Muzeul Naţional „George Enescu“ - Portretul Ecaterinei Cantacuzino

Amplasat  în Salonul de Muzică al Palatului Cantacuzino, Portretul Prinţesei Ecaterina Cantacuzino, realizat de pictoriţa şi scriitoarea Elvezia Païni (1862-1953), reprezintă o emblemă vizuală a societăţii belle-époque.

Prinţesa Ecaterina Canta­cuzino, născută Băleanu, a fost soţia celui mai bogat om din România acelei epoci, Gheorghe Grigore Cantacuzino, supranumit Nababul pentru fabuloasa sa avere, dar şi pentru funcţiile înalte pe care le-a avut în domeniul politicii, de-a lungul vieţii.

În acest tablou  de mari dimensiuni, soţia Nababului este înfăţişată la vârsta maturităţii, având o postură nobilă, demnă de numele pe care îl poartă, aspect parcă accentuat de prezenţa, în colţul din stânga sus, a  blazonului regal al familiei. Fundalul neutru are scopul de a pune în valoare figura monumentală a prinţesei.

Realizat la sfârşitul secolului al XIX-lea, portretul reflectă maniera în care acest gen era practicat de artiştii agreaţi în anturajele nobile ale epocii. Deşi păstrează elementele unui realism accentuat, portretul atinge sfera repertoriului simbolist printr-o serie de elemente:buchetele de flori, aşternute pe jos, inspirând o atmosferă spiritual aerisită şi emblema regală. Eforturile artistei de a rămâne obiectivă faţă de realitate nu au putut să nu dezvăluie formaţia sa occidentală. Tabloul a fost pictat de Elvezia Païni în perioada în care, tânără fiind, artista ajunge la Bucureşti şi devine profesoară de pictură şi desen, precum şi pictor al Curţii regale. Există destul de puţine referinţe biografice care să ne edifice asupra vieţii şi creaţiei sale, iar acest fapt se datorează, poate, câtorva identităţi sub care a ales să-şi semneze operele artistice şi literare.

Cunoscută sub numele de Elvezia Lotus Péralté, această artistă de origine italiană, născută Gazzotti, se va afirma într-o dublă ipostază, atât de pictoriţă, cât şi de scriitoare, adoptând diverse pseudonime, cel mai frecvent pe cele de Lotus Péralté şi Lotus de Païni,   devenind ulterior un nume de referinţă în literatura ezoterică.

Devenită baroneasă De Païni prin căsătoria, în 1890, cu bogatul baron Nicolas de Païni, din Nisa, pictoriţa are un parcurs artistic marcat de viziunea simbolistă, expunând periodic la Paris, la Societatea Naţională de Arte Frumoase. După separarea de primul soţ, se va recăsători în anul 1900 cu doctorul Paul Péralté şi împreună vor deveni membri ai Societăţii Teosofice Franceze.

Perfect integrat în decorul exuberant şi bogat în simboluri vizuale al Palatului Cantacuzino, „Portretul Prinţesei Ecaterina Cantacuzino”, aflat în Colecţia Muzeului Naţional „George Enescu”,   invită la o meditaţie relaxată pe marginea rafinamentelor intelectuale, deopotrivă clare şi misterioase.

Click aici pentru galeria foto din Muzeul Enescu

Expoziţie permanentă în trei săli

Muzeul Naţional  „George Enescu” se află în Bucureşti, în Palatul Cantacuzino de pe Calea Victoriei, numărul 141. Este deschis de marţi până duminică, între orele 10.00-17.00, iar în data de 26 ale fiecărei luni accesul este gratuit. Biletul de intrare costă 6 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru pensionari, iar pentru elevi, studenţi şi persoane cu handicap este de 1, 5 lei. Mai beneficiază de acces gratuit elevii şi studenţii facultăţilor şi liceelor de muzică din ţară, copiii preşcolari, dar şi copiii care vizitează muzeul în timpul vacanţelor şcolare.

Clădirea muzeului a fost construită între anii 1901-1903 de către Gheorghe Grigore Cantacuzino, după proiectele arhitectului Ioan D. Berindei. Pentru decorarea clădirii, acesta a colaborat cu G.D. Mirea, Nicolae Vermont şi Costin Petrescu, Emil Wilhelm Becker şi „Casa Krieger” din Paris.

În 1913, clădirea intră în posesia Mariei Cantacuzino (născută Rosetti-Tescanu), care se va căsători în 1937 cu George Enescu. După moartea compozitorului în 1955, soţia sa a lăsat prin testament palatul şi clădirile anexe muzeului dedicat memoriei acestuia. Din anul 1956, aici funcţionează Muzeul Naţional „George Enescu” şi „Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România”.

În trei săli ale Palatului Cantacuzino se desfăşoară cronologic expoziţia permanentă, ce cuprinde, între altele, fotografii, manuscrise, documente diverse, diplome, decoraţii, desene, busturi, instrumente muzicale, fracul şi costumul de academician al Academiei Române, masca mortuară şi mulajul mâinilor artistului. Muzeul Enescu mai are două sedii, „Casa memorială George Enescu” de la Sinaia şi „Secţia Dumitru şi Alice Rosetti-Tescanu George Enescu” de la Tescani. Mai multe detalii despre muzeu, pot fi aflate şi pe site-ul:www.georgeenescu.ro. (S.D.)