Lupta lui Nicolae Ceauşescu cu casele românilor
Mulţi au cam uitat realităţile dure ale Epocii de Aur şi au tendinţa să idealizeze trecutul în raport cu cenuşiul cotidian, mai ales cu corupţia clasei politice. Dictatorul de la Bucureşti se comporta exact ca Iosif Stalin şi dădea indicaţii preţioase către o birocraţie pregătită să satisfacă toate poftele unui şef darnic cu funcţiile pentru cei linguşitori. S-a lansat teoria că trebuie să se obţină mai mult teren arabil pentru recolte mai mari şi a început lupta cu ceea ce se numea oficial alte suprafeţe.
Aici intrau oraşele, drumurile, stâncăriile etc. Totalul urca la 7,16% din teritoriul ţării la nivelul anului 1975. Satele şi oraşele urmau să se restrângă din calea plugurilor şi în 1984 se ajunsese la 6,61%. Nimicirea caselor nu era o operaţiune ieftină şi eforturile se văd mai ales în Bucureşti. Terenul arabil la nivelul anului 1984 era echivalent cu 41,83% din suprafaţa ţării.
Oare s-a făcut această muncă pentru prosperitatea românilor, pentru înaintarea spre acea societate utopică comunistă, multilateral dezvoltată? Decizia lui Nicolae Ceauşescu era una cu bătaie lungă şi punea în practică un principiu drag comuniştilor: nimicirea proprietăţii private. Mascând sensul real al acţiunii cu lupta pentru condiţii mai bune de trai şi cu obţinerea de terenuri fertile, dictatorul urmărea să nimicească locuinţele ţăranilor, casele individuale de orice tip, şi adunarea acestora în construcţii comune, de tip bloc.
Ar fi fost o ultimă lovitură dată satului, comunităţile izolate fiind mai greu de supravegheat de către autorităţi. Trăiau prea liber şi urmau să ajungă tot în stilul cozilor de lângă blocurile cenuşii. Era obligatoriu ca locuinţele să fie cât mai mici, pentru ca, în caz de revoltă, să nu se poată face rezerve importante de alimente şi apă. Documentul poliţiei politice sovietice din 2 iunie 1947 preciza clar că numai clădirile comune sunt interesante pentru stat şi apartamentele ridicate de stat erau imaginea pe teren a teoriei despre modul în care se poate controla pentru totdeauna un popor supus fanteziilor unei grupări de oameni. Aşa se explică de ce oraşele României au astăzi blocuri tip ghetou şi care nu oferă condiţii minime de confort.
Comunismul a însemnat numai război cu ceva, o descărcare de ură fără măsură.
Bibliografie minimală
Direcţia Orăşenească de Statistică Bucureşti, Anuarul statistic al Oraşului Bucureşti 1959, Bucureşti, 1959.
Anuarul statistic al Republicii Socialiste România 1985.
Documente ale Partidului Comunist Român, Societatea socialistă multilateral dezvoltată, Editura politică, Bucureşti, 1972.
