Ion Gheorghe Maurer, la aniversarea lui Hrușciov: “Eu, când mănânc, nu vorbesc”

La 17 aprilie 1964, Nichita Sergheevici Hrușciov împlinea 70 de ani, prilej pentru PCUS și multe alte partide comuniste și muncitorești de a-l omagia pe liderul de la Kremlin. S-au difuzat filme documentare privind activitatea acestuia, s-au publicat articole elogioase în presă, televiziunile și-au adaptat programul pentru a marca evenimentul.

În acest timp, conducerea de la București avea o atitudine extrem de rezervată, evitând să se înscrie în „corul lăudătorilor”. Explicațiile sunt multiple, dar, în ultimă instanță, era vorba despre deosebirile de vederi tot mai pronunțate dintre Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nichita Sergheevici Hrușciov, despre starea tensionată dintre P.M.R. și P.C.U.S., între conducerea de stat a României și cea a Uniunii Sovietice.

Hrușciov, urmașul lui Stalin

Teza lui Nichita Sergheevici Hrușciov vizând integrarea economică a țărilor socialiste membre ale C.A.E.R. și programul unic de dezvoltare a acestora, lansate în 1962, au fost respinse categoric de Biroul Politic și de C.C. al P.M.R., care apreciau că aplicarea acestora ar afecta independența și suveranitatea statelor respective.

Pe acest fond, liderii români deveniseră tot mai reticenți față de Nichita Sergheevici Hrușciov și politica sa, neezitând să constate că acesta călca pe urmele lui Stalin. Astfel, după ce la Congresul al XX-lea al P.C.U.S. (1956), îl criticase pe Stalin, între altele și pentru că își însușise realizările altor fruntași ai partidului bolșevic, după câțiva ani, Nichita Sergheevici Hrușciov proceda la fel. În ședința Biroului Politic al C.C. al P.M.R. din februarie 1962, Dumitru Coliu observa că istoria celui de-al doilea război mondial „începe să devină istoria făurită de alți lideri, de Nichita Sergheevici Hrușciov, pornind de la Stalingrad”.

Într-adevăr, denumirea localității Stalingrad, unde a avut loc una dintre cele mai crâncene bătălii (septembrie 1942 – februarie 1943), a fost schimbată în Volgograd, pentru a-l scoate pe Stalin din istorie, și de a nu se aminti că sub conducerea lui Armata Roșie a obținut acolo o victorie decisivă împotriva Germaniei hitleriste. Într-un film documentar, Nichita Sergheevici Hrușciov era prezentat pe front și se sugera că el era, de fapt, comandantul suprem al armatei sovietice.

Critici românești la adresa lui Hrușciov

La aceeași ședință, din februarie 1962, Gheorghe Apostol aprecia că în U.R.S.S. „a început de la un timp, de la Congresul al XXII-lea al P.C.U.S., să se folosească aceleași metode, același stil care a fost folosit în timpul lui Stalin”, menționând faptul că în documente oficiale se utiliza formula „guvernul sovietic, personal tovarășul Hrușciov”. Iar Gheorghe Apostol punea întrebarea: „Cine este guvernul și cine este tovarășul Hrușciov? Dar mai înainte cum se spunea când era Stalin, nu se spunea tot la fel?”

Gheorghe Apostol a evocat festivitatea care avusese loc la Moscova cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la înființarea Armatei Roșii: „La sfârșit se citește o telegramă adresată Prezidiului Comitetului Central și personal tovarășului Hrușciov și el era în prezidiul acelei adunări. Nu era același lucru ca înainte?”, adică în timpul lui Stalin.

Un alt membru al Biroului Politic, Emil Bodnăraș, aprecia că liderul sovietic dădea dovadă de „multă incoerență, mult capriciu, ambiție și arbitrariu peste tot”, referindu-se la unele decizii hazardate, reveniri și schimbări de atitudine incompatibile cu un adevărat conducător.

Cazul cel mai evident s-a înregistrat în 1962, când Nichita Sergheevici a decis trimiterea de rachete în Cuba, după care a negat acest fapt, pentru ca, peste puțin timp să anunțe retragerea lor, sub presiunea S.U.A. O opinie la fel de negativă despre liderul de la Kremlin avea și Ion Gheorghe Maurer care, într-o discuție cu Zhou Enlai, a apreciat că „Hrușciov are un spirit de aventurier”.

La începutul anului 1964, conducerea P.M.R. a decis să se implice în conflictul chino-sovietic, cerând încetarea polemicii între P.C.U.S. și Partidul Comunist Chinez. Această inițiativă nu era bine văzută de liderii altor partide „frățești”, între care János Kádár, care a apreciat că cele două partide nu trebuiau puse pe același plan, deoarece numai P.C. Chinez era vinovat de situația creată.

Hrușciov, citind raportul la Congresul al XX-lea al P.C.U.S.

În ședința Biroului Politic al C.C. al P.M.R., din 28 februarie 1964, Gheorghe Gheorghiu-Dej califica astfel poziția lui János Kádár: „Sluga este totdeauna mai catâr decât stăpânul”, iar pe liderii maghiari drept „niște slugi ordinare”. El avea în vedere faptul că sovieticii acceptaseră să înceteze polemica pe timpul demersului întreprins de P.M.R., dar „tovarășii maghiari” continuau să-i încrimineze pe chinezi.

Vizita delegației C.C. al P.M.R. condusă de Ion Gheorghe Maurer în China, discuțiile și întâlnirea cu Nichita Sergheevici Hrușciov la întoarcere spre țară au oferit conducerii de la București prilejul de a se pronunța public și în deplină cunoștință de cauză, asupra problemelor mișcării comuniste și muncitorești internaționale.

De mai multe luni, un larg colectiv de activiști lucra la un document, care urma să fie supus dezbaterii unei Plenare a C.C. al P.M.R. Întâmplător sau nu, această plenară a fost programată în zilele de 15–22 aprilie, paralel cu festivitățile care urmau să se desfășoare la Moscova pentru aniversarea lui Nichita Sergheevici Hrușciov.

O sărbătorire aranjată

Gheorghe Gheorghiu- Dej știa că Nichita Sergheevici pusese la cale sărbătorirea sa, la cei 70 de ani, cu mult fast, sugerând cum să se procedeze, cine să participe, ce decorații să i se ofere.

Primul secretar al C.C. al P.M.R. avea să aprecieze că felul cum a fost regizat programul „a fost un circ. S-a spus că tovarășul Hrușciov nu procedează ca Stalin pentru că Biroul Politic al P.C.U.S. nu a luat o hotărâre în privința sărbătoririi sale. Însă lucrurile au fost organizate în culise. L-a chemat pe tovarășul Ulbricht și i-a spus probabil: eu am participat la sărbătorirea ta și ți-am acordat titlul de Erou al Uniunii Sovietice. Tu ce-mi dai? Pe tovarășul Kádár la fel. Cu tovarășul Gromulka a procedat altfel: el s-a dus mai devreme în fruntea unei delegații de partid și guvernamentale și lucrurile au fost potrivite în așa fel ca să fie la Moscova de 17 aprilie”.

Nichita Sergheevici Hrușciov dorea să fie decorat și de liderii de la București cu titlul de Erou al Republicii Populare Române. Emil Bodnăraș a relatat că delegația C.C. al P.M.R., care venea din China, s-a oprit la Gagra (15 – 16 martie 1964), unde l-a informat pe Nichita Sergheevici Hrușciov despre convorbirile avute cu Mao Zedong.

Cu acel prilej, liderul de la Kremlin a propus să-i acorde lui Gheorghe Gheorghiu-Dej titlul de Erou al Uniunii Sovietice. Ion Gheorghe Maurer a sesizat că, prin această propunere, Nichita Sergheevici Hrușciov urmărea ca și el să obțină titlul de Erou al Republicii Populare Române, cu prilejul apropiatei sale aniversări.

În consecință, delegația română nu a fost de acord, apreciind că acest act putea genera o reacție ostilă din partea chinezilor, dar a sugerat să i se acorde Ordinul Lenin, ceea ce ar fi semnificat aprecierea consecvenței cu care Gheorghe Gheorghiu- Dej milita pentru traducerea în viață a concepției lui Lenin despre relațiile dintre partidele comuniste.

La începutul lunii aprilie a fost trimis în România un lucrător în aparatul P.C.U.S. să tatoneze situația: acesta a spus că pe 17 aprilie vor fi la Moscova primii secretari ai partidelor comuniste și muncitorești din țările prietene (membre ale C.A.E.R.). „Ne-a întrebat ce o să facem noi, să nu cumva să fim puși într-o situație delicată dacă unii vor merge și noi nu”.

Cu alte cuvinte, era absolut normal ca la aniversarea lui Nichita Sergheevici Hrușciov să fie prezent și Gheorghe Gheorghiu-Dej, primul secretar al C.C. al P.M.R. Acesta nu a dat curs sugestiei și a hotărât ca delegația română să fie condusă de Ion Gheorghe Maurer, membru în Biroul Politic, președintele Consiliului de Miniștri al României.

De asemenea, să i se acorde lui Nichita Sergheevici Hrușciov Ordinul Steaua Republicii Populare Române, clasa I. Totodată, Ion Gheorghe Maurer a primit indicația să nu țină nici un discurs, în afară de felicitările de rigoare cu prilejul înmânării decorației.

Presa română nu-l elogiază pe tovarășul Hrușciov

În timp ce presa din U.R.S.S. și din celelalte state socialiste membre C.A.E.R. a publicat articole elogioase la adresa lui N.S. Hrușciov, mass-media din România a fost extrem de rezervată. Ziarul „Scânteia” – organ al C.C. al P.M.R. - a publicat la 18 aprilie o corespondență de la Moscova sub titlul A 70-a aniversare a lui N.S. Hrușciov, prin care cititorii erau informați că, în ziua de 17 aprilie, prin decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, lui Nichita Sergheevici Hrușciov i s-a acordat Ordinul Lenin și Medalia „Steaua de Aur” pentru „merite remarcabile față de partidul comunist și statul sovietic în construirea societății comuniste, întărirea puterii economice și de apărare a Uniunii Sovietice, dezvoltarea prieteniei frățești a popoarelor din URSS, promovarea unei politici externe leniniste de pace, pentru merite excepționale împotriva cotropitorilor hitleriști în perioada Marelui Război pentru Apărarea Patriei și cu prilejul împlinirii a 70 de ani”.

Se menționa că Ion Gheorghe Maurer a înmânat lui Nichita Sergheevici Hrușciov Ordinul Steaua Republicii Populare Române, clasa I, conferit de Consiliul de Stat al R.P. Române. De asemenea, Nichita Sergheevici Hrușciov a primit Ordinul Leul Alb, gradul I cu lanț de aur, din partea R.S. Cehoslovace, Ordinul Suhe Bator, al R.P. Mongole, Ordinul „Karl Marx” al R.D. Germane, precum și titlul de Erou al R.P. Bulgaria. „Scânteia” mai informa că C.C. al P.C.U.S., Prezidiul Sovietului Suprem și Guvernul sovietic au oferit în marele Palat al Kremlinului un prânz în cinstea lui N.S. Hrușciov.

Nu s-a menționat nimic despre modul cum a decurs acest prânz și nici care a fost atitudinea șefului delegației române.

„Cel mai mare marxist-leninist“

La Kremlin, conform obiceiului, s-au ținut discursuri. În cuvântul său, Wladislaw Gomulka, primul secretar al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Unit Polonez (comunist), a apreciat că Nichita Sergheevici Hrușciov era „cel mai mare marxist-leninist al vremurilor noastre”.

Gomulka și Jivkov, doi lideri comuniști care l-au lăudat pe Hrușciov

După Wladislaw Gomulka a fost invitat să vorbească șeful delegației române, Ion Gheorghe Maurer, dar acesta a răspuns că nu a cerut cuvântul; la insistența gazdelor, Maurer a replicat: „Eu, când mănânc, nu vorbesc”. Evident, era o afirmație de circumstanță, care arăta limpede că nu dorea să vorbească și să-l elogieze pe liderul sovietic. Desigur, s-a creat o situație delicată.

Pentru a atenua ecoul unui asemenea refuz, a luat imediat cuvântul liderul bulgar, Todor Jivkov, care l-a „tămâiat” pe Nichita Sergheevici Hrușciov, ridicându-l în slăvi pentru calitățile sale de comunist și mare lider politic.

În acest timp, la București se desfășura Plenara lărgită a C.C. al P.M.R., care s-a încheiat la 22 aprilie, cu adoptarea Declarației cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale, care avea să fie apreciată ca un adevărat act de independență a României.

Foto sus: Ion Gheorghe Maurer (stânga) și Nikita Hrușciov