Muncitorii împotriva partidului muncitorilor
Regimurile comuniste s-au prezentat întotdeauna că luptă pentru fericirea maselor, prin aducerea la putere a clasei muncitoare, cea mai avansată și progresistă din societate. Ar fi urmat să curgă lapte și miere într-un fel de paradis terestru organizat după principii pur științifice, din care să fie eliminate exploatarea socială și misticismul religios. S-a făcut totul pentru aplicarea acestor idei și s-a trecut la distrugerea lumii vechi prin folosirea terorii în masă. Lagărele de exterminare s-au înmulțit precum ciupercile după ploaie.
Opoziția a fost practic neutralizată și, totuși, sistemul nu funcționa perfect. Situația economică devenea dezastruoasă, chiar dacă muncitorii erau siliți să realizeze norme supraomenești. Aprovizionarea cu alimente era la pământ. Nici bunurile de larg consum nu prea existau pe piața controlată de stat. Muncitorii au început să nu mai înghită minciunile comuniste și au lansat un val de acțiuni de protest ce au surprins extrem de neplăcut autoritățile roșii. Lucrătorii din uzine urau partidele muncitorești. Era ceva greu de acceptat de fanaticii ideologizați. Pe 17 iunie 1953, peste 300.000 de germani au ieșit în stradă strigând că nu sunt sclavi și că vor alegeri libere. Autoritățile locale și forțele sovietice au intervenit cu tancurile și au fost oficial 51 de morți și peste 13.000 de arestați. Surse mai noi indică 513 victime, inclusiv 116 din rândurile forțelor comuniste, 1.838 de răniți și 5.100 arestați. Autoritățile de la Berlin erau extrem de generoase cu pedepsele și 106 muncitori au fost executați drept dușmani ai poporului. Au existat zvonuri despre vreo 17 soldați sovietici executați fiindcă au refuzat să tragă în oamenii nevinovați, dar sursele de arhivă cercetate până acum nu confirmă informația.
Polonia anului 1956 a cunoscut lupta de la uzinele metalurgice Cegielski din Poznan, combinatul metalurgic fiind un simbol al economiei comuniste prin faptul că purta numele fostului dictator Iosif Stalin. Autoritățile au găsit resurse pentru circa 400 de tancuri și 10.000 de militari. Poporul muncitor a primit din belșug gloanțe în loc de pâine și au fost 74 de morți, 300 de răniți și peste 300 de arestări. Alte surse amintesc de sute de decedați și 600 de răniți. Muncitorii au reușit să provoace opt victime în rândurile forțelor de represiune, ceea ce înseamnă că le ajunsese cuțitul la os. Sângele vărsat n-a fost în zadar și regimurile au început să mai facă unele concesii, să trimită mai multă mâncare luată din România dur exploatată de către Dej. Revoltele din toate statele comuniste după moartea lui Stalin demonstrează că regimurile roșii au fost impuse artificial și s-au menținut la putere numai prin teroare și crime în masă.
Mai sunt astăzi unii naivi ce mai cred că a fost bine înainte, dar nu vor să vadă chiar documentele scrise de autoritățile asasine. Actele, cu valorile crimelor diminuate, demonstrează că un stat comunist nu poate să existe decât prin crimă, sărăcie și teroare împotriva poporului, toate dirijate de o clică îmbuibată cu tot ce exista mai bun pe piața internă și din importuri.
Bibliografie minimală
https://en.wikipedia.org/wiki/Uprising_of_1953_in_East_Germany
https://en.wikipedia.org/wiki/Pozna%C5%84_1956_protests
Soulet, Jean-Francois, Istoria Europei de Est de la Al Doilea Război Mondial până în prezent, Polirom, Iași, 2008.
