Army Chief of Staff General George C  Marshall official Portrait jpg

Moștenirea generalului Marshall

Iarna 1946-1947 fusese deosebit de aspră pentru continentul european devastat de război. Orașele în ruine, infrastructura distrusă, perspectivele privind noul sezon agricol, extrem de pesimiste din cauza vremii neobișnuit de nefavorabile. Populaţia urbană trăia în pivniţe, multe orașe fiind, la suprafaţă, doar câmpuri uriașe de moloz și dărâmături. Centre industriale majore din Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia fuseseră complet distruse. Milioane pieriseră din cauza războiului, în Holocaust sau victime ale altor atrocităţi.

Alte milioane de oameni, deportaţi în timpul războiului, umpleau drumurile Europei, încercând să se întoarcă acasă. Lipseau alimentele, medicamentele, combustibilul. După suferinţe de neimaginat, Europa se confrunta cu spectrul unui cataclism economic fără speranţă, într-o situaţie și așa gravă din punct de vedere geopolitic, pentru că începuse Războiul Rece.

În iunie 1947, secretarul Departamentului de Stat, George Marshall, anunţa într-un discurs ţinut la Universitatea Harvard un plan pentru reconstrucţia Europei. Generalul care condusese armata americană în timpul celui de-al Doilea Război Mondial era acum cel care oferea soluţia, unica de altfel, pentru ca Europa să renască din ruine.

Președintelui Truman i s-a propus ca planul să poarte numele său. A refuzat, conceptul rămânând în istorie ca Congresul a adoptat Planul Marshall cu sprijin bipartizan, iar primul transport de bunuri, mai ales alimente, a ajuns în portul francez Le Havre în decembrie 1947.

Planul a funcţionat efectiv patru ani, iar în 1952, Europa Occidentală ajunsese deja la nivelurile de producţie de dinainte de război. Stalin a refuzat ca ţările din sfera sa de influenţă să primească sprijin prin Planul Marshall.

Moștenirea politică a Planului Marshall rămâne puternică, 75 de ani mai târziu. S-a vorbit de mai multe ori despre noi „Planuri Marshall“, sub diverse forme. După criza financiară din 2008-2010, după pandemie. Acum se vorbește despre un „Plan Marshall“ pentru Ucraina. Ţara, devastată de un război de neconceput după lecţiile secolului trecut, va trebui să fie reconstruită. Când? Nimeni nu poate ști.

Articolul a fost publicat în numărul 245 al revistei Historia, disponibil la toate punctele de distribuție a presei, în perioada 15 iunie - 14 iulie, și în format digital pe platforma paydemic.

Historia 245
Cumpără acum

FOTO: Wikimedia Commons, Marshall Foundation Archives https://www.atomicheritage.org/profile/george-c-marshall 

Mai multe pentru tine...