Istoria familiei, cel mai prețios cadou de Crăciun. Interviu cu dr. Dumitru Lăcătușu, fondatorul Centrului de Consultanță Istorică
Într-o lume marcată de globalizare și transformări rapide, nevoia de a înțelege rădăcinile devine tot mai acută. Genealogia, odinioară apanajul aristocraților și al familiilor nobile, a evoluat într-o pasiune accesibilă tuturor, capabilă să conecteze generații și să răspundă întrebărilor esențiale despre origini. Popularitatea acestui domeniu a explodat în Occident, unde căutarea strămoșilor a devenit al doilea cel mai practicat hobby, după grădinărit.
De ce ne fascinează atât de mult povestea celor care au trăit înaintea noastră? Ce legătură există între descoperirea strămoșilor și întărirea identității personale? Cum reușesc oamenii să transforme un arbore genealogic într-un dar prețios, capabil să transmită nu doar amintiri, ci și lecții de viață?
Amintiri sub brad: cum genealogia devine darul perfect. Interviu cu dr. Dumitru Lăcătușu, fondatorul Centrului de Consultanță Istorică
Aceste întrebări capătă răspunsuri detaliate într-un interviu exclusiv cu Dumitru Lăcătușu, doctor în istorie și cercetător, fondator al Centrului de Consultanță Istorică – o societate dedicată realizării de servicii genealogice și de cercetare istorică. Interviul dezvăluie cum genealogia poate deveni o sursă de răspunsuri la dileme personale, o formă de terapie emoțională și un mijloc de redescoperire a identității culturale și familiale.
Dialogul explorează provocările întâmpinate în cercetările genealogice, diferențele dintre accesul la arhive din România și alte state, dar și impactul emoțional pe care o astfel de călătorie îl poate avea asupra celor care își descoperă trecutul. Fie că este vorba despre povești impresionante, cum ar fi redescoperirea unui strămoș uitat, sau despre nevoia de a înțelege cauzele unor boli transmise genetic, acest interviu promite să captiveze cititorii printr-o îmbinare perfectă între știință și istorie.
Reporter: Ce este genealogia și de ce se bucură de succes în Occident?
Dumitru Lăcătușu, cercetător și fondator al Centrului de Consultanță Istorică: Într-o primă accepțiune, pornind de la definiția propusă de Mihai Sorin Rădulescu, am putea defini genealogia drept știința auxiliară istoriei care studiază nașterea și evoluția neamurilor și familiilor, înrudirile dintre persoanele unei epoci istorice. Într-un sens larg, bazat pe preocupările celor ce sunt interesați de propria lor istorie, cred că putem să ne raportăm la genealogie ca la un hobby care satisface „nevoia de identitate, autenticitate, istorie și apartenență” (Brad K. Blitz), ca o nevoie de găsi răspunsuri la întrebările pe care o persoană le are despre familia ei. Deși poate părea puțin ciudat acest mod de a percepe genealogia, de câțiva ani se vehiculează că genealogia ar fi al doilea hobby practicat de americani, după grădinărit, ceea ce reprezintă un indiciu despre popularitatea genealogiei printre americani și nu numai. Se mai spune că, în jurul anului 2013, căutările genealogice efectuate pe internet s-ar fi aflat pe al doilea loc după cele despre pornografie. Ambele afirmații au atât partizani, cât și critici, însă popularitatea genealogiei în SUA este un fapt. Alți autori menționează că, în Islanda, spre exemplu, atracția genealogiei a ajuns la extrem, fiind efectuată în paralel cu cercetarea informațiilor medicale și genetice. Islandezii urmăresc, pe lângă documentarea originilor și a strămoșilor, identificarea cauzelor genetice ale bolilor comune.
Pentru succesul și atracția genealogiei în Occident, printre cetățenii obișnuiți, au fost avansate mai multe explicații, printre care numărul documentelor disponibile online, o nostalgie pentru trecutul rural, nevoia interioară de a descoperi și documenta poveștile despre propria origine. Cum spuneam, un important factor al succesului și popularității genealogiei în Occident se datorează și digitizării unor importante surse genealogice: acte de stare civilă, recensăminte, documente militare, liste de emigranți etc.
Genealogia în Occident a devenit atât de populară încât, la anumite ocazii – zile de naștere, căsătorii, sărbători – multe persoane aleg să le facă rudelor un cadou personalizat: arborele genealogic și istoria familiei, urmărind mai multe scopuri, printre care documentarea originilor și evidențierea unor boli comune sau experiențe care s-au transmis transgenerațional.
Reporter: Cum vedeți această tendință din Occident – cadouri constând în servicii de genealogie și cercetare istorică? De ce credeți că acest fenomen câștigă popularitate? În ce măsură considerați că există o legătură între această tendință și dorința oamenilor de a se reconecta cu identitatea lor culturală și familială?
Dumitru Lăcătușu: Trebuie să ne raportăm la această tendință, a cadourilor genealogice, din dubla perspectivă a unor cadouri specifice, personalizate și a interesului de a descoperi bolile comune transmise de la o generație la alta, a experiențelor care se repetă în cadrul unei familii sau grup social. Pe de altă parte, un astfel de cadou are o valoare superioară unui lucru perisabil ce poate fi achiziționat din orice mall sau comandat de pe platformele de e-commerce. Oferă răspunsuri la întrebări de tipul „De unde mă trag? Încotro mă îndrept? Ce las în urmă? Care este istoricul medical al familiei mele? Din ce cauze s-a murit în familia mea? Cine sunt strămoșii mei?”.
Un articol de acum câțiva ani sublinia și importanța genealogiei, atunci când la acest efort participă părinți, bunici și copii, pentru dezvoltarea unei puternice narațiuni familiale, creșterea stimei de sine a copiilor, a capacității lor de a face față greutăților și de a trece peste ele.
Există și tendința ca la nașterea unui copil, părinții să le dăruiască o carte de istorie a familiei cu datele și evenimentele importante din trecutul familiei, scrisă în baza informațiilor cunoscute de către bunici sau chiar de către aceștia. Prin astfel de cadouri, copiii au posibilitatea de a cunoaște trecutul familiei, greutățile și provocările lor chiar de la proprii înaintași. Am remarcat, în timp ce vizionam serialul Soprano, că la nașterea celor doi copii, Carmela le-a dăruit părinților și soacrei o astfel de carte pe care aceștia au completat-o sau ar fi trebuit să o completeze cu date despre familie și strămoșii lor. Scena apare în cel de-al doilea episod al sezonului trei. Evident, cunoscându-și genealogia, o persoană are posibilitatea de a descoperi identitatea culturală a înaintașilor lor, de a le descoperi poveștile și greutățile lor, de a cunoaște cultura căreia îi aparțin. Sentimentul de identitate culturală și apartenență nu poate decât să crească, putând conduce la identificarea cu o anumită categorie, cu aspirațiile ei.
Reporter: Ce presupune, mai exact, un serviciu de cercetare genealogică oferit de CCI? Care sunt etapele unei astfel de cercetări?
Dumitru Lăcătușu: Cercetarea genealogică implică o incursiune în trecutul unei familii, scoaterea la suprafață a unor date și informații necunoscute, documentarea unor episoade din trecutul familiei și prezentarea lor într-o manieră ușor de înțeles de către beneficiari. Ca orice cercetare, și cea genealogică începe cu analiza datelor și informațiilor cunoscute inițial, inclusiv a documentelor de familie. Continuă apoi cu verificarea surselor existente și identificarea lor în funcție de locul de origine al beneficiarilor și arhiva în care acestea se găsesc, redactarea unui plan de cercetare și întreprinderea cercetărilor în arhive. Aceste etape se pot repeta de mai multe ori, ele încheindu-se cu redactarea unui raport de cercetare și cu generarea unor reprezentări grafice ale arborelui genealogic. Astfel, că la final, beneficiarul primește atât documentele în format digital, rapoartele de cercetare despre istoria familiei - cu analiza unor evenimente importante, evidențierea unor tipare familiale repetitive, structura socio-profesională a familiei etc., cât și diferite reprezentări grafice ale arborelui genealogic.
Reporter: Ce tipuri de informații pot afla clienții dintr-un astfel de raport? Aveți exemple de povești surprinzătoare descoperite?
Dumitru Lăcătușu: De regulă, fiecare cercetare urmărește anumite obiective specifice, stabilite de comun acord cu clienții în funcție de ceea ce-și doresc să afle sau ce simt că ar trebui documentat pentru a le oferi răspunsuri la întrebări care îi macină de ceva timp. Se pot afla informații despre strămoșii lor – de la nume/prenume, profesii, rude necunoscute – până la episoade importante din biografia lor, participarea într-un eveniment istoric important și urmările acestuia asupra lor, cauzele morții, iar în cazul celor dispăruți, contextul dispariției și locul în care au fost înmormântați. Am avut cercetări în care clienții știau că bunicii și străbunicii lor au murit în Primul Război Mondial sau în cel de-al Doilea dorind să afle mai multe despre contextul în care au murit, locul unde au murit și unde au fost înmormântați. Chiar eu, cunoscând că unii dintre stră-străbunicii mei au murit în Primul Război Mondial, am căutat prin arhive să aflu mai multe despre ei, unde au murit și unde sunt înmormântați. Am reușit să documentez acest fragment din istoria familiei mele și a mea personală și să aflu că au murit într-un lagăr de prizonieri din Ungaria în timpul primei conflagrații mondiale și modul în care s-au sfârșit.
Reporter: Cât durează, în medie, o cercetare genealogică completă și cât de complexe pot fi cazurile?
Dumitru Lăcătușu: O cercetare durează de la câteva luni până la un an, în funcție de obiectivele asumate. Însă, în cele mai multe cazuri, se întinde pe parcursul mai multor ani întrucât după fiecare etapă, apar alte întrebări din partea clienților din dorința de a documenta anumite aspecte relevate pe parcursul cercetării. Așa cum le-am spus clienților, genealogia este o întreprindere de durată, indiferent dacă apelează la serviciile unui istoric sau lucrează singuri la propria genealogie, și poate crea un sentiment de a afla mai multe despre anumite episoade și înaintași. Răspunsurile la întrebările noastre despre proprii strămoșii nu se pot obține imediat, ci necesită timp, investigații în arhive, biblioteci și baze de date. Căutarea răspunsurilor la întrebările noastre și identificarea documentelor care să ne susțină ipotezele, concluziile nu se găsesc pe un raft, asemenea produselor pe care le cumpărăm dintr-un supermarket, ci trebuie căutate prin sute sau chiar mii de documente de arhive. Or, o astfel de întreprindere necesită timp, abilitate în identificarea surselor și experiență în înțelegerea și explicarea lor, pentru că o investigație genealogică nu se rezumă la înșirarea unor nume și date, este mult mai mult decât atât.
Reporter: În ce măsură sunt accesibile arhivele în România pentru astfel de cercetări, comparativ cu alte țări? Există provocări legislative sau logistice?
Dumitru Lăcătușu: Atunci când vorbim despre accesibilitatea arhivelor trebuie să avem în vedere arhiva la care ne referim, întrucât sursele unei cercetări genealogice nu se află toate într-un singur loc, ci în mai multe arhive: cele ale creatorilor documentului – primării, instituții cu care a interacționat o persoană, și cele ale deținătorilor, categorie în care intră Arhivele Naționale, Arhivele Militare, fiind necesare îndeplinirea unor formalități de acces.
Spre exemplu, cercetarea actelor de stare civilă – care reprezintă una dintre sursele principalele ale unei cercetări genealogice – este mult mai ușor posibilă la Arhivele Naționale decât la creatori, primării). Deși, potrivit legii, toate actele de stare civilă ar trebui predate Arhivelor Naționale după 100 de ani, sunt încă multe cazuri când primăriile mai păstrează astfel de resurse chiar din perioada 1900-1920, chiar din apropierea anului 1900. Accesarea lor reclamă o anumită procedură care poate dura între 30 de zile și câteva luni. Situația se complică în cazul actelor mai recente de 100 de ani, însă nu este un impediment de netrecut.
Raportat la arhivele de stat – Arhivele Naționale și cele Militare – accesul este mai dificil la cele militare. În alte state, accesul la resursele genealogice este facilitat de existența lor în format digital, în timp ce la noi, digitizarea este încă la început. De asemenea, modul de reglementare al legislației variază de la un stat la altul. Potențialele impedimente sunt reprezentate atât de interpretările date legii de către funcționari, cât și de gradul de dificultate al demersurilor care trebuie făcute de o persoană pentru obținerea informațiilor căutate despre strămoșii ei sau a unor documente, astfel că puși în fața unor astfel de impedimente, renunță.
Reporter: Ați observat o creștere a interesului pentru astfel de servicii în România, mai ales în perioada sărbătorilor? Cum reacționează publicul român la ideea unui cadou de Crăciun atât de personalizat? Este o idee bine primită?
Dumitru Lăcătușu: Am observat un astfel de interes nu doar în preajma Crăciunului, ci și cu ocazia unui eveniment din familie: împlinirea unei anumite vârste de către un părinte, căsătoria sau nașterea ori chiar din dorința de a nu pierde legăturile cu comunitatea din care au plecat. Mă refer aici la acele persoane care au plecat din România, și-au făcut o un rost acolo, iar copiii lor sunt integrați stilului de viață din acel stat, astfel că legătura cu mediul de proveniență s-a diminuat. De aceea, un arbore genealogic sau o istorie de familie reprezintă un bun prilej de socializare în timpul unor evenimente din viața unei familii, de redescoperire a strămoșilor, de înțelegere a mediului de proveniență al părinților, poveștile strămoșilor. Nu în ultimul rând, reprezintă un mijloc de creare a unei solidarități familiale și, cum spuneam la început, de creștere a stimei de sine a copiilor.
Însă, Crăciunul este o perioadă care favorizează apariția unor inițiative în acest sens întrucât, cu această ocazie, membrii unei familii întâlnindu-se, inevitabil apar discuții despre evenimente din trecut sau despre înaintași care nu mai sunt printre noi.
Reporter: Există un caz anume care v-a rămas în memorie, unde cercetările dumneavoastră au avut un impact profund asupra clientului?
Dumitru Lăcătușu: Sunt mai multe astfel de cazuri. Aș putea menționa unul despre un ofițer român din armata austro-ungară despre care familia avea informații vagi, dispărând practic din memoria acestei familii. El reprezenta o vagă amintire despre care existau multe zvonuri. Inițial, nu se știau nici locul nașterii, numele părinților – atât de puternică a fost ruptura cu acest membru al familiei! El a fost practic expulzat din memoria familiei. Cei care l-au cunoscut nu au transmis mai departe ceea ce știau despre el. La câteva generații, strănepoții lui mai știau numele său, profesia, iar în rest zvonurile care circulau despre el: și-ar fi pierdut averea la jocuri de noroc ori că și-ar fi părăsit familia care au fost infirmate.
Cercetându-i istoria, am reușit să descopăr ceea ce s-a întâmplat cu el. Ca ofițer în Primul Război Mondial, a trecut prin experiențe traumatice care l-au marcat profund. La sfârșitul războiului s-a întors cu nervii zdruncinați, fiind unul dintre primele cazuri de PTSD – Sindromul de stres posttraumatic. Pe atunci, se numea însă Shell Shock. Fiind măcinat de ceea ce trăise, în cele din urmă, s-a sinucis. Pe înregistrarea de deces apare mențiunea cauzei morții și ceea ce a provocat-o: „boală de nervi contrasă [contractată] pe frontul italian și sinucis”, descriere ce este completată de informațiile care apar în necrologul său: „după lungi și grele suferințe contrase pe câmpul de luptă”. Evenimentul, tragic pentru întreaga familie, a fost în cele din urmă uitat, fiind expulzat din memoria familială. Redescoperirea istoriei acestui om a condus la reevaluarea lui în cadrul familiei și reintroducerea lui în memoria familiei, din care fusese uitat pe nedrept.
Reporter: Ce mesaj ați transmite celor care nu sunt încă familiarizați cu aceste servicii, dar care ar putea beneficia de ele?
Dumitru Lăcătușu: Reconectarea cu trecutul și descoperirea originilor reprezintă un prilej atât pentru crearea unei identități proprii familiale mai puternice, crearea unei solidarități, dar și descoperirea cauzelor unor boli care s-au transmis de la o generație, identificarea cauzelor unor evenimente sau experiențe care se repetă.
Nu trebuie să ne gândim la o genealogie doar ca la o activitate rezervată familiilor nobiliare, întrucât fiecare familie are propria istoria. La noi, printre primii practicanți ai genealogiei, care și-au creat spițe de neam, au fost răzeșii și moșnenii din nevoia de a-și apăra drepturile de proprietate în diversele litigii. Transformarea genealogiei dintr-o preocupare a istoricilor, a specialiștilor într-una a „tuturor” a fost menționată și de profesorul universitar Ștefan Gorovei într-un articol mai vechi. Potrivit profesorului, genealogia „poate fi o preocupare a fiecăruia dintre noi, a tuturor” și una dintre căile către cunoașterea de sine întrucât, cum precizează istoricul ieșean, „cunoașterea de sine – către care ne îndeamnă străvechiul și arhicunoscutul dicton al antichității Cunoaște-te pe tine însuți – nu poate începe altfel decât prin cunoașterea rădăcinilor. Rădăcinile noastre sunt strămoșii noștri”.
Pe de altă parte, genealogia are și o finalitate practică: probarea unor drepturi care sunt contestate sau se află în litigiu, putând stabili modul în care a fost dobândită și s-a transmis, spre exemplu, o proprietate sau chiar pentru soluționarea unor moșteniri, mai ales atunci când numele urmașilor sunt diferite de cele ale autorilor săi. O astfel situație apare în practică, fiind frecvente situațiile în care părinții și copiii apar cu numele scris diferit, ceea ce poate reprezenta un impediment.
Beneficiarii ar trebui să se pregătească emoțional pentru ceea ce ar putea afla, să încerce să implice în această căutare a strămoșilor și alți membri ai familiei, precum și să apeleze la serviciile unui istoric profesionist, nu persoane nefamiliarizate cu cercetarea istorică, cu arhivele și cu genealogia, întrucât documentele și informațiile descoperite trebuie interpretate, puse în contextul epocii și explicate într-o manieră accesibilă.
Interviu realizat de Diego-Maricel CIOBOTARU, specialist în relații publice
