Marco Polo – un precursor al spionilor de azi

Dacă ar fi să-l credem pe Charles Diehl în al său eseu dedicat Veneţiei, forţa Republicii s-a bazat printre altele – dacă nu chiar în primul rînd – pe informaţiile ample și exacte despre celelalte ţări şi locuri ale lumii.

Pe lîngă nobila datorie de a şterpeli tot ce li se părea util Serenissimei – de la moaşte pînă la statui – negustorii veneţieni o aveau şi pe aceea de a căsca bine ochii şi a nota ceea ce întîlneau în cale.

Ochiul lor era format pentru a sesiza realităţile exacte, şi nu imagini, tablouri, peisaje şi, cu atît mai puţin, impresii personale.

Pentru noi, cei de azi, Cartea Minunilor, în care Marco Polo îşi povesteşte cei 24 de ani ai Popasului în China (1271-1295), trece drept o carte de călătorie, situată undeva între proză şi reportaj.

Marco Polo e însă un veneţian tipic.

În prima jumătate a secolului al XIII-lea, Lumea se confruntă cu evenimentul crucial numit invazia mongolă.

Veneţia e Republica negustoriei prin excelenţă.

Noua realitate mondială stîrneşte interesul Republicii, interesate în a găsi un nou drum de aducere în Occident a produselor de lux din Asia, dat fiind că Egiptul devenise nesigur.

Cartea Minunilor dă seamă de un veneţian interesat în tot ceea ce ar fi putut servi Republicii în realizarea acestui nou obiectiv.

Autorul consemnează conştiincios produsele pămîntului, mărfurile, centrele de comerţ, condiţiile de transport, rutele.

Negustorul veneţian era primul european care ajungea la Curtea Marelui Han de la Beijing.

Notele sale de călătorie vor fi părut europenilor vecini cu basmul.

În realitate, ele erau informaţii utile pentru posibilii negustori veneţieni care l-ar fi urmat.

Dinicu Golescu vede Viena prin raportare la realităţile de acasă.

Marco Polo vede China prin raportare la ceea ce ar putea fi util Republicii.

Un precursor al spionilor occidentali care merg în China de azi pentru a raporta acasă informaţii utile.

_{Foto sus:
Marco Polo, în Atlasul Catalan din secolul al XIV-lea (© Wikimedia
Commons)}