La Batavi, în Dacia

„Unde te-ai născut?“ era o întrebare comună şi acum 2.000 de ani, cum este şi astăzi. Cum la fel de comun este să presupui că un răspuns de genul „La Batavi“ înseamnă un loc pe malurile Rinului, între braţele desfăşurate ale fluviului în drumul către Marea Nordului. În ţinutul războinicilor faimoşi pentru abilităţile lor cu totul remarcabile în lupta călare, motiv pentru care au devenit preţuiţi în armata Romei, ca unităţi de elită. Şi chiar dacă s-au răsculat, până la urmă au rămas la fel de doriţi şi de apreciaţi în formidabila structură militară a Imperiului.

Cu atât mai surprinzător ar fi să auzi că răspunsul complet, „La Batavi“, ar fi nu la Nijmegen pe Rin, ci la Războieni-Cetate, pe Mureş. Adică în localitatea La Batavi, în provincia romană Dacia, la jumătatea drumului dintre Apulum/Alba Iulia şi Potaissa/Turda.

Cine răspunde la întrebare este Aelius Verecundinus, un militar care menţionează în piatră, pe monumentul său funerar, că s-a născut La Batavii de Dacia. Ce căutau aceşti strămoşi ai olandezilor în Dacia?

Împăratul Hadrian a ordonat staţionarea unei mari unităţi de cavalerie batave, de o mie de călăreţi, în punctul strategic, între Turda şi Alba Iulia, pentru a asigura securitatea transporturilor de sare pe Mureş. O forţă mobilă ce putea acoperi uşor distanţa dintre cele două legiuni din zonă, Legiunea a XIII-a Gemina de la Apulum şi Legiunea a V-a Macedonica de la Potaissa. Batavii şi-au construit castrul şi au trecut la îndeplinirea misiunii primite.

Ca unitate de elită, erau plătiţi pe măsură. Banii au generat dezvoltare, şi lângă garnizoana batavilor a crescut aşezarea civililor, cu case şi ateliere, cu o activitate vibrantă ce a lăsat în urmă povestea fascinantă a batavilor şi a impactului pe care l-au avut. Viaţa comunităţii militaro-civile este descoperită treptat de săpăturile care continuă în situl arheologic.

Povestea oamenilor şi a castrului de la Războieni-Cetate o găsiţi în paginile acestei ediţii „Historia“, scrisă chiar de către cei care o aduc la suprafaţă cu fiecare campanie de săpături. Sunt întâlniri extraordinare în timp.

Oare cât de supărat a fost cel care a pierdut, probabil tot un militar, pe drumul ce abia se construia la începuturile aşezării, o monedă de aur, aureus, valorând o mică avere? Şi câte oare nu a visat că şi-ar putea cumpăra cu aureii economisiţi? De ce nu o casă, poate ceva pământ? Aşezarea creştea, drumurile erau pline de călători şi de negustori, mărfurile, chiar cele mai scumpe, veneau de peste tot sau se produceau local; în fond, putea spera la o viaţă bună în Dacia Felix.

FOTO: RECONSTITUIRE DE CĂTĂLIN DRĂGHICI