Misterioasele linii Nazca din Peru
Binecunoscutul Erich von Däniken considera aceste linii mărturii ale prezenţei extraterestre. Alţii credeau că sunt doar nişte iluzii optice. De când au fost zărite prima dată din avion, misterioasele creaţii au stârnit nenumărate speculaţii. Dar ştiinţa este pe urmele descifrării lor.
Dacă am zbura deasupra coastei peruane, am observa un produs cultural mult mai vechi decât anul 0 al civilizaţiei vestice. Pe tot cuprinsul pustiului dintre oraşele Palpa şi Nazca se întind linii lungi, adânc gravate în roca sedimentară, de dimensiuni colosale. Ce secrete ascund aceste însemne ciudate? Liniile, lăsate moştenire de către cultura Nazca, au fost supuse deja mai multor interpretări arheologice.
Contururile care măsoară până la 20 de kilometri formează figuri geometrice şi animale care se aştern pe un areal de nu mai puţin de 500 de kilometri pătraţi. Este şi motivul pentru care nu pot fi zărite bine decât de la mare depărtare. Prima dată liniile Nazca au fost observate în 1924, şi la scurt timp s-au realizat şi primele studii. Geograful german Maria Reiche a cercetat din 1941 liniile şi munca sa a dat la iveală aproximativ 50 de figuri şi 1000 de linii.
Astăzi cei mai mulţi arheologi sunt de părere că primele imagini de acest gen datează de prin anii 800 a.Hr., atribuibile culturilor Paracas din sud şi Chavin din Anzii centrali, precursoarele culturii Nazca. Dacă le legăm şi de artefactele din zonă, acestea ar putea oferi informaţii preţioase despre vârsta creaţiilor, dezvoltarea culturală sau limbajul ritualurilor.
Dar ce semnifică produsele acestei civilizaţii? Reprezentări ale plantelor descriu particularităţile geografice ale regiunii:muncile agricole şi canalele de irigaţii (Puquios) probabil că se leagă de asigurarea hranei şi a fertilităţii regiunii. Vasele şi pocalele din ceramică – expresie a trecerii de la cultura Paracas la Nazca – ilustrează adesea păsări. Pasărea colibri, cu penajul său colorat, reprezintă tot prosperitatea şi abundenţa vegetatiei. Şoarecii şi broaştele sunt asociate cu molima, pentru că ameninţau recoltele. Similitudinile dintre iconografia ceramicii şi cea a geoglifelor ne dă oarecum de înteles că se descrie o evoluţie umană axată pe agricultură şi legătura strânsă cu pământul.
Dacă descoperirile de artefacte ne oferă o viziune asupra unui anumit areal cultural, informaţiile arheologice pot fi în consonanţă şi cu misterioasele linii, markeri de identitate ai unei civilizaţii despre care se ştie din păcate prea puţin. Pornind de la această posibilă conexiune cu imaginile de pe ceramică, s-au lansat mai multe ipoteze.
Toribio Xesspe, încă din 1927 vedea în aceste linii nişte străzi de-a lungul cărora ar fi avut loc nişte ceremonii. Paul Kosok şi Maria Reiche interpretau liniile drept un soi de calendar bazându-se pe observaţiile astronomice ale indigenilor. Helmut Tributsch pomenea la un moment dat de iluzii optice cauzate de apa din canalele subterane folosite pentru întreţinerea terenului agricol, dar cele mai controversate speculaţii tot la Erich von Däniken le întâlnim, care îşi închipuia că ar fi fost de fapt vorba de nişte piste de aterizare pentru extratereştri.
Poate că informaţii mai concrete ne vor furniza cercetările recente, care au dat la iveală nu mai puţin de 689 de astfel de geoglife, clasificate tipologic. În 2011 cercetătorii japonezi au mai descoperit alte 138 de linii. Spaţiul vast acoperit de desene vechi de până la 2800 de ani încă mai are multe răspunsuri de oferit.
Moştenirea culturii Nazca se ascunde şi mai adânc în pământ:diverse vase descriu ceremonii şi rituri specifice, iar excavările care au scos la iveală clădiri din piatră şi canale subterane ne dau o idee despre felul de organizare al locuitorilor. Numeroase instrumente muzicale precum naiuri, fluiere din scoarţă de copac sau tobe ceramice ne sugerează ca era o cultură extrem de interesantă, cu produse mai greu interpretabile, dar cât se poate de umane.
Geoglifele au fost realizate prin îndepărtarea rocilor de la suprafaţă de culoare închisă, aşezate ulterior în forme prestabilite, descoperindu-se solul mai deschis la culoare. Şanţurile sunt precis lucrate, ceea ce înseamnă că nazcanii posedau noţiuni de geometrie şi inginerie. Tony Morrison a demonstrat că se pot realiza linii drepte cu ajutorul câtorva ţăruşi, iar Maria Reiche a explicat că au desenat mai întâi figurile la scară mai mică, pe parcele de 1, 8 metri, multe descoperite lâmgă geoglife.
Apoi au făcut liniile prin întinderea unei sfori între doi stâlpi, cercurile cu ajutorul unei frânghii ancorate de o piatră şi alte figuri complexe prin unirea anumitor arcuri de cerc. Geoglifele includ pe lângă plante şi motive geometrice şi animale precum păianjeni, maimuţe, colibri, şopârle, pelicani sau chiar balene ucigaşe.
Faptul că nazcanii foloseau tehnici de succes în elaborarea sistemului de irigaţii, dar şi a unor interesante piramide de argilă, pare a fi în consonanţă cu talentul lor în crearea unei asemenea iconografii de proporţii. Cât despre observarea lor, conform unui studiu realizat în 2007 pe un eşantion de 1500 de desene din regiunea Palpa, foarte multe imagini sunt vizibile de la nivelul solului. Dacă avem oarecum o idee despre modul de realizare, semnificaţia lor lasă de dorit şi poate că nu vom avea niciodată o clarificare definitivă.
Cultura Nazca este în fond una preistorică, fără izvoare scrise, ceea ce îngreunează mult lucrurile pentru noi. Se poate să fi reprezentat constelaţii. Se poate să fi jucat un rol în pelerinaj, ca linii de ghidare spre locuri sacre precum Cahuachi şi piramidele de argilă. Sau poate că aveau mai mare legătură cu apa şi canalele subterane, fiind o piesă de bază în anumite ritualuri ale apelor.
Oricum, dincolo de toate fanteziile răsărite din pricina absenţei unor concluzii arheologice clare, nazcanii ne-au oferit drept moştenire un produs cultural cu totul deosebit, pe care merită să-l admirăm şi să sperăm că într-o bună zi vom afla ce gândeau când au realizat magnificele linii.
Surse:
