nababul“ a ridicat în 1911, la Buşteni, Castelul Cantacuzino, iar în acelaşi an a început la Floreşti, pe un domeniu imens, ridicarea Micului Trianon, un dar pentru nepoata sa Alice, fata celui de-al treilea fiu al său, Mihail G. Cantacuzino. De proiectul inspirat din arhitectura palatelor Micul Trianon şi a Marelui Trianon din grădina Palatului Versailles din Franţa s-a ocupat arhitectul Ion Berindey, cel care a proiectat şi Palatul Cantacuzino din Bucureşti, în prezent Muzeul Naţional George Enescu. La cererea „Nababului“, Berindey nu a făcut rabat de la nimic din ultimele tehnologii ale epocii respective. Stilul palatului este eclectic, o bijuterie cu elemente rococo şi neoclasice. Este realizat din cărămidă, însă pereţii sunt finisaţi la exterior cu material considerat la acea vreme ca fiind la fel de preţios ca marmura, calcarul alb de Albeşti. De altfel, piatra albă îi conferă un aer de neegalat, inconfundabil şi elegant chiar şi peste vremuri, de altfel triste pe care le-a traversat palatul de la Floreşti. Pentru construcţie a fost folosit şi betonul armat, şina de cale ferată şi granitul, utilizate în premieră de Anghel Saligny la podul de la Cernavodă. Zidurile exterioare au peste un metru grosime, iar fundaţia palatului şi întregul demisol sunt realizate din piatră brută, ceea ce explică păstrarea aproape intactă a primului nivel, spre deosebire de dezastrul produs la etaj. Palatul este contruit pe trei nivele, demisol, parter şi etaj. Doar la parter avea 15 camere şi marea sală de onoare cu o suprafaţă de 70 mp. Chiar dacă nu se mai distinge nimic din ele în prezent, după prăbuşirea pereţilor exteriori, modul în care arăta castelul în epocă este lesne de ghicit după frumuseţea coloanelor şi ancadramentele ferestrelor, ori sculptura în basorelief a blazonului familiei.
Citeşte restul articolului pe Adevărul.ro
