Marea colectivizare în Prahova: revolte şi ţărani arestaţi
Ca peste tot în ţară, Prahova nu a scăpat de valul marii colectivizări comuniste. „Modernizarea“ forţară a agriculturii româneşti a produs adevărate tragedii:sute de ţărani care s-au revoltat au fost arestaţi şi trimişi la muncă forţată, un moşier a făcut infarct în gară după confiscarea conacului şi a pământului, iar pianul celebrei actriţe din epocă, Clody Bertola, a fost aruncat în vie.
Scopul declarat al colectivizării, proces care în România s-a desfăşurat în perioada1949-1962, era modernizarea agriculturii româneşti şi introducerea structurilor socialiste la sate. În realitate, aceasta a afectat întreaga populaţie rurală a României, care în 1948 reprezenta în fapt majoritatea covârşitoare a populaţiei ţării. Începută într-o perioadă în care noul regim comunist era încă în curs de consolidare, colectivizarea a jucat un rol esenţial în instituţionalizarea şi perfecţionarea practicilor sale administrative şi a sistemului său represiv, după cum o arată un raport al Direcţiei Arhivelor Naţionale Istorice Centrale.
Potrivit aceluiaşi document, adevărata motivaţie a declanşării procesului de colectivizare se regăseşte în dogma marxist-leninistă conform căreia numai o agricultură practicată pe suprafeţe mari de exploatare, deţinute de stat – singurul investitor capabil să producă şi să implementeze tehnologia agricolămodernă– putea da rezultate menite să susţinăprocesul de urbanizare şi industrializare socialistă.
Reorganizarea social a lumii rurale prin exproprierea terenurilor şi relocarea persoanelor în mediul urban era astfel considerată o condiţie fundamental pentru implementarea proiectului comunist de industrializare forţată a României. Astfel, ţăranii deposedaţi de pământul luat în posesie cu ocazia reformelor agrare din 1921 şi 1945, au devenit forţăde muncă în unităţile industriale nou-înfiinţate. Cei rămaşi în mediul rural au fost constrânşi la cooptarea ca membri cooperatori în noile unităţi agricole create după model sovietic.
Procesul de colectivizare s-a desfăşurat în două valuri principale, 1949-1953 şi 1953-1962, împărţite la rândul lor în numeroase etape sau stadii. De-a lungul primului val, ezitările autorităţilor au cauzat progrese forţate, dar şi retrageri dramatice. Manevrele menite să tempereze colectivizarea reprezentau o încercare zadarnică în faţa presiunii sovietice.
Cel de-al doilea val al asaltului final în campania de colectivizare a agriculturii demonstrează supunerea politică totală a elitelor politice din România faţă de Uniunea Sovietică. Treptat, colectivizarea a început să dea rezultate notabile:Constanţa avea să fie declarată prima regiune colectivizată din România pe data 7 noiembrie 1957. Procesul s-a încheiat oficial în România în martie 1962 – cu trei ani înainte de termenul oficial stabilit de partid –, după13 ani de acţiuni sistematice împotriva ţărănimii.
La finalul procesului, potrivit raportului Direcţiei Arhivelor Naţionale Istorice Centrale, formele socialiste de proprietate deţineau 96% din suprafaţa arabilăa ţării şi 93, 4% din suprafaţa agricolă. Aşadar, imensa majoritate a terenurilor agricole a intrat în posesia G.A.C. (gospodării agricole colective – create după modelul colhozurilor) şi GAS (gospodării agricole de stat – create după modelul sovhozurilor) – ulterior denumite CAP (cooperative agricole de producţie) şi IAS (întreprinderi agricole de stat). Restul a rămas în proprietatea individuală, îndeosebi în zonele de munte, nerentabile şi unde colectivizarea era, ca atare, imposibilă şi inutilă.
