«Mica Vienă». Viața mondenă din Aradul vremurilor demult apuse
Cu siguranţă că nu doar arhitectura urbană inspirată din stilul arhitectonic al Vienei, ci și viaţa mondenă a Aradului de altădată a atras orașului denumirea de Mica Vienă.
Viaţa mondenă a urbei se consuma în cafenele, cofetării, restaurante, berării (clienţii fideli își aveau propria halbă pe care aveau gravat numele, iar pe capacul de porţelan era fotografia posesorului). Dar și spectacolele de teatru (stagiunea debuta toamna și se încheia la începutul verii în anul următor, perioadă în care aveau loc chiar mai multe reprezentaţii într- o singură zi), de film (primele „fotografii vii” au stârnit curiozitatea arădenilor, astfel că au rulat douăsprezece zile și nu trei zile, cât era programat iniţial) sau concertele simfonice erau gustate de arădeni.
Un loc aparte revenea însă balurilor, care se organizau mai cu seamă iarna, după ce boema locală se întorcea din cele mai renumite staţiuni balneo-climaterice ale Europei Apusene sau ale Imperiului (Baden- Baden, Karlsbad, Balaton, Herculane, Buziaș, Moneasa, Lipova) sau din reședinţele de vară (unii își cumpărau vile și în Podgoria Aradului sau la Moneasa). Cele mai așteptate baluri, care impresionau prin eleganţă, rafinament, bun gust, erau organizate la Hotelul „Trei Crai” și la „Palatul Lloyd”, însă cea mai renumită sală de bal era cea de la „Crucea Albă”.
Aici, la 10 martie 1900, arădenii și-au sărbătorit cel mai longeviv edil în funcţie, ajuns la al 25-lea an în fruntea urbei: primarul Salacz Gyula. Coordonarea de către doamnele Neuman Dánielné Fürst Mária (1852-1914), președinta comitetului de femei, și Vásárhelyi Janka (1869-1938), președinta asociaţiei Crucea Roșie, ca și atenta supraveghere a unui „maestru de ceremonii”, între care cel mai apreciat era Barabas Bela (1855-1914), erau garanţia unui eveniment reușit.
„Orașul femeilor frumoase”
Pregătirile pentru bal erau tot atât de importante ca și evenimentul în sine, cu atât mai mult cu cât Aradul era recunoscut ca „orașul femeilor frumoase”. Multe dintre ele au devenit soţiile unor bărbaţi celebri, cum a fost, spre exemplu, fiica baronului Pugly (proprietarul Castelului de la Șofronea), care s-a căsătorit în 1901 cu Miklos Horthy, atunci un tânăr ofiţer de marină (căsătoria a fost oficiată în Arad, la biserica reformată de pe strada Mihai Eminescu).
La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX se impun în viaţa urbei și balurile „costumate” ale Reuniunii Femeilor Române din Arad (înfiinţată în 1884), care aveau loc întotdeauna la începutul lunii februarie și deveniseră adevărate sărbători naţionale: „Numai pe vremea turneelor teatrale ale lui Millo și Pascaly era o întâlnire ca la bal. Atunci, actuala Piaţă Avram Iancu până la podul Mureșului era plină de trăsurile celor veniţi să asiste la reprezentările teatrale, toţi îmbrăcaţi în haine de sărbătoare”.
Evenimente mult așteptate, balurile reuniunii (care adunau tinere îmbrăcate în costume naţionale, de unde și numele de „baluri costumate”) erau puternic mediatizate în presa vremii. Spre exemplu, „Tribuna” din 19 februarie/4 martie 1910, la rubrica „Cronică socială și artistică”, își informează cititorii: „De când este Aradul românesc, nu am avut parte de un bal mai strălucit şi mai românesc ca acesta. Sala de la Crucea Albă, istorica sală e hotărât prea mică pentru a încape lumea”.
Era supremul omagiu adus președintei reuniunii, Letiţia Oncu (soţia lui Nicolae Oncu, directorul băncii „Victoria” din Arad), care, alături de celelalte doamne: Hermina Popovici Desseanu (prima președintă a reuniunii, soţia unui cunoscut avocat și fiica protopopului Aradului, Ioan Raţ), Mariana Monţia (soţia compozitorului Emil Monţia), Eugenia Cicio-Pop (soţia avocatului și omului politic Ștefan Cicio-Pop), Marilina Bocu (soţia omului politic Sever Bocu), și de maestrul de ceremonii, George David, vegheaseră îndeaproape ca totul să fie fără cusur.
Organizat sub patronajul Reuniunii Femeilor Române din Arad și provincie, balul reunea „toate somităţile româneşti ale Aradului”: dascăli, avocaţi, ofiţeri, teologi, conducerea băncii Victoria, deputaţii români din Parlamentul de la Budapesta, dar și din comitatele învecinate: „E o învălmăşeală aproape primejdioasă şi pretutindeni întâlneşti cunoscuţi din mari depărtări, atraşi de strălucirea balului”.
Era locul ideal pentru ca domnișoarele să fie scoase în lume, iar domnii să facă politică. Deși scopul declarat al balului era strângerea de fonduri necesare ridicării unei noi clădiri destinate Școlii de fete, ca orice „bal costumat” era și un bun prilej de manifestare a identităţii naţionale:
„Mai presus de toate însă te izbeşte splendoarea costumelor naţionale. Toate doamnele şi domnişoarele, poate cu două-trei excepţii abea, sânt în costum. E o adevărată feerie de frumuseţi care în rotirea veşnic neoprită a dansului se rostogoleşte ca un nesfârşit curent orbitor de aur, fireturi şi culori. E un caleidoscop a cărui variaţie nesecată întrece închipuirea şi te face să nu-ţi mai iei ochii delà el. E un triumf strălucit al costumului românesc pe care au alergat şi străinii să-l admire”, scria „Tribuna”.
„O Vienă a României”
La fel de așteptate erau „petrecerile și convenirile” ofiţerilor garnizoanei din Arad, organizate de „Reuniunea militară știinţifică și de casină”, care anunţa, prin intermediul presei, programul din „sezonul de earnă”. Astfel, „Tribuna Poporului” din 6/18 ianuarie 1900 invita arădenii să participe, vreme de o lună, la serate „à la Romacher”, la „reprezentaţii de diletanţi” sau cine („soupeu”), urmate de „joc” în „încăperile casinei din cetate”.
Și aici, evenimentul cel mai așteptat era tot balul care se organiza în oraș, la Hotelul „Crucea Albă”. În „Aradul vremurilor demult apuse”, seratele, audiţiile muzicale, „prelegirile de canto”, balurile, considerate „instituţii de socializare”, erau aproape exclusiv apanajul elitei, chiar dacă, frecvent, sumele strânse cu aceste ocazii erau destinate unor acte de caritate. Contactele arădenilor cu Europa Apuseană, prosperitatea, bucuria de a trăi au creat o viaţă mondenă care a făcut să se vorbească despre Arad ca despre „o Vienă a României”.
Acest articol face parte din dosarul Aradul la 1900. „Mica Vienă“, publicat în numărul 211 al revistei Historia, disponibil în format digital pe paydemic.com.
