Istorii cu gust: de la frankfurter würstchen la hot dog
Când, în 1869, Karl Feltmann, refugiat în Statele Unite din Germania, şi-a început mica afacere în Coney Island – o tarabă la care vindea cârnăciori înfipţi într-un corn – nu ştia că va ridica hot dog-ul la nivelul unui simbol naţional.
Feltmann mai avea o afacere cu cârnăciori în Brooklyn, însă doar la taraba din Coney Island i-a dat prin cap să transforme cârnăciorul într-un sandviş, pentru că acolo era un loc de tranziţie unde oamenii nu se opreau să mănânce, preferând să cumpere mâncare la pachet.
Noua găselniţă culinară se potrivea perfect cu spiritul american:era gustos şi ţinea de foame, era ieftin (unul la trei cenţi sau doi la cinci, aşa se vindea la începutul secolului XX) şi, practic, puteai să-l mănânci oriunde, de-a-n picioarele sau tolănit pe faleză sau pe plajă, înghesuit în metrou, la meciurile de baseball sau grăbindu-te către serviciu. Din motive evidente, Feltmann i-a spus red hot (roşu fierbinte) şi a ajuns, nu peste multă vreme, să nu mai facă faţă cererii.
Karl (acum Charles) venea din patria cârnăciorilor. Frankfurterii erau, pentru el, a doua natură. Invenţia americană avea, de fapt, o lungă istorie în Lumea Veche. Cârnăciorii frankfurter erau preparaţi din carne de porc în maţ de miel prin secolul XIII în Frankfurt (de unde şi numele lor). Cronicarii povestesc că, din 1562, pe când împăratul Sfântului Imperiu Roman, Maximilian II (1527-1576), era încoronat rege al Germaniei, s-a împământenit obiceiul ca gloatei venite la festivităţile publice să i se dea frankfurter würstchen, iar numele a fost chiar protejat prin lege. Din acest motiv, ajunşi în Viena prin 1805, cârnăciorilor cu pricina (care erau specialitatea lui Johann Georg Lahner) li s-a spus wiener würstchen, iar reţetei i s-a adăugat şi o parte carne tocată de vacă. Acest tip de cârnăcior a fost atât de popular încât nu e de mirare că emigranţii germani au continuat să-l prepare şi în ţările de adopţie.
Pentru că, după cum se pare, nu doar Feltmann a cucerit America cu hot dog-ul, ci şi un alt gastronom şi afacerist german, Antoine Feuchtwanger, care vindea prin anii 1880 dog-i în chifle. La început se spune că le dădea mănuşi clienţilor să nu-i ardă cârnăciorii însă, văzând că nu le mai primeşte înapoi, a hotărât că e mai economicos să pună cârnaţii în chifle tăiate-n două. A cucerit Expoziţia mondială din 1893, unde le-a dat vizitatorilor şi mănuşi albe să aibă suvenir de la taraba sa.
Drumul de la red hot sau frankfurter würstchen la hot dog e mai scurt decât credeţi. Pentru că prin anii 1840 circula în Germania mitul urban că sunt făcuţi cu carne de câine, würstchen sau sausage (cârnăcior) a devenit sinonim cu dog (câine). O fărâmă de adevăr e în această poveste:istoricii spun că în Germania se consuma chiar şi la începutul secolului XX carne de câine. Alţii susţin că denumirea popularilor cârnăciori pare să provină din anecdota conform căreia Ted Dorgan, un binecunoscut caricaturist de la începutul secolului XX, a desenat un vânzător de red hot pe un teren de baseball, iar pe unul dintre cârnăciori a vrut să scrie dachshund (un soi de şoricar). Şi pentru că nu ştia cum se scrie cuvântul, a scris pur şi simplu hot dog.
