⬆

Istoria limbii române: Care este frecvența cuvintelor moștenite din latină

Autor: acad. Marius Sala

În primele episoade am arătat câte cuvinte a moștenit româna din latină. Pentru a sublinia specificul acestui vocabular, l-am discutat din perspectivă romanică. Am constatat că 500 din cele 2.000 de cuvinte moștenite la noi au fost păstrate în toate cele nouă limbi romanice, așa-numitele cuvinte panromanice, că pe cele mai multe le găsim în română și în alte (2 – 7) limbi romanice și că aproximativ 100 există numai în română.

În sfârșit, am amintit și faptul că multe cuvinte nu s-au păstrat în română. Dintre acestea, circa 200 sunt moștenite de toate limbile romanice cu excepția românei. În concluzie: am prezentat problemele lexicului românesc moștenit din latină dintr-o perspectivă istorică în care au fost puse pe același plan cuvinte cu valoare diferită în ansamblul limbilor romanice: alături de cuvinte cu o largă răspândire, care se caracterizează printr-o mare bogăție semantică și familie numeroasă am luat în discuție cuvinte păstrate numai în anumite variante diacronice (cuvinte vechi sau învechite), geografice (cuvinte dialectale) sau diastratice (păstrate numai în anumite terminologii). În acest episod mă ocup de valoarea elementelor latinești moștenite la nivelul limbii române actuale.

Frecvența cuvintelor moștenite

Importanța frecvenței ca factor component al valorii cuvintelor a fost subliniată pentru prima dată de B.P. Hasdeu (foto jos) prin teoria circulației cuvintelor. Hasdeu a arătat că valoarea cuvintelor stă în „circulația”, frecvența lor, mai exact în apariția lor în lanțul vorbirii. Cuvinte întrebuințate zilnic (și cu valori multiple) sunt, așa cum spunea mitropolitul Simion Ștefan în prefața la Noul Testament de la Bălgrad din 1648, ca banii. În termenii actuali ai economiei de piață, ele sunt ca valuta forte, care are putere de circulație mai mare.

Se știe că teoria lui Hasdeu a fost un răspuns la cei ce căutau să facă o statistică „mecanică” pe baza dicționarului etimologic al lui A. Cihac pentru a arăta că numărul cuvintelor împrumutate de română este mai mare decât al cuvintelor moștenite din latină.

Cuvintele cu o întrebuințare zilnică multiplă sunt ,,banii buni” ai limbii, ele formează ,,stocul de aur care ridică valuta” (S. Pușcariu). Ele sunt, în cele mai multe cazuri, moștenite din latină. S. Pușcariu a reluat teoria lui B.P. Hasdeu în cunoscuta sa carte Limba română. vol. I. Privire generală (1940; ed. II 1994), care a fost și este ,,biblia” lecturilor mele (am citit-o de cel puțin șase ori, la vârste diferite, de fiecare dată găsind alte idei din gândirea celui mai mare lingvist român din toate timpurile). Iată câteva dintre exemplele oferite în această carte. A consultat volumul Balade și idile al lui G. Coșbuc și, pe o pagină deschisă la întâmplare, dintre cele 117 cuvinte existente, 102, deci 88 % erau de proveniență latină.

O situație identică a întâlnit pe o pagină din Legendele sau basmele românilor ale lui P. Ispirescu (din 363 de cuvinte numai 30, deci 9% erau străine). Chiar în Poveștile lui I. Creangă se păstrează aceeași proporție (din 233 de termeni numai 18, adică 8% nu sunt latinești). S. Pușcariu a făcut un sondaj similar și pentru franceză la o pagină din Le crime de Sylvester Bonnard a lui Anatole France unde, pe un text de factură în parte diferită, a găsit același raport între elementul latin moștenit și împrumuturi.

Cea mai tulburătoare constatare a fost făcută de D. Mazilu care a analizat cele 98 de strofe ale capodoperei eminesciene Luceafărul. Din cele 1907 cuvinte ale acestei poezii, 1658 sunt de origine latină, deci 88,60%; 13 strofe au numai cuvinte moștenite din latină, iar în strofele care conțin momentul culminant al poemului proporția este de 95%.

Experiențe similare au făcut și alții: B.P. Hasdeu a publicat două poezii populare, Th. Capidan, o poezie aromână, S. Pușcariu un fragment de 120 de cuvinte din Palia de la Orăștie 1582, în care toate cuvintele erau moștenite din latină.

Lexic fundamental

Frecvența sau/și statistica lingvistică nu este suficientă pentru a detașa un inventar de cuvinte importante în vocabularul unei limbi pentru că rezultatele statistice pot fi diferite în funcție de natura corpusurilor utilizate. În lingvistica românească, începând din a doua jumătate a secolului trecut s-au propus diverse criterii pentru datașarea unui inventar de cuvinte importante în vocabularul românesc.

O primă încercare de acest fel a făcut fostul meu profesor Al. Graur în Încercare asupra fondului principal lexical al limbii române (1954), unde, folosind trei criterii de selecție, vechimea, bogăția semantică și puterea de derivare, a stabilit un inventar de 1419 elemente. Între acestea a identificat trei categorii: nucleul –964 cuvinte în care 645 de termeni, adică 66%, sunt moșteniți din latină.

Mai recent (1988), într-o lucrare colectivă pe care am inițiat-o și coordonat-o la Institutul de Lingvistică, Vocabularul reprezentativ al limbilor romanice, am aplicat principiile stabilite de Al. Graur la ansamblul limbilor romanice, supunând investigației vocabularul lor de bază actual. Este vorba de circa 2500 de cuvinte pentru fiecare limbă (spre deosebire de lucrarea fostului meu profesor, în această cercetare am ținut seama și de criteriul frecvenței).

Am constatat că termenii latinești moșteniți sunt importanți și în celelalte limbi romanice, în sensul că sunt mai frecvenți, au o bogată încărcătură semantică și au multe derivate, deci ocupă o poziție centrală în structura lexicului romanic.

În română, la fel ca în celelalte opt limbi romanice (sardă, italiană, retoromână, franceză, occitană, catalană, spaniolă, portugheză) termenii moșteniți din latină ocupă rangul I. 146 de cuvinte selectate în toate vocabularele reprezentative sunt latinești.

Câteva exemple (dau etimonul latinesc): aqua, arbor, auricula, barba, battuere, bene, bonus, caballus, camisa, campus, capra, caput, carnis, cocere, cognoscere, cooperire, cornu, costa, culus, currere. Cele 146 cuvinte panromanice reprezintă elementul de unitate între limbile romanice la nivelul vocabularului și în același timp partea cea mai importantă.

În încheiere, semnalez că există cuvinte moștenite de toate limbile romanice, deci cuvinte care au fost cunoscute în toată istoria limbilor romanice din Antichitate până astăzi, care n-au fost selectate în niciun vocabular reprezentativ romanic. Lista lor cuprinde 23 de elemente, cele mai multe fiind nume de plante (carpinus, fraxinum, hedera, iuniperus, laurus, menta, salvia, sambucus). Au fost și sunt cuvinte care aparțin părții de lexic numite de obicei vocabular disponibil: sunt cunoscute, dar nefolosite curent, deci nu au frecvență mare, nu au sensuri numeroase și nici nu constituie baze pentru derivate. Din aceste cauze n-au fost selectate în niciun vocabular reprezentativ.