Marea Criza Economică şi tunurile
Marea Recesiune din 1929 – 1933 a fost definită drept o perioadă în care omenirea a fost afectată de o prăbuşire a cifrei de afaceri, firmele se închideau, şomajul creştea şi preţurile la produsele alimentare erau menţinute prin distrugerea celor aflate în excedent. Era supraproducţie. Dacă ne uităm acum pe datele publicate prin munca generaţiilor de istorici, constatăm că exista cu adevărat o abundenţă.
Politicienii lansau comenzi mari pentru noi vase de război şi tunurile grele au devenit o obsesie a celor dornici de putere cu orice preţ. Germania, stat ce suferise din cauza excesului de militarism, a lansat o cerere pentru noi piese performante de calibrul 280 mm în 1928 şi au intrat în fabricaţie în 1930 pentru cuirasatele de buzunar. Orice gură de foc este ieftină în raport cu muniţia folosită. Un singur proiectil avea o masă de 300 kg şi trebuia să fie propulsat prin arderea a 107 kg de explozibil. Muniţiile navale erau foarte scumpe şi realizate numai din cele mai scumpe produse strategice. Erau comandate şi tunuri de calibrul 203 mm, cele japoneze folosind proiectile de 125, 8 kg şi cele americane de 118 kg, pentru crucişătoarele grele. Ambele tipuri de vapoare de luptă erau planificate să lupte la mari distanţe de bazele proprii, într-un război mondial.
Britanicii, încă stăpâni peste cea mai mare parte a mărilor, au introdus din 1927 tunurile de calibrul 203 mm Mark VIII, capabile să lanseze proiectilele de 116, 1 kg şi necesitau 29, 84 kg. Planificatorii sovietici doreau piese grele pentru crucişătoare grele, dar capacităţile tehnice n-au permis decât producerea unor tunuri de calibrul 180 mm, model B-1-K şi B-1-P, cu proiectile explozive de 97, 5 kg. Au fost montate şi pe vagoane pentru susţinerea ofensivei spre atingerea obiectivelor stabilite prin ideologia comunistă. Erau capabile să lovească ţintele aflate la 37 de kilomentri.
Nici tunurile necesare forțelor terestre n-au fost uitate de cǎtre planificatori ȋn anii crizei. Numai dintr-un singur model, celebrul tun antitanc sovietic de calibrul 45 mm au fost furnizate ȋn anii 1932 – 1933 nu mai puțin de 2.109 exemplare, fiecare avȃnd o masǎ de 414 kg. Era extrem de util ȋn misiuni antitanc, dar putea sǎ acționeze cu proiectile explozive și ȋmpotriva infanteriei. Aceastǎ producție ȋnfloritoare coincide cu foametea cumplitǎ numitǎ astǎzi Holodomor.
Nimeni nu se gândea la pace, totul era pentru front. Nu existau economii pentru domeniul militar. Oamenii puteau să moară de foame, dar tunurile erau mai importante pentru politicieni. Obsesiile militariste și ideologice au continuat și același tun sovietic de calibrul 45 mm a mai fost livrat ȋn 1934 ȋn 2.005 unitǎți. Nici nu prea avea ce ținte sǎ nimiceascǎ, tancurile vecinilor fiind amintiri din precedentul conflict mondial.
Marea Crizǎ Economicǎ rǎmȃne un exemplu despre cum conducǎtorii statelor manevreazǎ eronat resursele umane și materiale ȋn scopuri complet strǎine de interesele maselor populare. Acest termen istoric ar cam fi cazul sǎ disparǎ de prin cǎrțile de istorie și sǎ se spunǎ adevǎrul cu se ocupau politicienii de pe ȋntreaga planetǎ.
