Istoria serviciilor de transfer de bani online - de la templieri la internet (P)
Pana la transferul bancar online care poate fi realizat in prezent, a fost nevoie sa se treaca prin mai multe etape. In momentul in care banii au fost folositi in cadrul tranzactiilor comerciale ca si mijloc de schimb, a fost necesar sa apara si institutii speciale si, in acest fel, au aparut bancile. Primele activitati bancare sunt mentionate in perioada 3000-2000 i.C., in Mesopotamia. Codul lui Hammurabi (1792-1750 i.C.) creat in Babilonul Antic contine chiar legi ce aveau rolul de a reglementa activitatile bancare.
Cercetarile in acest domeniu ne dezvaluie ca atestari documentare referitoare la activitati bancare exista inca din perioada civilizatiei sumeriene. Mai tarziu, templierii vor fi cei care realizeaza prima forma de transfer de bani, inventand, de asemenea, in scopul inlesnirii pelerinajelor, o forma a ceea ce numim azi scrisoare de credit. De exemplu, persoana interesata de serviciile templierilor platea o suma de bani in Burgundia, iar rudele acestora ii primeau la Ierusalim.
Este binecunoscut faptul ca odata cu trecerea timpului orice domeniu la care am face referire s-a modernizat si a capatat noi valente. In acest fel s-a ajuns si la posibilitatea transferului de bani online, un serviciu de care, in prezent, sunt foarte interesati migrantii romani.
Transferul de bani este asigurat in zilele noastre de institutii bancare si companii specializate. Mai nou, pe aceasta piata au inceput sa activeze companii specializate de transfer de bani online. Evolutia este un proces inevitabil!
“Ieri” tranzactiile financiare se realizau in institutiile bancare care isi aveau sediile in temple, azi, astfel de tranzactii pot fi realizate din confortul propriei locuinte. Daca serviciul de transfer de bani prin intermediul bancilor este scump si se poate desfasura chiar si in timp de cateva zile, cel asigurat de companii specializate in transfer de bani cash este, de asemenea, scump, serviciul de transfer de bani online este ieftin si se desfasoara in maxim 24 de ore lucratoare.
Una dintre companiile aflate in acest moment in plin proces de expansiune și care pune la dispozitia utilizatorilor un astfel de serviciu prin care potitrimite bani online este TransferGo. Sediul central al companiei se afla in Londra si, in prezent, serviciile sale acopera peste 40 de tari.
Sa realizezi transfer de bani online prin TransferGo este foarte simplu avand in vedere ca interfata site-ului este in limba romana si toti pasii pe care un expeditor trebuie sa ii parcurga sunt explicati in asa fel incat chiar si o persoana care nu are tangente frecvente cu internetul sa ii inteleaga. Initial, persoana care doreste sa trimita bani prin TransferGo va trebuie sa-si creeze un cont pe site furnizand datele de identitate personale solicitate – incepand cu cel de al doilea transfer acest pas nu va mai fi necesar de parcurs. Dupa crearea contului, utilizatorul va trebui sa furnizeze datele beneficiarului si sa rezerve suma de bani pe care doreste sa o trimita acestuia. Plata se poate realiza efectuand o plată locală sau prin folosirea cardului de debit. Acesti pasi fiind realizati, actiunile umatoare vor fi efectuate exclusiv de TransferGo.
In ceea ce priveste beneficiarul, sarcina lui este deosebit de simpla. Va primi banii in EUR sau LEI direct in contul pe care il are deschis la o banca cu activitate pe teritoriul tarii (banii se primesc indiferent de banca la care a fost deschis contul bancar). Ca si timp, banii vor fi primiti in maxim o zi lucratoare.
Serviciul de transfer de bani online realizat de TransferGo este caracterizat de trei atribute principale:siguranta, simplitatein ceea ce priveste modul in care este efectuat sicomisioane foarte mici. Cum orice afirmate ar trebui fi sustinuta de informatii concrete, acelasi lucru il vom face in cele ce urmeaza.
Siguranta acestui transfer de bani este garantata prin faptul ca activitatea companiei este supravegheata deHM Revenue &Customs(HMRC) si reglementata de FCA. Un plus pentru siguranta unui astfel de transfer este conferit de faptul ca aceasta companie utilizeaza tehnologie identica sau superioara celei folosite de orice banca comerciala. Un alt alt aspect important cu referire la siguranta transferului este sustinut de faptul ca TransferGo raspunde in fata autoritatilor UE pentru transferurile pe care le realizeaza.
Despre simplitatea acestui serviciu am mai vorbit anterior. Faptul ca nu necesita timp in care sa va deplasati la sediul unei institutii pentru a face un transfer de bani, fiind suficient sa detineti un dispozitiv cu acces la internet, nu poate fi decat confortabil. In plus, transferul in sine se realizeaza foarte usor datorita politicii foarte transparente a companiei si interfatei in limba romana a site-ului.
Taxa de transfer perceputa pentru acest serviciu este fixa, ceea ce inseamna ca se plateste acelasi comision fie ca se trimit 100 EUR, fie ca se trimit 1000 EUR. Pare incredibil, dar chiar asa stau lucrurile. Iata cateva exemple de axe de transfer din:Marea Britanie-0, 99 GBP, Zona euro-0, 99 EUR, Polonia-9.00 PLN, Norvegia-20.00 NOK, Danemarca-20.00 DKK, Ungaria-500, 00 HUF, Suedia-10.00 SEK, Romania-9.00 RON. Ganditi-va la cati bani puteti economisi lunar doar din comisioane!
Istoria ne invata ca evolutia este parte din noi! Daca in trecut sa fii evoluat presupunea sa apelezi la serviciile templierilor, azi, sa fii evoluat presupune sa apelezi la un serviciu precum cel descris anterior! Si, din acest punct de vedere nu cred ca exista persoane care si-ar dori ca istoria sa se repete!