Mofturile scriitorilor de altădată: cafenelele literare Broft și High-Life

După spusele pline de umor, datând din 1899, ale lui Ion Luca Caragiale, lucrurile stăteau astfel: „Odinioară, intelectualii, mult mai puţini la număr ca astăzi, formau un fel de sectă, care respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei preţioase secte era la cafeneaua Broft – singura rimă posibilă la moft – peste drum de Capșa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acum se află Luvrul de București [hotelul Luvru, n.n.]. Acolo – precum odinioară muzele din Parnas – se adunau intelectualii spre a‐și împărtăși înaltele cugetări și inspiraţiuni, gustând un fel de ambrozie, compusă din puţin lapte, puţin «jvarţ» și puţin zahăr, și numită în limba vulgară «capuţin»”, de aici și numele dat lor de „profanii invidioși”, și anume „capuţiniști”.

Ca primă cafenea literară ar fi putut fi catalogată și cafeneaua High‐Life, deschisă pe la 1880, la parterul hotelului Metropol, situat tot pe Calea Victoriei, „cam pe locul unde astăzi se află fântânile arteziene din faţa fostului C.C. al P.C.R.”. Figura centrală a acestei cafenele, unde își desfășura, până la a o face în propria‐i locuinţă, ședinţele cenaclului Literatorul, era scriitorul Alexandru Macedonski, „una dintre cele mai pitorești figuri ale vieţii literare românești de la cumpăna veacurilor XIX și XX”.

Victor Eftimiu îi face o descriere cât se poate de realistă acestui Don Quijote coborât din tablou: „Cu mustaţa cănită și neagră ca pana corbului, cu sfârcurile repezite în sus, cu un cap scheletic aproape și cu obrazul galben și uscat ca pergamentul, poetul purta întotdeauna un «baston cu mâner de argint» și îi plăcea să «peroreze» cu «glasul lui piţigăiat» de primadonă gâjâită, dar mai ales să se afle în mijlocul admiratorilor”. Răutăcioșii îl porecliseră „Macabronski” din cauza înfăţișării sale aproape diabolice, iar Cincinat Pavelescu, unul dintre cei care‐i frecventau cenaclul, l‐a încondeiat într‐una din epigramele sale:

„Maestrul nostru are o boală/ Îi plac sticleţi. /Dar în dulap /Văd colivia că șade goală.../ Fiindcă sticleţii‐i are‐n cap!”

Acest text este un fragment din cartea "Prin cafenelele din Micul Paris" de Maria-Magdalena Ioniță, apărută la editura Corint