INTERVIU Svetlana Aleksievici, laureat Nobel: „Putin stârneşte ce e mai rău, mai primitiv în oameni“
Scriitoarea bielorusă Svetlana Aleksievici, câştigătoarea Premiului Nobel pentru literatură pe anul trecut, povesteşte pentru „Weekend Adevărul“ cum a făcut trecerea de la jurnalism la literatură, de ce ceea ce face ea ţine, totuşi, de arta cuvântului, dar şi cât de periculos este regimul lui Vladimir Putin pentru Europa şi restul lumii, dar în primul rând pentru Rusia şi ţările din fosta Uniune Sovietică.
Născută în 1948 în vestul Ucrainei, din tată bielorus şi mamă ucraineană, Svetlana Aleksievici a devenit unul dintre puţinii scriitori distinşi cu Nobel pentru o operă de nonficţiune. „În ultimii 30-40 de ani, Svetlana Aleksievici a creat portretul individului sovietic şi postsovietic. Cărţile ei nu prezintă însă o istorie a evenimentelor, ci o istorie a emoţiilor – o istorie a sufletului omenesc“, spunea Sara Danius, secretar permanent al Academiei Suedeze.
Mulţi au contestat distincţia şi pe Svetlana Aleksievici pentru profesia ei de jurnalistă, dar a lua asupra ta şi a te încărca de vieţile, de experienţele, de „adevărurile omeneşti“, cum spune ea, ale atâtor oameni, pentru a deveni vocea lor, pentru a vorbi în numele lor, este unul dintre cele mai grele, dar şi cele mai nobile, lucruri din lume. „Am căutat o metodă literară care să-mi permită o aproximare cât se poate de fidelă a vieţii reale. Realitatea m-a atras mereu ca un magnet, m-a torturat şi m-a hipnotizat, mi-am dorit s-o fixez pe hârtie. Astfel că mi-am însuşit imediat acest gen cu voci omeneşti şi mărturii, probe şi documente reale. Aşa aud şi văd eu lumea – ca pe un cor de voci individuale şi un colaj de detalii cotidiene... În acest fel, pot fi simultan scriitor, reporter, sociolog, psiholog şi preot“, îşi explica Svetlana Aleksievici metoda de lucru.
În România, cărţile Svetlanei Aleksievici sunt traduse la editurile Humanitas („Vremuri second-hand“, cel mai recent volum al autoarei), Litera („trilogia războiului“:„Războiul nu are chip de femeie“, „Ultimii martori“ şi „Soldaţii de zinc“) şi Corint („Dezastrul de la Cernobîl“).
„Weekend Adevărul“:Care-au fost motivele care v-au determinat să alegeţi această tehnică pentru prima dvs. carte, şi în continuare şi pentru următoarele, de a păstra mărturiile directe ale celor intervievaţi ca atare, fără a interveni asupra lor?
Svetlana Aleksievici:Eu am trăit mult la ţară, aveam multe cărţi acasă, le citeam, dar adevărul lor mi se părea palid în comparaţie cu istorisirile oamenilor de acolo. Ele erau mult mai convingătoare, aveau pentru mine un răsunet mult mai puternic. Cred că oamenii trebuie ascultaţi separat, fiecare cu problemele şi trăirile lui.
Puteaţi să scrieţi, pe baza acestor întâlniri şi interviuri, propriile dvs. reportaje sau chiar să le ficţionalizaţi. Consideraţi că, în felul acesta, aţi dat mai corect, mai deplin, dreptul la cuvânt pentru aceşti oameni şi ceea ce reprezintă ei?
Am colindat mult prin ţară, am pus oamenilor o sumedenie de întrebări şi m-am gândit să fac un alt fel de jurnalism, fără să transform răspunsurile lor în reportaje, ci adunându-le pe un subiect dat, în aşa fel încât să iasă o carte. Socotiţi dvs. dacă metoda e mai aproape de jurnalism sau de beletristică.
