Matematica şi istoria - Cât de nepregătită era Armata Română în Primul Război Mondial
România a fost acuzată de faptul că a intrat nepregătită în Primul Război Mondial şi că mai bine stătea neutră. Nici armata n-a făcut mare brânză pe front. Oare să fie adevărat? Istoria a fost acuzată de lipsa unor metode stricte de interpretare precum ştiinţele exacte. Nici nu are nevoie deoarece poate să se folosească de regulile tuturor cunoştinţelor umanităţii pentru a obţine adevărul.
Să apelăm acum doar la matematică, considerată disciplina fundamentală în orice cercetare. Nu trebuie ceva de înalt nivel, calculele simple fiind suficiente. Se ştie că Puterile Centrale au mobilizat ceva peste 25 milioane de militari. Rusia a aruncat în lupte 12 sau 15 milioane de ostaşi, adică peste jumătate din efectivele adversarilor. Apelăm acum la regulile artei militare. Victoria se poate obţine dacă se realizează un raport de forţe de 3 la 1 în favoarea celui care atacă. Germania ar fi avut nevoie de 36 – 45 milioane de luptători.
Armata franceză a avut în total peste opt milioane de mobilizaţi. Marea Britanie a adunat şase milioane, fără a ţine cont de contribuţia dominioanelor. Surpriză! Doar cele trei mari puteri aveau mai multe efective decât adversarii. Nu ţinem acum cont de faptul că mai existau şi forţele italiene. Câte unităţi inamice ar fi trebuit să se afle pe frontul românesc? S-ar putea spune că o treime din efectivele trimise de conducerea de la Bucureşti. Zero unităţi este răspunsul corect. Puterile Centrale erau obligate să facă faţă Antantei în condiţii de inferioritate numerică şi chiar tehnică pe toate fronturile şi nu mai aveau de unde să acopere şi graniţa românească.
Trupele române au avut o surpriză neplăcută în 1916. Chiar dacă reuşeau să învingă mari unităţi inamice, acestea sporeau zi de zi în oameni şi tehnică grea. Comandamentul german a reuşit să deplaseze divizii chiar de sub nasul spionajului aliat. Mutarea a fost perfectă, dar Berlinul a pierdut războiul pentru că a încălcat principiul fundamental al concentrării forţelor. Intrarea României în conflict a fost esenţială, mai ales că au fost capturate mii de vagoane germane.
România a intrat exact când trebuia pentru a da lovitura de graţie inamicului, dar Antanta n-a ştiut să profite prin coordonarea acţiunilor ofensive. Loviturile ar fi fost devastatoare fiind concentrice. Germania se afla în cea mai proastă poziţie din punct de vedere strategic şi doar deplasarea rapidă a trupelor pe calea ferată permitea menţinerea fronturilor. Trenul a fost mai important decât toate armele performante. Comandantul unic a fost ales în persoana mareşalului Ferdinand Foch abia în 1918. În rest, un haos admirabil organizat.
Milioanele de victime din tabăra învingătorilor nu sunt victimele politicii româneşti. Mai marii statelor fac greşelile şi apoi aruncă vina pe cei mici. Istoricii se implică masiv în această muncă de calomniere a aliaţilor mai mici pentru a ascunde dezastrele făcute de conducători pe care cărţile trebuie cu orice preţ să-i păstreze cu imaginea de eroi salvatori.
