Jocurile Olimpice de la Londra 2012: Sportul românesc, în colaps

Căderea continuă a sportului românesc în marile arene olimpice s-a agravat de-a dreptul la cea de a XXX-a ediție a Jocurilor Olimpice de vară de la Londra, în vara lui 2012.

Ca să aveți din capul locului imaginea acestui veritabil colaps, voi începe prin a vă preciza că, față de Olimpiada anterioară, de la Beijing, unde se declanșase deja dezastrul, delegația României s-a prăbușit cu exact 10 locuri, ajungând în clasamentul final pe națiuni abia pe poziția a 27-a, care reprezenta la acel moment cel mai slab bilanț olimpic din istoria participărilor noastre, cu delegații consistente. Or, la Londra am deplasat în 2012 o delegație de 105 sportivi, care au cucerit doar 9 medalii, astfel: 2 de aur, 5 de argint și 2 de bronz. La momentul respectiv, președinte interimar al României era Crin Antonescu, prim-ministru în funcție, Victor Ponta, iar președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român – Octavian Morariu, aflat la al doilea mandat în fruntea olimpismului autohton. 

James Bond sare cu parașuta, împreună cu Regina Elisabeta! 

Marea Britanie a pregătit îndelung și a organizat impecabil această a XXX-a ediție a Olimpiadei de vară. Era a treia oară când Comitetul Olimpic Internațional încredința englezilor găzduirea unor Jocuri Olimpice , după cele din 1908 și 1948, alte mari orașe ale lumii, ca New York, Parisul și Moscova, fiind obligate să cedeze de astă dată în fața opțiunii C.I.O.

Se înțelege, deci, cu ce mândrie și ambiție au pregătit supușii Majestății Sale Regina Elisabeta a II-a organizarea și desfășurarea acestei ediţii a Jocurilor. Și, dincolo de ridicarea unui nou stadion olimpic – cu o capacitate de 80.000 de locuri, mai mic cu 10.000 de locuri în tribune decât celebrul Wembley, dar incomparabil mai modern și mai elegant, pentru construirea căruia au fost necesari aproape cinci ani –, originală a fost și idea amplasării în Trafalgar Square a ceasului Olimpic Omega, care cronometra scurgerea inversă a timpului în ultimele 500 de zile de dinaintea debutului Jocurilor Olimpice. Subliniez și acest inedit detaliu tocmai pentru a evidenția importanța extraordinară acordată Olimpiadei, celebra piață Trafalgar, din buricul Londrei, fiind cea în care londonezii primiseră în urale, de la Winston Churchill, la 8 mai 1945 , vestea încheierii celui de-Al Doilea Război Mondial. 

Toate simbolurile britanice fuseseră luate în calcul și speculate ca atare, dar cea mai spectaculoasă idee i-a aparținut regizorului Danny Boyle, care a pus în scenă fabuloasa ceremonie de deschidere a Olimpiadei. Pentru debutul showului, el a adus deasupra stadionului un elicopter, din care făcea cu mâna nimeni altul decât James Bond, alias Daniel Craig, pentru ca apoi publicul să-i vadă sărind cu parașuta pe Bond și pe… Regina Elisabeta! Un montaj fără discuție ingenios și demn de 007, pentru ca, în faza următoare, cei doi să apară pe ecrane venind în stadion direct de la Palatul Buckingham. Unde Regina Elisabeta a II-a a declarat deschise jocurile celei de a XXX-a Olimpiade. 

Hop și COSR cu un butic-hotel închiriat în centrul Londrei 

În pregătirea participării sportivilor români la această ediție de tristă amintire pentru noi, șeful Comitetului Olimpic de la București a gândit, pentru el și stafful său, o reprezentare demnă de casele mari. COSR a închiriat pentru trei săptămâni, în chiar buricul capitalei britanice, lângă magazinul „Harrods”, contra modicei sume de 250.000 lire sterline, un butic-hotel care se numește „30 Pavilion Road” și care, pe timpul Olimpiadei, a fost desemnat drept „Casa României”, cu caracter de reprezentare.

Sigur, aici stăteau doar oficialii COSR, pentru că tot restul delegației sportive a locuit în Satul Olimpic, dar se vede treaba că șeful olimpismului românesc și restul oficialităților de la București țineau ca reprezentarea noastră să fie una de lux veritabil și, după cum declara atunci Octavian Morariu, „Nu mi-e ruşine să o invit şi pe regină”. Nu știu dacă MS Regina Elisabeta a și fost invitată, oricum de venit nu a venit, dar ceea ce mi se pare realmente reprezentativ pentru acest exces este proverbul românesc „Capra râioasă ține coada sus”!

Doi campioni olimpici: Alin Moldoveanu și Sandra Izbașa 

Cele numai două titluri olimpice românești cucerite la Londra 2012 sunt datorate trăgătorului de tir Alin Moldoveanu și gimnastei Sandra Izbașa. Alin a câștigat prima noastră medalie de aur la această Olimpiadă, impunându-se în proba de puşcă aer comprimat 10 metri. După ce a realizat un nou record olimpic în calificări, el a acumulat în finală 702.1 puncte, medalia de argint revenindu-i italianului Niccolo Campriani, cu 701.5 puncte, iar bronzul, indianului Gagan Narang, cu 701.1 puncte. 

Sandra Izbașa a salvat onoarea gimnasticii românești, cucerind unica noastră medalie de aur, în proba de sărituri. Intrată ultima în finala pe aparate și având de luptat cu americanca Maroney, eleva antrenorilor Octavian Bellu și Mariana Bitang a reușit să-și stăpânească emoțiile, obținând nota 15,383 la prima încercare, 15,000 la a doua și, cu o medie de 15,191, a cucerit titlul olimpic, devansându-le pe americanca McKayla Maroney (15,083) și rusoaica Maria Paseka (15,050). De notat că Sandra a obținut și o a doua medalie, de bronz, cu echipa României, din care au mai făcut parte Cătălina Ponor, Larisa Iordache, Diana Bulimar și Diana Maria Chelaru. Iar acestui bilanț i s-a mai adăugat o medalie de argint cucerită de Cătălina Ponor la sol, ceea ce situează, totuși, gimnastica noastră departe de valoarea ei, ca și de așteptările noastre.

Alte două medalii de argint ne-au fost aduse de fetele de la judo, prin Alina Dumitru, la categoria 48kg, și Corina Căprioriu la 57 kg, la un pas de prima treaptă a podiumului olimpic situându-se şi halterofila Roxana Cocoș (cat. 59kg), medaliată tot cu argint, ca și componenții echipei de sabie: Rareș Dumitrescu, Tiberiu Dolniceanu, Florin Zalomir și Alexandru Sirițeanu.

Iar cu bronzul lui Răzvan Martin, la haltere cat. 69kg, bilanțul sportivilor români de la olimpiada londoneză s-a încheiat, fiind, cum spuneam, cel mai slab din istorie. Părea că mai jos nici nu vom putea cădea vreodată, dar asta era în 2012, adică înaintea Jocurilor Olimpice de la Rio, din 2016...