Moartea socială la indieni

În India, moartea socială are două fețe: văduvia și excluderea din castă. Aceasta din urmă, de două ori milenară, continuă să tulbure viața cetățenilor. 

Casta generează un fenomen social de primă importanță pentru o mare parte din populația indiană, la fel ca și clasa politică. Dacă astăzi frontierele identității de castă sunt parțial estompate în zona urbană, aparteneța la castă condiționează secționări întregi ale vieții sociale în mediul rural, unde încă locuiesc două treimi din populația indiană. Ea determină pentru o bună parte alegerea consortului, locul de rezidență, relațiile de prietenie, solidaritatea, la fel ca și comportamentul electoral sau logica de afiliere politică.  

Există mii de caste, la toate nivelele. În accepțiunea sa cea mai simplă, casta poate să fie definită deseori ca un grup de naștere: se nasc părinți care transmit casta părinților și bunicilor lor, și așa mai departe...

Totuși, apartenența la castă nu este imuabilă. Patru tipuri de situații pot duce la „pierderea” ei: convertirea (la altă religie decât hinduismul), renunțarea sau repudierea grupului de naștere, faptul de a fi un copil născut dintr-o căsătorie între membrii unor caste diferite sau a unor confesiuni diferite și excluderea.

Sancțiunea cea mai severă

„Căderea” din castă, pentru a împrumuta expresia sanscrită, utilizată în cele mai vechi descrieri ale acestei pedepse, reprezintă sancțiunea cea mai severă nu doar în textele juridice clasice, dar și astăzi la reuniunile de castă (panchayat*).

*Panchayat – termenul semnifică „reuniunea celor cinci” și desemnează o instanță juridică de tradiție veche, care nu beneficiază de nicio recunoaștere oficială, dar care persistă în numeroase comunități rurale. Compusă din bătrânii sau mai marii comunității, această instituție, însărcinată cu aplicarea regulilor locale legate în special de caste și cu arbitrarea conflictelor, concurează cu poliția și tribunalele de stat.

Această instanță juridică – care nu beneficiază de nicio recunoaștere oficială – persistă într-un număr important de sate și constituie o instituție ce concurează cu poliția și tribunalele de stat.

Excluderea din castă survine în cazul încălcărilor grave ale regulilor de rudenie și de castă. Sunt mai mult de două mii de ani de Dharmasutra - primele texte juridice hinduse descriu într-o manieră foarte detaliată actele considerate ca infracțiuni sau „păcate” care, în dependență de gravitatea lor, determină o excludere definitivă sau temporară din castă.

Astfel pot fi identificate 32 de acte grave care se clasează în cinci categorii: 1) crimele, incluzând omuciderea, avortul, jaful și consumul de alcool – uciderea și jefuirea unui brahman fiind mult mai grave decât ale unui non-brahman; 2) nerespectarea interdicțiilor profesionale (un anumit număr de activități sunt formal interzise pentru cei din clasele înalte, cum ar fi medicina, teatrul, dansul, comerțul și creșterea vacilor; 3) încălcarea prescripțiilor religioase care includ „neglijarea Vedelor”, „actele cauzatoare de infamie” sau interdicția de a călători pe mare; 4) greșeli în relațiile sociale (multe interdicții se concentrează în jurul relațiilor cu cei care și-au pierdut casta sau cu cei din castele joase); 5) relațiile sexuale interzise între membrii diferitelor caste sau cu cei care și-au pierdut casta.

Studiile istorice legate de excluderea din castă sunt relativ puține, dar câteva lucrări recente ne fac să credem că sunt multe materiale istorice care rămân de explorat, ceea ce ne-ar permite să urmărim traiectoria acestei sancțiuni singulare pe parcursul secolelor. Un singur exemplu: de la deschiderea primelor Cursuri Superioare de Justiție de către administrația britanică în 1862, se țin procese în jurul „excomunicărilor din castă”, inițiate de indivizi excluși căutând reincluderea lor la autoritățile coloniale, de multe ori neputincioase în fața acestui fenomen .

Lucrând timp de 15 ani asupra castelor care au supraviețuit până astăzi în zonele rurale, împărtășesc opinia comună potrivit căreia această pedeapsă aparține unui trecut îndepărtat sau ține de o Indie imaginată de orientaliști și alți comentatori ai secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Totuși, pe parcursul ultimilor zece ani, date foarte concrete au apărut ici și colo, care demonstrează că aceste excomunicări nu au dispărut.

Or, consecințele acestei pedepse sunt dezastruoase: imposibilitatea de a participa la ceremoniile religioase ale familiei, ale rudelor sau ale comunității; de a împlini ritualurile care țin de ciclul vieții (căsătoria copiilor, înmormântarea părinților); de a lua apă din sursele comune (uneori, sunt debranșați de la apă); de a angaja muncitori agricoli sau alt fel de muncitori și, invers, de a fi angajat; de a cumpăra sau de a vinde produse de bază în localitate; de a lua parte la conversațiile matinale de la ceainărie sau de a urmări seara emisiunea preferată, întrucât cablul de rețea a fost deconectat.

Spre exemplu, după un tsunami din decembrie 2004, un important suport material și financiar a fost trimis satelor de pe coasta Tamil Nadu; dar, în 2005, mai multe rapoarte îngrijorătoare semnalează utilizarea de către membrii panchayat a excluderii din castă pentru a stoarce ajutorul financiar ai ONG-urilor, astfel încât să nu fie gestionat de familii, ci de autoritățile comunității. Nu s-a putut distinge, la moment, dacă aceste excluderi au fost evenimente singulare generate de o situație fără precedent sau doar prezența mediatică excepțională a permis revelarea unei practici cutumiare rezistente.

Anchetele făcute atât în satele din mijlocul Tamil Nadu, cât și în arhivele recente ale Înaltei Cuți din Chennai au confirmat, totuși, că excluderea din castă este o sancțiune practicată. Justiția indiană condamnă această practică drept una barbară și medievală, dar rămâne neputincioasă în fața acestui fenomen dificil de dovedit, dar mai ales de restabilit. Cum să forțezi efectiv membrii unei caste să interacționeze respectuos cu un individ cu care au întrerupt orice contact? Consecințele excluderii din castă sunt atât de dezastruoase încât simpla amenințare cu excluderea este un instrument coercitiv foarte eficace pentru a constrânge un individ să se conformeze regulilor grupului.

Sursa: L’Histoire nr. 437-438, Iulie-August 2017