Kim Philby, povestea spionului sovietic de la Cambridge

Harold Adrian “Kim” Philby (mai cunoscut ca Kim Philby) a fost unul dintre cei mai faimoși spioni ai secolului al-XX-lea,  o figură, în același timp,  cât se poate de interesantă,  prin inteligența de care a dat dovadă în realizarea misiunilor sale de spionaj și loialitatea față de cauza pe care o slujea (cea a Comunismului Sovietic),  dar și controversată,  prin comportamentul său promiscuu,  pe alocuri chiar agresiv și lipsa de scrupule și patriotism pe care le-a arătat prin dezvăluirea unei mari părți din planurile de acțiune ale englezilor din timpul celui de Al Doilea Război Mondial,  sovieticilor,  el făcând spionaj în favoarea Uniunii Sovietice între 1934-1963,  după 1963,  permițându-i-se să se mute definitiv în U.R.S.S. Acesta s-a născut în 1912 și a murit în 1988.

I.Începutul vieții lui Kim Philby

   Kim Philby se naște la 1 ianuarie 1912,  în orășelul Ambala, din provincia Punjab,  în timpul Raj-ului Britanic al Indiei (practic,  al stăpânirii britanice asupra Indiei, 1858-1947),  fiind fiul autorului și exploratorului St.John Philby și al Dorei Johnston.[1] Deja membru în Serviciul Civil Indian (ICS),  la momentul nașterii fiului său,  St.John Philby devine la sfârșitul Primului Război Mondial,  ca urmare a reușitei Revoltei Arabe (1916-1918),  conduse de colonelul T.E Lawrence împotriva turcilor și prăbușirii stăpânirii otomane în Orientul Mijlociu,  consilier al regelui Ibn Saud al Arabiei Saudite,  unde , , se dă cu băștinașii”,  convertindu-se la islamism.[2]                      

    Numit Kim după eroul romanului omonim scris de Rudyard Kipling, [3]  Philby urmează,  mai întâi,  cursurile școlii primare private Aldro,  o școală exclusiv pentru băieți,  aflată în orașul Shackleford, Comitatul Surey.[4] La începutul adolescenței,  el petrece ceva timp cu beduinii în Deșertul Arabiei (Rub Al-Khali). Dorind să calce pe urmele tatălui său,  acesta urmează cursurile Westminster School,  pe care o părășește în 1928,  la vârsta de 16 ani.[5] Apoi,  câștigă o bursă la Trinity College,  la Universitatea Cambridge,  unde urmează cursuri de Istorie și Economie,  instituție pe care o absolvă în 1933,  cu două specializări într-un singur an.[6]

      În perioada petrecută la Cambridge,  Philby începe să înfățișeze “o aplecare spre comunism”,  în cuvintele tatălui său,  care ajunge să scrie următoarele lucruri despre fiul său: „Singura întrebare serioasă care se cere pusă este dacă Kim a intenționat în mod clar să fie neloial guvernului în timp ce se afla în serviciul său”.[7] Unul dintre primele lucruri pe care Philby ajunge să le facă în timpul perioadei petrecute la Cambridge este să se înscrie în cadrul Societății Socialiste a Universității Cambridge,  luând parte la întâlnirile lor,  dar implicându-se puțin în acțiunile organizate de aceasta.[8] Cu toate acestea,  în urma înfrângerii Partidului Laburist în Alegerile Generale din 1931,  el obține un rol mai mare în această organizație și servește în calitate de trezorier al acesteia între 1932-1933.

     În preajma absolvirii studiilor universitare de căte Philby,  Maurice Dobb,  un profesor-îndrumător în economie de la Trinity College,  îl introduce în Federația Mondială pentru Ajutorarea Victimelor Fascismului German,  o organizație cu sediul la Paris,  care încearcă să ajute victimele Germaniei Naziste și să ofere educație oponenților fascismului.[9] Această organizație era unul dintre cele câteva fronturi pe care opera comunistul german Willi Munzenberg,  un membru al Reichstag-ului care fugise în Franța,  în 1933.       

II. Aderarea la Comunism și recrutarea în Serviciul Sovietic de Informații

     În timp ce lucra la Viena să-i ajute pe refugiații germani, Philby a întâlnit-o pe Litzi Friedman (născută Alice Kohlmann), o tânără comunistă austriacă, evreică maghiară la origini. Acesta a admirat la ea puterea convingerilor ei politice și și-a amintit următoarele despre prima lor întâlnire:, , O persoană sinceră și directă, Litzi a ieșit și m-a întrebat cât de mulți bani aveam la mine.  

I-am spus că aveam 100£, care speram să mă țină pentru aproape un an la Viena.  Ea a făcut câteva calcule și a anunțat: <<Asta îți va oferi un surplus de 25£. Pe acesta îl poți oferi Organizației Internaționale pentru Ajutorarea Revoluționarilor. Avem nevoie disperată de el!>> Mi-a plăcut determinarea ei.”[10]

     În perioada în care locuiește acolo, Philby acționeză în calitate de curier între Viena și Praga, plătind pentru biletele de tren din cele 75£ rămase și folosind un pașaport britanic pentru a evita orice suspiciune. De asemenea, el trimite haine și bani refugiaților. Ca urma a victoriei fasciștilor austrieci din cadrul Revoltei din Februarie (eveniment cunoscut în mod informal și ca Războiul Civil Austriac), Kim Philby și Litzi Friedmann se căsătoresc în februarie 1934, permițându-i,  astfel lui Litzi, să scăpe alături de el în Marea Britanie, două luni mai târziu (ea fiind doar prima dintre cele patru soții pe care Philby urma să le aibă) .[11]

     În ceea ce privește primele legături ale lui Kim Philby cu Serviciile de Informații Sovietice,  este posibil ca o prietenă de a lui Litzi Friedmann (soția lui Philby) din Londra,  Edith Tudor-Hart însăși (născută la Viena),  la acea vreme o spioană sovietică,  să fi fost prima persoană care să-l fi abordat pe Philby în legătură cu posibilitatea de a lucra pentru Serviciul de Informații Sovietice.[12]

La începutul lui 1934,  Arnold Deutsch,  un alt agent sovietic,  este trimis la University College London sub acoperirea unei întâlniri de studiu,  dar în realitate acesta fusese însărcinat să-i recruteze pe cei mai strălucitori studenți de la universitățile de top din Marea Britanie,  din acest moment,  el începând să facă parte dintr-o organizație care va rămâne faimoasă în Istoria Spionajului și anume…Grupul de la Cambridge (din care mai făceau parte și alte persoane care vor face activități de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice precum Anthony Blunt, Guy Burgess, Donald Maclean, John Cairncross, James Klugmann și alții,  în total,  în Grupul de la Cambridge fiind numai puțin de 9 spioni sovietici). Philby vine mai devreme la Viena în acel an, spre surpriza sovieticilor, unde este implicat în demonstrații împotriva Guvernului lui Engelbert Dolfuss.

În iunie 1934, Deutsch îl recrutează pe Philby în Serviciile de Informații Sovietice. Philby avea să-și amintească mai târziu: „Lizzy a venit acasă într-o seară și mi-a spus că ea aranjase pentru mine să întâlnesc <<un om de o decisivă importanță>>. Am întrebat-o despre asta,  dar ea nu mi-a dat niciun fel de detalii. Întâlnirea a avut loc în Regents Park. Omul s-a prezentat drept Otto. Am descoperit mult mai târziu dintr-o fotografie din dosarele MI5 că numele pe care îl folosea era Arnold Deutsch. Cred că era de origine cehă,  de vreo 1, 70 m înălțime, robust,  cu ochii albaștri și părul creț deschis la culoare. Cu toate că era un comunist convins,  el avea o puternică tentă umanistă. Ura Londra,  adora Parisul,  și vorbea despre asta cu o puternică afecțiune. Era un om de o formație culturală considerabilă.”[13]

    Arnold Deutsch, spionul sovietic care l-a introdus pe Kim Philby în Serviciile de Informații Sovietice (Sursa: https://spartacus-educational.com/Arnold_Deutsch.htm)

     Philby îi recomandă spre recrutare lui Deutsch pe câțiva dintre contemporanii lui de la Cambridge (persoane care absolviseră aceeași universitate ca el, în aceeași perioadă),  incluzându-l și pe Donald Maclean,  care la acea vreme lucra în Foreign Office,  precum și pe Guy Burgess,  în ciuda rezervelor sale personale în legătură cu personalitatea neregulată, controversată a lui Burgess. 

III.Cariera jurnalistică a lui Kim Philby,  preludiu al activității lui de spion

    În timpul șederii sale la Londra,  Philby începe o carieră ca jurnalist. El obține  o slujbă la o revistă lunară numită „Revista Mondială a Recenziilor”,  pentru care scrie un număr considerabil de articole și scrisori (uneori sub o varietate de pseudonime) și servind ocazional ca „editor interimar”.[14] Între timp,  Philby și soția sa, Litzi Friedman se vor separa. Cei doi vor rămâne,  însă,  prieteni pentru mulți ani în urma separării lor și vor divorța doar în 1946,  în urma încheierii celui de Al Doilea Război Mondial. Când nemții amenință să devasteze Parisul în 1940,  acolo unde Doamna Friedman,  soția lui Philby locuia,  el aranjează evadarea ei în Marea Britanie.

     În 1936,  Kim Philby începe să lucreze la o revistă comercială falimentară,  “The Anglo-Russian Trade Gazette”,  în calitate de editor. După ce proprietarul revistei schimbă rolul acesteia pentru a acoperi comerțul anglo-german,  Philby se angajează într-un efort concertant pentru a lua contact cu oficiali germani ca Joachim Von Ribbentrop,  la acel  moment,  Ambasadorul Germaniei Naziste la Londra. Mai mult decât atât,  el devine membru al Frăției Anglo-Germane,  o organizație ce avea obiectivul de a reconstrui și de a susține o relație prietenească între Germania Nazistă și Regatul Marii Britanii și Irlandei de Nord.[15] Frăția Anglo-Germană,  la acel moment,  era susținută atât de Guvernul Marii Britanii,  cât și de cel al Germaniei Naziste,  iar Philby făcea numeroase călătorii la Berlin. 

     În februarie 1937,  Philby călătorește în Spania,  pe atunci implicată pe deplin,  într-un război civil sângeros,  declanșat de lovitura de stat a forțelor naționaliste (falangiste) aflate sub conducerea generalului Francisco Franco împotriva guvernului democratic al președintelui Manuel Azana. În acea perioadă,  el lucrează ca jurnalist freelancer (independent),  iar din mai 1937,  el lucrează ca prim-corespondent pentru The Times,  transmițând vești din cartierul general al forțelor pro-Franco,  din Sevilia.[16] De asemenea,  el începe să lucreze în această perioadă,  atât pentru Serviciile de Informații sovietice,  cât și britanice,  muncă care consta în trimiterea de scrisori într-un cod rudimentar unei iubite fictive, Madmoiselle Dupont din Paris,  pentru sovietici. El folosește un sistem mai simplu pentru MI6,  trimițând  corespondența la Hendaye,  un oraș din sud-vestul Franței,  pentru Ambasada Marii Britanii din Paris. Când va vizita Parisul după război,  el va fi șocat să descopere că adresa pe care el o folosea pentru Mlle. Dupont era cea a Ambasadei Sovietice. Agentul lui de control din Paris,  un cetățean leton numit Ozolin-Haskins (având numele de cod Pierre),  este împușcat la Moscova,  în 1937,  în timpul Marii Epurări al lui Iosif Stalin (acțiune prin care liderul suprem al U.R.S.S va executa între 1937-1938,  un număr considerabil de generali, ofițeri și subofițeri ai Armatei Roșii,  ce erau considerați inamici ai poporului). Succesorul lui,  Boris Bazarov,  va avea parte de aceeași soartă,  2 ani mai târziu. 

     În decembrie 1937,  în timpul Bătăliei de la Teruel,  un proiectil republican explodează în fața mașinii în care Philby călătorea alături de colegii săi corespondenți,  Edward J.Neil de la Associated Press, Bradish Johnson de la Newsweek și Ernest Sheepshanks de la Reuters,  Johnson este ucis imediat,  iar Neil și Sheepshanks vor muri imediat,  din cauza rănilor din explozii. Philby suferă doar o rană minoră la cap. Ca rezultat al acestui accident,   Philby,  care era apreciat de către forțele naționaliste,  ale cărei victorii le preamărea,  îi este acordată Crucea Roșie pentru Merit Militar de către Francisco Franco la 2 martie 1938.[17] Cu această ocazie,  Philby realizează că distincția îi va fi folositoare în obținerea accesului către cercurile fasciste: „ …erau o mulțime de critici la adresa jurnaliștilor britanici din partea ofițerilor lui Franco care păreau să creadă că,  printre britanici,  în general,  trebuie să fie o mulțime de comuniști pentru că mulți dintre ei luptau în Brigada Internațională. După ce am fost rănit și decorat de către Franco însuși,  am devenit cunoscut ca <<englezul decorat de către Franco>> și tot felul de uși mi s-au deschis”.[18]

     În 1938,  Walter Krivitsky (născut Samuel Ginsberg),  un fost ofițer GRU (Directoratul Principal al Statului-Major al Forțelor Armate Ruse,  practic agenția de spionaj a Statului-Major al Armatei Ruse) din Paris,  care defectase (fugise) în Franța,  anul trecut,  călătorește în S.U.A și publică o mărturie a vremii sale,  cu titlul , , Serviciile Secrete ale lui Stalin”.[19] Acesta depune mărturie în fața Comitetului Dies (care va fi cunoscut mai târziu sub numele de Comitetul Camerei pentru Activități Anti-Americane),  cu privire la spionajul sovietic din S.U.A. În 1940,  el este intervievat de către ofițerii MI5 din Londra,  conduși de Jane Archer. Krivitsky afirmă că doi spioni sovietici se infiltraseră în Foreign Office (Ministerul de Externe al Marii Britanii) și că un al treilea agent sovietic lucrase ca jurnalist pentru un ziar britanic în Spania.[20] Nicio legătură cu Philby nu fusese făcută la acea vreme,  iar Krivitsky a fost găsit împușcat, anul următor,  într-o cameră de hotel din Washington.     

    Alexander Orlov (având la naștere numele Lev Feldbin,  cu numele de cod Swede),  agentul de control al lui Philby în Madrid,  pe care acesta îl întâlnise,  de asemenea,  o dată,  pe când era în Franța,  fuge și el. Pentru a-și proteja familia,  care încă trăia în Uniunea Sovietică,  Orlov nu dezvăluie nimic despre Philby,  o înțelegere pe care Stalin o respectă. Într-o scurtă vacanță înapoi în Spania,  Philby încearcă să o recruteze pe Flora Solomon ca agentă sovietică,  aceasta fiind fiica unui bancher și dealer de aur rus,  o rudă a Familiei Rotschild și soția  unui broker de la Bursa din Londra. În același timp,  Burgess încearcă,  la rândul lui,  să o aducă în MI6. Dar rezident-ul (termenul rusesc pentru maestru al spionajului) din Franța,  probabil Pierre la acea vreme,  sugerează Moscovei că el îl suspectează pe Philby și ideile lui. Solomon îl introduce pe Philby femeii care va deveni cea de a doua soție a acestuia,  Aileen Furse. Solomon se duce să lucrezez pentru retailer-ul britanic Marks&Spencer.                       

IV.Activitatea ca ofițer de informații alături de Grupul de la Cambridge în Al Doilea Război Mondial (1939-1945)

   Dar de ce au acceptat personaje precum Anthony Blunt, Guy Burgess, Donald Maclean, James Klugmann sau Kim Philby, mai ales el, toți membrii ai Grupului de la Cambridge,  să realizeze activități de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice în anii 1930? Răspunsul naiv ar fi că toți erau oameni cu principii,  îngroziți de ascensiunea fascismului,  dezamăgiți de politica de conciliere,  care îl considerau pe Stalin singura contrapondere credibilă a lui Hitler. Și totuși,  niciunul dintre ei nu se răzgândește să dea înapoi,  pe 23 august 1939,  când este semnată încheierea Pactului Ribbentrop-Molotov (doar galezul Gorowny Rees care studiase la  Oxford și pe care Burgess îl adăugase pe lista lui Deutsch trăsese concluzia corectă).

Dimpotrivă,  spionii de la Cambridge au fost deosebit de activi în perioada în care Stalin și Hitler au fost în aceeași tabără și bineînțeles,  în tabăra opusă Marii Britanii. După ce lucrează în calitate de corespondent pentru Times în Franța în 1940,  Philby nu este acceptat la Code and Cipher School de la Bletchley Park,  dar datorită lui Burgess i se oferă un post în Secția D, SIS.[21] Atunci când Secția D este inclusă în noul Special Operations Executive (SOE, Departamentul de Operațiuni Speciale),  se renunță la Burgess, dar Philby rămâne în continuare ca instructor,  poziție din care continuă să furnizeze Moscovei evaluări ale politicilor britanice. Mai târziu,  el este mutat la Secția a-V-a SIS (Secret Intelligence Service). În același timp,  Klugmann (unul alt agent sovietic din Grupul de la Cambridge) era la SOE,  iar John Cairncross era la Bletchley Park.

După ce inițial fusese respins de Serviciul de Informații al Armatei Britanice din cauza înclinațiilor lui comuniste de dinainte de război,  Blunt reușește în cele din urmă să fie primit în MI5 (Serviciul de Securitate britanic),  la recomandarea prietenului său,  Victor Rotschild- un alt Apostol (Apostolii fiind o societate secretă britanică,  apărută la sfârșitul secolului al-XIX-lea,  desființată la sfârșitul Primului Război Mondial,  din rândul cărora vor fi recrutați o parte din membrii Grupului de la Cambridge),  care învățase tot la Trinity și era pair ereditar- care acceptase afirmația neconvingătoare a lui Blunt că îl interesează marxismul doar în ceea ce privește Istoria Artei.[22] Blunt începe de curând să transmită documente de la MI5,  precum și analize ale intențiilor militare ale germanilor,  pe care le primea de la Leo Long,  care lucra acum la secția  MI14 a Ministerului de Război. Spre sfârșitul anului 1940,  Blunt îl recrutează pe Burgess în SIS,  deși se ia hotârârea,  cu această ocazie,  de a nu-l face ofițer SIS.[23]

     Amploarea contribuției spionilor de la Cambridge la efortul de război sovietic era uluitoare. În 1941,  Londra era,  de departe,  cea mai productivă,  rezidentura a KGB,  furnizând aproape 9000 de documente clasificate. Între 1941 și 1945,  numai Blunt trimite  Centrului de la Moscova 1771 de documente[24]. Pe 23 mai,  cu 11 zile înainte de debarcarea Aliaților în Normandia,  Philby este cel care le furnizează  sovieticilor întregul plan de diversiune conceput ca parte a Operațiunii OVERLORD (Ziua Z), precum și analizele lunare ale operațiunilor serviciilor de informații britanice care ajungeau la Churchill.[25] Philby (care avea numele de cod STANLEY),  le dă celor care îl coordonau și listele cu toți agenții SIS și încearcă să satisfacă dorința Moscovei de a obține dovezi că Londra plănuiește să încheie o pace separată cu germanii.[26]

Burgess le dă rușilor detalii despre ceea ce au discutat Roosvelt și Churchill la Casablanca în ianuarie 1943,  inclusiv despre decizia lor de a amâna invazia din Franța până în 1944,  și transmite informații despre planurile Aliaților privind situația Poloniei după război. În primele șase luni ale anului 1945,  el furnizează nu mai puțin de 289 de documente , , strict secrete”,  de la Ministerul de Externe. După terminarea războiului și după alegerile generale din Marea Britanie,  Burgess ajunge să lucreze ca secretar al tânărului politician laburist Hector McNeil,  Ministrul de Stat de la Ministerul de Externe,  poziție care îi oferea acces la materiale de nivel și  mai înalt,  în special documente referitoare la politică pregătite pentru Conferința de la Moscova a celor patru puteri aliate (9-19 octombrie 1944). Toate acestea au ajuns pe mâna celor care îi coordonau. Spionii de la Cambridge au avut atât de mult succes,  încât o vreme-în mod foarte ironic- stăpânii lor sovietici își pierd încrederea în ei,  convingându-se,  în paranoicul stil stalinist,  sigur era o genială înșelătorie.

      De ce le-a fost sovieticilor așa de ușor să se infiltreze în serviciile secrete britanice? Răspunsul simplu este că exista un deficit cronic de contraspionaj. Așa cum bine știau  șefii rețelelor de spionaj sovietice,  în Marea Britanie,  înainte de război,  verificările pentru funcțiile publice nu erau în măsură să depisteze persoane care se distanțau în mod voit de de formele vizibile de comunism,  așa cum a făcut Grupul de la Cambridge. Exista un departament de contraspionaj, Secția a-V-a SIS,  însă  atunci când Victor Rotschild s-a asigurat că Anthony Blunt este acceptat,  aici a fost mai rău decât dacă n-ar fi existat contraspionaj. Sir Vernon Kell,  îmbătrânitul șef al MI5,  insista chiar și în 1939,  că activitatea sovieticilor în Regatul Unit al Marii Birtanii și Irlandei de Nord era , , inexistentă,  atât din punct de vedere al informațiilor secrete,  cât și al subversiunii politice”.[27]

Roger Hollis- ulterior director general al MI5 (1956-1965) critică faptul că SIS nu monitorizează amenințarea sovietică-și pe bună dreptate:în 1944 (în mod incredibil),  Philby reușește să devină șef al unei noi Secții a-IX-a dedicată spionajului sovietic și comunist.[28] Însă Hollis a fost atât de orb la făcutele și nefăcutele serviciului său,  încât o vreme și el a fost bănuit că ar fi , , Al Cincilea” (la fel ca Rotschild). Chiar și în decembrie 1946,  A4-departamentul însărcinat cu supravegherea personalului diplomatic sovietic- avea doar 15 membri și nicio mașină. [29] Și totuși,  așa cum observa însuși Philby mai târziu,  el și ceilalți trădători erau protejați și de „vertabilul blocaj psihologic care genera cu obstinație convingerea că membrii respectați ai establishmentului nu puteau face așa ceva”. În acest sens,  rețeaua mai largă-rețeaua  absolvenților unor școli de elită plus Oxbridge- fusese infiltrată. De acum încolo,  de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondia,  va deveni din ce în ce mai clar pentru cine realiza,  de fapt,  Kim Philby,  activități de spionaj.

IV.Activitatea de spion din perioada postbelică a lui Kim Philby și moartea acestuia

     În 1949,  după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial,  Kim Philby este trimis la Washington în calitate de ofițer-șef al MI-6 și ca ofițer de legătură superior între Serviciile de Informații britanice și americane.[30] În timpul deținerii acestei funcții extrem de sensibile (întrucât ea presupunea obținerea de informații privind evoluția unor regimuri totalitare și autoritare din lumea întreagă,  precum cel al Uniunii Sovietice a lui Stalin, a Republicii Populare Chineze a lui Mao Zedong sau al lui Fulgencio Batista în Cuba, a evoluției arsenalelor nucleare ale unor țări precum Uniunea Sovietică și S.U.A și alte informații de natură politică și militară și realizarea de operațiuni de spionaj în întreaga lume),  el dezvăluie U.R.S.S-ului,  în 1950,  un plan al Aliaților (S.U.A și Marea Britanie) de a trimite trupe speciale anticomuniste în Albania pentru a răsturna regimul comunist al lui Enver Hoxha,  asigurând astfel,  înfrângerea lor.[31] Mai mult decât atât,  el îi avertizează pe doi agenți dubli sovietici din serviciul diplomatic britanic,  Guy Burgess și Donald Maclean (care făceau activități de spionaj atât pentru U.R.S.S,  cât și pentru Marea Britanie) că erau suspectați de Guvernul Marii Britanii că fac spionaj pentru sovietici (cei doi agenți fiind lăsați până la urmă să plece în U.R.S.S în 1951) și le oferă sovieticilor informații despre MI-6 și Agenția Centrală de Informații C.I.A. 

      După plecarea lui Burgess și Maclean în U.R.S.S,  suspiciunile de spionaj în favoarea sovieticilor planează asupra lui Philby. Inițial,  acesta se ține tare și infirmă aceste suspiciuni ce planau asupra sa,  organizând o conferință de presă în sufrageria casei mamei sale,  în care le spune jurnaliștilor următoarea replică ce va deveni una dintre cele mai faimoase replici din Istoria Universală:, , Ultima oară când am vorbit cu un comunist,  cu bună știință,  a fost în 1934”[32],  el fiind crezut inițial de foștii săi colegi din MI6,  în ciuda  unor noi dovezi circumstanțiale a căror sursă era programul Venona și și care confirmau că el este agentul sovietic STANLEY,  precum și a mărturiei agentului KGB Anatoli Golițin (ce fugise în S.U.A) și  Florei Solomon,  pe care el încercase să o atragă dinainte de război de partea cauzei sovietice,  fiind totuși eliberat de sarcinile sale  ca agent de informații și dat afară din MI6 în 1955.[33] Apoi,  i se permite să se mute la Beirut,  unde lucrează ca jurnalist,  până când,  pe baza unor informații noi obținute între anii 1961-1962,  MI6 îl demască,  în sfârșit pe Philby,  ca agent sovietic,  iar acesta fuge în Uniunea Sovietică în 1963.[34] Acolo,  el se stabilește la Moscova, ajunge la gradul de colonel în cadrul KGB-ului (Serviciul de Informații Sovietice), publică o carte,  My Silent War (Războiul meu tăcut) în 1968,  care este autobiografia vieții lui, se căsătorește a-4-a oară,  cu o rusoiacă și primește Ordinul Lenin,  pentru activitatea de spionaj desfășurată de-a lungul întregii sale vieți,  în favoarea sovieticilor,  

    În cele din urmă,  Kim Philby moare la 12 mai 1988,  dar fără a fi înmormântat cu onoruri militare,  așa cum i se cuvenea unui spion sovietic,  așa cum fusese el și care lucrase și pentru KGB,  rămânând o figură controversată în Istoria Spionajului Universal,  pe deoparte detestată în Europa de Vest și S.U.A pentru activitatea de spionaj în favoarea sovieticilor,  pe deoparte onorată și cinstită în Rusia pentru loialitatea sa față de cauza Comunismului Sovietc și serviciile sale oferite Serviciului de Informații sovietice.   

Bibliografie

I.Surse secundare (cărți și articole)

1.    Ferguson, Niall, Piața și Turnul.Rețele, ierarhii și lupta pentru putere, Editura Polirom, Colecția Historia, Iași, 2018

II.Surse web

1.    https://en.wikipedia.org/wiki/Kim_Philby

2.    https://www.britannica.com/biography/Kim-Philby

[1] Niall Ferguson, Piața și Turnul.Rețele, ierarhii și lupta pentru putere, Editura Polirom, Colecția Historia, Iași, 2018, Partea a-6-a(, , Molime și fluierari”), Cap.39(, , Grupul de la Cambridge”), p.194

[2] Ibidem

[3] Ibidem

[4] https://en.wikipedia.org/wiki/Kim_Philby

[5] Ibidem

[6] Ibidem

[7] Pentru declarația lui St.John Philby vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Kim_Philby

[8] Ibidem

[9] Ibidem

[10] Pentru relatarea lui Kim Philby vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Kim_Philby

[11] Ibidem

[12] Ibidem

[13] Pentru relatarea lui Kim Philby vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Kim_Philby 

[14] Ibidem

[15] Ibidem

[16] Ibidem

[17] Ibidem

[18] Pentru relatarea lui Kim Philby vezi https://en.wikipedia.org/wiki/Kim_Philby 

[19] Ibidem

[20] Ibidem

[21] Niall Ferguson, Op.cit, pp.196-197

[22] Ibidem

[23] Ibidem

[24] Ibidem

[25] Ibidem

[26] Ibidem

[27] Pentru citatul din Sir Vernon Kell vezi Niall Ferguson, Piața și Turnul.Rețele, ierarhii și lupta pentru putere, Editura Polirom, Colecția Historia, Iași, 2018, Partea a-6-a(, , Molime și fluierari”), Cap.39(, , Grupul de la Cambridge”), p.197

[28] Ibidem

[29] Ibidem

[30] https://www.britannica.com/biography/Kim-Philby

[31] Ibidem

[32] Pentru replica lui Kim Philby vezi  Niall Ferguson, Piața și Turnul.Rețele, ierarhii și lupta pentru putere, Editura Polirom, Colecția Historia, Iași, 2018, Partea a-6-a(, , Molime și fluierari”), Cap.39(, , Grupul de la Cambridge”), p.198

[33] Ibidem

[34]Ibidem

Foto deschidere: O fotografie ce-l înfățișează pe Kim Philby în 1955,  la vârsta de 43 de ani (Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Kim_Philby)