⬆

Krypteia – Serviciul Secret de Informații al Spartanilor

Autor: Andrei Rădulescu

Plutarh spunea că spartanii sunt singurii bărbați din lume pentru care războiul nu era altceva decât o binevenită pauză de la antrenamentul dur pe care-l făceau pentru război.[1] De fapt, spartanii formau singura armată cu normă întreagă din Grecia antică și reprezentau astfel cu adevărat o forță de elită. Instituțiile statului erau organizate special pentru a forma soldați cu o pregătire excelentă, iar spartanii erau criticați că nu ar fi știut să trăiască în pace după ce își vor fi câștigat imperiul.[2] Într-un asemenea mediu, câteva surse menționează un grup numit Krypteia, format din tineri aleși special pentru calitățile lor, care îndeplinea misiuni atipice în raport cu imaginea pe care o avem în general despre războinicii spartani și virtuțile lor.

Foto 1:secretul succesului militar al spartanilor stătea, în mare parte, în disciplina pe care o aveau pe câmpul de luptă, aceasta fiind dobândită după un program draconic de pregătire

Orașul Sparta se afla pe valea râului Eurotas, înconjurat de munții Taygetos la vest și de Parnon la est, fiind doar unul dintre orașele regiunii pe care grecii antici o numeau Laconia. Deși istoria timpurie a Spartei nu este prea clară, până la finalul secolului VIII, cea mai mare parte a orașelor din Laconia ajunseseră sub autoritatea Spartei. Locuitorii acestor orașe erau numiți perioikoi(perieci). Aceste comunități rămâneau autonome, însă nu aveau nici o putere de decizie în privința afacerilor externe, care erau decise de cetățenii Spartei – spartiații – și, deși locuitorii statului purtau același nume, doar spartiații puteau deține demnități publice sau funcții de decizie. Alte comunități și-au pierdut independența și au devenit hiloți sau sclavi ai spartiaților. Spartanii au devenit o societate sclavagistă, iar hiloții produceau bunurile care le permiteau spartanilor să se pregătească din punct de vedere militar în permanență. Însă, având în vedere superioritatea lor numerică, pericolul unei revolte a hiloților, care să amenințe însăși existența statului spartan, era permanent.

Pregătirea militară începea pentru tânărul spartan de la vârsta de cinci ani, când devenea paidion(băiat), moment în care era luat de acasă și începea să trăiască în barăci. Era înrolat într-o ”haită” și încurajat să intre în întreceri cu alte astfel de haite, în diverse sporturi. Totodată, aceasta era perioada în care învăța să scrie și să citească, iar la vârsta de zece ani, începea să participe la competiții de muzică, dans și atletism.

Foto 2:imaginea hollywoodiană a momentului în care tânărul spartan pleca de acasă, pentru a începe programul de pregătire militară

După ce împlinea 12 ani, băiatul deveneameirakion(adolescent). Pregătirea sa fizică era accentuată, i se tundea părul foarte scurt, umbla desculț, pentru a-și căli picioarele, i se lua tunica și nu mai purta decât o pelerină foarte subțire, pentru a se pregăti să reziste celor mai dure condiții climaterice. Adolescentul avea parte de o dietă minimală, dar avea voie să și-o suplimenteze prin furt, iar dacă era prins, avea să fie aspru pedepsit, nu pentru că a furat, ci tocmai pentru că a fost prins. Când ajungea la 18 ani, adolescentul deveneaeiren(cetățean adult). În primul an, el avea să servească în calitate de instructor pentru ceilalți adolescenți în creștere. Vârsta la care un spartan avea voie să locuiască acasă, alături de soția sa, nu este foarte clară, dar se știe că nu avea voie să pătrundă în piața publică pentru a conversa cu ceilalți adulți până la vârsta de 30 de ani, iar în această perioadă, toți cetățenii spartani erau eligibili pentru a fi înrolați în cadrul serviciului secret, numit Krypteia.

Există foarte puține surse primare care să ofere materiale explicite care să ajute la identificarea Krypteia și a misiunilor pe care le aveau membrii săi. În ciuda lipsei acestor dovezi directe, cei mai mulți dintre istorici nu au pus sub semnul întrebării existența acestei instituții. Etimologia termenului este derivată de la kryptos, care înseamnă ”ascuns” sau ”secret”. Astfel, nici nu se pot aștepta prea multe dovezi din perioada antică, din moment ce natura subiectului este una clandestină.

Foto 3:Tinerii Spartani în Pregătire – pictura din jurul anului 1860 a lui Edgar Degas, aflată în prezent la Galeriile Naționale din Londra

Plato este cel care prezintă primele dovezi despre Krypteia. El descrie antrenamentele specifice ale tinerilor spartani, apoi menționează Krypteia ca fiind nivelul superior al acestuia.[3] Bazându-ne exclusiv pe afirmațiile lui Plato, există senzația că Krypteia era doar o formă de antrenament dur al spartanilor. Natura sa era în esență cea a unui program de supraviețuire, menit să obișnuiască soldații cu condițiile dure și operațiunile clandestine.

Singurul autor care mai menționează în mod direct Krypteia este Plutarh. În lucrarea sa dedicată lui Lycurgus, Plutarch scrie că ”periodic, supraveghetorii tinerilor îi trimiteau în zonele rurale, în direcții diferite pe cei ce păreau a fi cei mai inteligenți;aceștia erau echipați cu pumnale și rații de bază, dar nimic altceva. Pe timpul zilei, ei se împrăștiau în zone izolate, pentru a se ascunde și a se odihni. Pe timp de noapte, ei ajungeau în apropierea drumurilor, unde ucideau orice hilot pe care-l prindeau. Frecvent, ei mai ajungeau și pe câmpuri, unde îi ucideau pe hiloții care ieșeau în evidență pentru forța lor fizică...Aristotel mai face mențiunea că imediat după ce preluau funcția, eforii declarau război hiloților, astfel încât aceștia puteau fi uciși fără probleme”.[4]

Odată cu Lycurgus, Krypteia a evoluat de la o formă de antrenament, așa cum o prezintă Plato, la o instituție concentrată mai degrabă pe uciderea hiloților. Conform lui Plutarh, membrii erau aleși pentru inteligența lor și erau echipați sumar, de unde deducem că ingeniozitatea în aceste condiții era considerată o virtute. În timpul zilei, membrii rămâneau ascunși și își îndeplineau misiunile numai pe timp de noapte. Raidurile nocturne erau importante din moment ce ele reprezentau o deviere de la normă, lupta între hopliți fiind limitată la orele zilei. Uneori, alegerea victimelor era aleatorie, iar alteori se făcea anume pentru a elimina hiloții considerați cei mai periculoși. Plutarh susține că eforii declarau război hiloților în momentul în care își preluau funcțiile. Din moment ce eforii erau aleși anual, războiul deschis împotriva populației de hiloți era declarat în fiecare an. Prin declararea războiului, statul spartan permitea membrilor Krypteia să ucidă hiloți. În termeni strict legali, uciderea unui hilot în momentul în care statul se afla în stare de război cu ei, nu era considerată o crimă, în ciuda problemelor etice evidente. Mai mult, într-o societate conservatoare, unde devotamentul față de stat era mai important decât orice altă virtute, uciderea unui hilot nu numai că era considerată a fi etică, dar era și un serviciu adus statului. Refuzul sau neputința de a ucide un hilot ar fi însemnat sustragerea individului de la responsabilitățile pe care le avea față de Sparta.

Plutarh mai menționează Krypteia și în Cleomenes:”s-a dovedit a fi un general admirabil în momentele periculoase... dar a fost copleșit de calitățile superioare ale armurii inamicilor și de greutatea falangei lor... Antigonus a ordonat ilirilor și acarnienilor săi să ocoloească pe o cărare secretă pentru a învălui și celălalt flanc... și apoi și-a condus restul forțelor în luptă;iar când Cleomenes, din punctul său de observație, nu a mai văzut ilirii și acarnienii, el s-a temut că Antigonus îi folosește pentru un astfel de scop. Astfel, el l-a chemat pe Demoteles, comandantul contingentului secret și i-a ordonat să cerceteze cum stau lucrurile în spatele și în flancurile formației sale”.[5]

Acest extras din Cleomenesarată aplicațiile militare ale Krypteia, pe care istoricii le-au ignorat adesea. Cleomenes se confrunta cu un inamic al cărui general a reușit să ascundă două unități pentru a face o manevră de flancare pe o cărare secretă. Pus într-o asemenea situație, Cleomenes a apelat la Demoteles, comandantul Krypteia, ordonându-i acestuia să întreprindă o misiune de recunoaștere.

Plutarh descrie bătălia de la Sellasia, din Laconia.[6] Din păcate, bătălia are loc în apropiere de Sparta. Dacă avea loc mai departe, aveam o confirmare clară că Krypteia era prezentă în armata spartană aflată în campanie. Nu putem fi siguri că Krypteia, ca unitate, călătora cu armata spartană, însă acest lucru este destul de plauzibil. Ei ar fi avut o funcție foarte practică în cadrul armatei, datorită antrenamentului lor specific și neconvențional și a modului de operare independent și clandestin. Dacă ipoteza este corectă, comandanții spartani ar fi avut la dispoziție o unitate de elită, capabilă să îndeplinească diverse misiuni speciale.[7]

Mai există o sursă care menționează în mod implicit Krypteia, respectiv Tucidide, care scrie în Istoria Războiului Peloponeziaccă:”într-adevăr, numărul și încăpățânarea lor i-a convins pe spartani să ia măsurile la care mă voi referi acum, politica lor permanentă fiind guvernată de necesitatea de a lua măsuri împotriva lor. Hiloții au fost invitați printr-o proclamație să-i aleagă din rândurile lor pe cei care pretind că s-au afirmat cel mai mult împotriva inamicului, astfel încât ei să fie eliberați;scopul fiind de a-i testa și de a-i scoate în evidență pe primii care și-ar căuta libertatea, aceștia fiind și cei mai predispuși la revoltă. Au fost selectați 2000, care au început să se bucure pentru libertatea nou dobândită. Totuși, spartanii au făcut ca aceștia să dispară și nimeni nu a știut cum a pierit fiecare dintre ei”.[8]

Interpretarea acestui pasaj s-a făcut în diverse forme, dar este plauzibil ca, dacă evenimentele s-au petrecut așa cum descrie Tucidide, Krypteia ar fi jucat rolul de executor al hiloților. Dacă exista vreo situație în care Sparta avea nevoie de asasini pricepuți în operațiuni clandestine, Krypteia era fără îndoială cea mai bună opțiune pentru a le îndeplini, mai ales datorită diferențelor dintre metodele sale și stilul de luptă al hopliților.

Unii istorici susțin că Krypteia era o formă primitivă de poliție secretă. O forță de poliție este cea care protejează drepturile cetățenilor statului și menține ordinea socială. Totuși, o forță de poliție nu are nevoie de o declarație de război și nici nu operează într-o stare de război. Prin această declarație de război, membrii Krypteia pot fi considerați combatanți militari și nu o forță de poliție. Dacă eforii nu declarau război hiloților, Krypteia putea fi asociată cu o forță de poliție secretă, compusă din asasini. Totuși, pentru că operau sub regulile războiului, membrii Krypteia erau soldați, deși nu unii convenționali.

Krypteia era astfel o forță de elită, formată din soldați cu echipament ușor, trimisă să se lupte cu hiloții, folosind metode neconvenționale. Ei atacau în orice moment al zilei, în timp ce hopliții puteau lupta numai pe lumină. Aveau un echipament redus la strictul necesar, ceea ce îi obliga să-și procure singuri proviziile prin alte metode. Membrii Krypteia se dispersau în zonele rurale, cel mai probabil în echipe mici. Mai mult, ei atacau ținte după oportunități, după care se ascundeau, folosindu-se de avantajele terenului accidentat, ceea ce face ca metodele folosite să se potrivească perfect cu cele ale trupelor de gherilă.

De asemenea, este posibil ca armata spartană să preia expertiza câștigată de Krypteia în lupta cu hiloții, în momentul în care membrii acesteia însoțeau armata în campanie. Leondias a selectat 300 de spartani pentru bătălia de la Termopile și este posibil ca mulți dintre aceștia să fi fost membri ai Krypteia. Cel mai probabil, oamenii aleși de Leonidas erau hippeis, un corp de elită format din 300 de oameni. Hippeisar fi început ca un detașament al armatei spartane, dar mai târziu au ajuns să formeze prima linie a falangei, în momentul în care Sparta a început să experimenteze probleme demografice. Există foarte puține dovezi care ar putea lega hippeisde Krypteia, totuși pare logic ca unitatea de elită a spartanilor din acele vremuri să-și recruteze membrii din cadrul elitei sistemului educațional. Din moment ce hippeisbeneficiau de o experiență avansată prin tacticile Krypteia, probabil că aceștia acționau similar unei unități de trupe speciale, în momentul în care reprezentau un detașament al armatei spartane. De asemenea, Cleomenes a chemat comandantul Krypteia pentru a-l însărcina cu o misiune de recunoaștere. Cu aceste exemple, este plauzibilă teoria că Krypteia suplimenta armata spartană cu cunoștințele lor în tactici de gherilă, lupta pe teren accidentat și arta spionajului și a camuflării.

Note

[1] Plutarh, Vieți Paralele, Lycurgus, 22.2
[2] Aristotel, Politica, 2.6.22
[3] Plato, Legile, 1.633b
[4] Plutarh, op.cit, 28.
[5] Plutarh, Vieți Paralele, Cleomenes, 28
[6] Ibidem. , 27
[7] Russell, Frank Santi, Information Gathering in Classical Greece, University of Michigan Press, Ann Arbor, 1999, p.120.
[8] Tucidide, Războiul Peloponeziac, 4.80

Bibliografie

Aristotel – Politica apud http://classics.mit.edu/Aristotle/politics.html
Plato – Legile apud http://classics.mit.edu/Plato/laws.html
Plutarh – Vieți Paralele, Lycurgus apud http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/ Texts/Plutarch/Lives/Lycurgus*.html
Plutarh – Vieți Paralele, Cleomenes apud http://penelope.uchicago.edu/Thayer/E/Roman/ Texts/Plutarch/Lives/Cleomenes*.html
Tucidide – Istoria Războiului Peloponeziac apud http://classics.mit.edu/Thucydides/ pelopwar.html
Russell, Frank Santi – Information Gathering in Classical Greece , University of Michigan Press, Ann Harbor, 1999