Lada de zestre, un simbol al satului

Muzeul Etnografic „Anton Badea” Reghin deține în patrimoniul său o colecție impresionantă de lăzi de zestre din secolul al XIX-lea, adevărate opere de artă. Lăzile de zestre s-au răspândit în arta populară europeană, menținându-se în casele țărănești până în zilele noastre ca o piesă de bază.

Din cele mai vechi timpuri, județul Mureș a oferit cel mai de preț material de lucru – lemnul – pe care țăranul a învățat să-l aprecieze și să-l prelucreze cu măiestrie. Lucrată în foarte multe centre de lădari, această piesă folosește lemnul de fag, sub forma scândurilor cioplite.

Din punct de vedere al formei, putem distinge două tipuri de lăzi: lada paralelipipedică, cu capacul plat, și lada cu capacul construit din scânduri, care formează o coamă înaltă, asemenea unui acoperiș în două ape al unei case.

Meșteșugul prelucrării lemnului se pierde în negura timpului, însă lemnul reprezintă primul material utilizat la confecționarea obiectelor și a uneltelor. Datorită acestui fapt, mulți meșteri și-au luat numele de la meșteșugul practicat: butnar, dogar, lădar etc.

Piesă esențială de interior

Originea lăzii de zestre este necunoscută, însă aceasta a fost folosită în Antichitate atât de egipteni, cât și de greci și de romani. Nelipsită din lumea satului, lada de zestre rămâne unul dintre cele mai importante obiecte din gospodăria țărănească. Ținută la capătul lavițelor sau al patului, lada conținea zestrea femeii sau pe cea a fetei de măritat. Mireasa își aducea, în lada de zestre, la casa mirelui, îmbrăcămintea, ștergarele, păretarele, covoarele etc. Uneori, pe ladă se înălțau până la tavan teancurile de scoarțe şi de țesături. În astfel de condiții, lada de zestre s-a menținut până târziu în multe gospodării ca o piesă esențială de interior.

Fazele de lucru ale lăzii sunt complexe şi ele încep cu alegerea lemnului din pădure, de regulă toamna, după căderea frunzelor, în luna noiembrie. Bușteanul era tăiat la dimensiune cu fierăstrăul, despicat cu securea, iar scândura obținută era cioplită cu barda și îndreptată cu cuțitoaia, șanțurile de îmbinare se realizau cu horjul (dalta).

Motive, ornamente

Lăzile de zestre reproduc prototipuri inspirate după sarcofagul greco-german, găsite pe urnele de pământ ars ce au fost descoperite în Creta. Câmpul ornamental al acestor lăzi acoperă întreaga suprafață, astfel că apar motive de origine străveche, tradiționale, simboluri apotropaice solare, cum ar fi „roata” și „cocârla” redate sub forma unor semicercuri.

Motivele cel mai des întâlnite sunt: „spicul”, „brăduțul”, „crucița”, „afinul”. Aceste motive sunt împărțite pe verticală, în două grupuri dispuse simetric separate de un motiv central. Culorile îmbracă nuanțe închise sau adeseori deschise, folosindu-se coloranți naturali, lutul, și diverse plante pentru a reda anumite culori.

Motivele ornamentale erau trasate cu compasul, iar cu ajutorul horjului aceste linii erau adâncite. Decorul dispus pe suprafața lăzii cuprinde motive geometrice – linii întretăiate, oblice, zigzaguri, cercuri, romburi, rozeta solară și diferite motive vegetale, precum bradul, dar și motive creștine – crucea.

Muzeul Etnografic „Anton Badea” Reghin

Muzeul a fost înființat în 1960 de către etnograful Anton Badea, care a pornit de la un număr de 64 de obiecte, unelte tradiționale, obiecte de uz casnic, piese de port popular, monumente de arhitectură populară şi instalații țărănești. La început, obiectele de artă populară întâlnite în satele din zonă au fost strânse şi depozitate într-o sală a Casei de Cultură din Reghin, iar în 1962 au fost transferate la sediul muzeului, clădire-monument construită în 1892 şi înscrisă pe Lista Monumentelor Istorice şi de Arhitectură din România.

Patrimoniul muzeului s-a îmbogățit și diversificat de atunci în mod constant; în prezent cuprinde peste 7.500 de obiecte, reunite în mai multe colecții: ceramică, textile, mobilier țărănesc, obiecte de cult, port popular etc. și instalațiile tehnice țărănești din secția în aer liber (moara de apă, oloinița, teascul de struguri, prese și zdrobitori manuale).

În 1966 se inaugurează prima expoziție la sediul muzeului, intitulată „Arta populară din zona Văii Gurghiului”, iar în 1972 este deschisă expoziția „Unelte şi tehnică populară din Valea Superioară a Mureșului şi Câmpia Transilvaniei”. Au urmat apoi, în toți anii de existență până azi, nenumărate expoziții etnografice, atât permanente, cât și temporare, expoziții foto, la sediu și itinerante, fiind abordate diferite teme, de la iconografie, port popular, ceramică, la obiceiuri, toate reunind elemente de cultură populară românească și interetnice.