INTERVIU | Maciej Lang, Ambasadorul Republicii Polone în România: Mai presus de toate, trebuie să cooperăm strâns în cadrul NATO pentru a întări prezența Alianței în regiunea noastră
La împlinirea a 100 de ani de la semnarea primului document de alianță dintre România și Polonia, ambasadorul polonez la București vorbește despre oportunitățile economice, în special în cadrul Inițiativei Celor Trei Mări, și strategice ale parteneriatului dintre cele două țări.
Acum 100 de ani, la 3 martie 1921, s-a semnat la Bucureşti „Convenţia de alianţă defensivă între Republica Poloniei şi Regatul României”, precum şi „Convenţia militară”. În acest secol, Polonia și România au cunoscut un destin similar, marcat, din păcate, de momente tragice ale istoriei celor două națiuni. Cât de mult contează acest trecut în definirea relațiilor dintre Polonia și România, concretizate astăzi într-un parteneriat strategic?
Încrederea este cel mai valoros lucru în relațiile noastre. Le-am construit pe baza experiențelor comune, confruntându-ne cu provocări și cu amenințări similare de-a lungul anilor. În acest context, este dificil să supraestimăm importanța unui eveniment din istoria noastră precum adăpostirea de către România a peste 60.000 de polonezi după atacul Germaniei și al URSS asupra Poloniei din septembrie 1939 - ne amintim şi astăzi de acest gest prietenos. După ani întregi în care au fost înrobite de regimul comunist, națiunile noastre au trecut cu succes printr-o perioadă de transformare și sunt astăzi membri ambițioși ai Uniunii Europene. O istorie similară și provocările comune fac ca relațiile noastre strânse și aspirațiile convergente să fie atemporale.
FOTO: Prima pagină a tratatului de alianță polono-română, încheiat la 3 martie 1921, la București. Fotografie din arhiva Ministerului polonez al Afacerilor Externe
Dacă acest trecut este important, credeți că este el cunoscut la nivelul societăților noastre? Ce trebuie făcut pentru a fi mai bine cunoscut?
Cred că mai sunt multe de făcut pentru o mai bună cunoaștere reciprocă a istoriei și a culturii noastre. În opinia mea, cel mai eficient mecanism pentru aprofundarea acestui proces îl constituie contactele interumane. România devine o destinație atractivă pentru călătoriile turistice și contactele de afaceri ale polonezilor, iar programele de schimburi de studenți au, de asemenea, un mare potențial. Prin urmare, pe măsură ce situația epidemiologică se va normaliza, intenționez să susțin energic inițiativele care vizează creșterea frecvenței contactelor dintre polonezi și români. De asemenea, să nu uităm de dimensiunea practică a acestei chestiuni; dacă vrem ca societățile noastre să se cunoască mai bine, trebuie să fie la fel de ușor să ajungi de la Varșovia la București cum este să ajungi de la Varșovia la Amsterdam sau la Paris. De aceea ne punem atât de multe speranțe în dezvoltarea conexiunilor de transport, de exemplu în cadrul Inițiativei Celor Trei Mări.
Ce înseamnă în mod concret parteneriatul strategic polono-român?
Varșovia și Bucureștiul au o viziune similară asupra dezvoltării regiunii și a Europei și sunt gata să coopereze îndeaproape pentru realizarea acestei viziuni. Declarația privind parteneriatul strategic polono-român definește o serie de domenii de cooperare - de la probleme de securitate, la probleme de energie, economice, la cooperare la nivel european, politica de extindere a UE, relațiile cu vecinii din est și alți parteneri selectați. Dimensiunea practică a acestei cooperări sunt inițiativele pe care le avem și le promovăm împreună la nivel european, cum ar fi, de exemplu, Inițiativa Celor Trei Mări. Un instrument important al parteneriatului strategic sunt consultările interguvernamentale - din păcate, din cauza pandemiei, reuniunile programate pentru 2020 nu au putut avea loc, dar sperăm să se desfășoare imediat ce situația epidemiologică o va permite.
FOTO: Józef Piłsudski, șeful statului polonez, în timpul vizitei în România, în septembrie 1922, îl decorează pe Regele Ferdinand cu cel mai înalt ordin militar polonez - Crucea Virtutea Militară. Fotografie din Arhiva Națională Digitală a Poloniei
Pe palierul economic, ce oportunități există pentru dezvoltarea relațiilor economice dintre cele două țări, chiar dacă traversăm criza pandemică?
În ciuda pandemiei, cooperarea economică polono-română se dezvoltă foarte intens. Noi companii poloneze intră pe piața românească, companiile existente își extind activitățile. Se pare că o pandemie nu trebuie să fie un obstacol în calea activităților de afaceri, inclusiv la nivelul cooperării internaționale a țărilor europene. Dimpotrivă, poate fi o oportunitate de dezvoltare de noi contacte, de noi clienți, de extindere pe noi piețe, astfel încât producția și vânzările să rămână în Europa și să nu ne facă dependenți de lanțurile de aprovizionare non-europene. De asemenea, poate inspira spre căutarea de noi soluții inovatoare de afaceri, în special cele digitale - perfecte pentru perioade de izolare și de distanțare. Observăm că afacerile din Polonia și din România se adaptează foarte rapid la aceste noi oportunități. Prin urmare, în ciuda unui anumit declin al dinamicii în unele sectoare, nu văd niciun risc ca să fie afectată în mod semnificativ de pandemie cooperarea noastră economică.
La ce nivel se ridică schimburile economice și la ce nivel ar putea fi crescute în următorii ani?
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS), în primele trei trimestre ale anului 2020, schimburile comerciale polono-române au ajuns la 5,22 miliarde de euro, importurile din Polonia ajungând la 3,55 miliarde de euro, iar exporturile din România către Polonia la 1,67 miliarde de euro. Comparativ cu aceeași perioadă din 2019, exporturile poloneze de bunuri către România au scăzut cu 5,9% și au atins 6,1% din valoarea totală a bunurilor importate de România. Valoarea mărfurilor exportate din România în Polonia a scăzut cu 8,8%, ajungând la o pondere de 3,7% în totalul exporturilor românești. Potrivit datelor din primele nouă luni ale anului 2020, Polonia s-a clasat pe locul cinci pe lista celor mai mari furnizori de bunuri pe piața românească și pe locul cinci printre cei mai mari beneficiari ai producției de mărfuri din România.
Cu toate acestea, trebuie să luăm în considerare faptul că cifrele menționate mai sus se referă la primele trei trimestre ale anului 2020, când întreaga economie mondială și, prin urmare, și comerțul și consumul - atât individual, cât și industrial - s-au micșorat dramatic. Până la sfârșitul anului 2019, schimburile nostre au fost caracterizate de o tendință ascendentă constantă. Conform datelor INS, în 2019, comerțul dintre țările noastre a atins o valoare-record de 7,6 miliarde de euro. Acest lucru înseamnă că, în 2019, comerțul dintre Polonia și România a crescut de peste trei ori față de anul 2007. Prin urmare, avem încă un potențial de creștere foarte mare și observăm un interes din ce în ce mai crescut în mediul de afaceri polonez pentru investițiile în România, ceea ce ne permite să sperăm că, după ce situația epidemiologică se va stabiliza, vom compensa rapid pierderile și vom reveni la dinamica de creștere anterioară.
FOTO: Regele Ferdinand în timpul vizitei în Polonia, în iunie 1923. Alături de el, la tribună, se află președintele polonez Stanislaw Wojciechowski și soția sa (în stânga), și mareșalul Piłsudski (al doilea din dreapta). Fotografie din arhiva revistei „Mówią wieki”
Care este prezența Poloniei în economia românească?
Prezența poloneză în economia românească este din ce în ce mai vizibilă. Numărul companiilor poloneze de pe piața din România este în creștere. Potrivit datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, la sfârșitul lunii decembrie 2020 erau înregistrate 1.260 de companii poloneze, comparativ cu 1.187 în decembrie 2019. Industria alimentară, cea de îmbrăcăminte și de încălțăminte atrag în mod special afacerile poloneze, dar și investițiile în sectorul industrial sunt în creștere. Companiile poloneze participă la licitații organizate de autorităţile locale româneşti și de instituțiile centrale, de exemplu, autobuze, tramvaie și troleibuze fabricate în Polonia circulă în multe orașe din România. Prezența industriei poloneze se caracterizează printr-o activitate multisectorială și o dinamică ridicată a creșterii, deși, desigur, așa cum am menționat deja, există încă un potențial de dezvoltare foarte mare, mai ales atunci când vine vorba de investiții mari în infrastructură.
În ce domenii ar fi interesate companiile poloneze să investească în România?
Ambasada noastră a identificat potențiale industrii și domenii de posibilă implicare a companiilor poloneze. Acestea sunt, de exemplu, tehnologii și soluții de comerț electronic, în special în industria de îmbrăcăminte și încălțăminte, care se dezvoltă excelent. Industria construcțiilor arată, de asemenea, o dinamică foarte bună. Încă observăm potențial de dezvoltare în industria alimentară.
Am menționat deja participarea firmelor poloneze la licitațiile organizate în România. Solaris are deja succes în industria transporturilor publice, iar recent firma PZL Mielec, care produce elicoptere Black Hawk, a participat la o licitație organizată de Ministerul Afacerilor Interne al României. Astfel de elicoptere sunt utilizate de unitățile antiteroriste ale poliției poloneze și de forțele speciale ale armatei poloneze. În cazul câștigării licitației, PZL Mielec, în cooperare cu Romaero, va deschide un centru regional de service, întreținere, reparații și inspecție pentru elicopterele Black Hawk, care nu numai că ar permite aprofundarea cooperării polono-române în sectorul de apărare, ci ar oferi și noi locuri de muncă în aceste vremuri dificile.
Din punct de vedere al Inițiativei Celor Trei Mări, ce se întâmplă cu proiectele anunțate, există progrese? De exemplu, Autostrada Via Carpatia, Rail-2-Sea sau conexiunile privind transportul energiei.
Inițiativa Celor Trei Mări a fost înființată în vederea realizării în comun a unor proiecte mari de investiții în regiune, în special a proiectelor de infrastructură în domeniul transporturilor, dar și a proiectelor energetice foarte importante - interconectori de gaze și proiecte digitale. Pentru a asigura implementarea eficientă a acestor proiecte, a fost înființat Fondul Celor Trei Mări, ai cărui fondatori și primi contribuabili au fost Polonia și România. Este demn de menționat faptul că, la mijlocul lunii decembrie a anului trecut, Statele Unite au aprobat o plată de 300 de milioane de dolari către Fond. Sperăm că aceste fonduri vor fi folosite în curând, printre altele, pentru implementarea proiectelor emblematice polono-române din cadrul Iniţiativei Celor Trei Mări, cum ar fi Via Carpatia și Rail-2-Sea, adică conexiuni moderne de drumuri și de căi ferate între Polonia și România. Acestea vor contribui fără îndoială la creșterea atractivității regiunii noastre pentru investitori și antreprenori, creând în același timp noi locuri de muncă și noi posibilități de valorificare a resurselor naturale din regiune.
FOTO: Vizita regelui Carol al II-lea (primul din dreapta) și a moștenitorului tronului, prințul Mihai (al doilea din stânga) în Polonia, la sfârșitul lunii iunie 1937. Regele și prințul stau la tribuna de onoare pentru trecerea în revistă a detașamentelor militare pe câmpia de la Mokotów, lângă Varșovia. Aceștia sunt însoțiți de președintele polonez Ignacy Mościcki (al doilea din dreapta), mareșalul Edward Rydz-Śmigły (primul din stânga) și generalul Tadeusz Kasprzycki, ministrul de război al Poloniei (al treilea din stânga). Fotografie din Arhiva Națională Digitală a Poloniei
Când credeți că vor deveni disponibile aceste fonduri?
Fondul Celor Trei Mări este deja operațional și s-a început evaluarea proiectelor. Între timp, este alimentat cu contribuțiile din alte țări. După cum am menționat deja, Statele Unite au decis să transfere 300 de milioane de dolari către Fondul Celor Trei Mări pentru a ajuta țările din Europa Centrală și de Est să își consolideze securitatea energetică. Sprijinul financiar din partea guvernului SUA va fi esențial pentru atragerea investițiilor din sectorul privat în proiectele Iniţiativei Celor Trei Mări.
Deja în februarie 2020, în cadrul Conferinței de Securitate de la München, secretarul de stat american de atunci, Mike Pompeo, a anunțat că Statele Unite intenționează să aloce până la un miliard de dolari investițiilor energetice din cadrul Inițiativei Celor Trei Mări. Suma de 300 de milioane de dolari deja transferată reprezintă prima tranșă din sprijin. Potrivit reprezentanților administrației americane, pentru fiecare trei dolari investiți de țările Inițiativei Celor Trei Mări, Statele Unite vor adăuga câte un dolar până la suma maximă de un miliard de dolari.
Când vom putea vedea că aceste proiecte încep efectiv în teren?
Inițiativa Celor Trei Mări produce deja rezultate concrete. În octombrie anul trecut, Fondul Celor Trei Mări și-a finalizat prima investiție prin achiziționarea a 100% din acțiuni la Cargounit, o companie care se ocupă de leasing de locomotive în Polonia. Materialul rulant Cargounit este utilizat în principal de transportatorii din industriile petrochimică, chimică și metalurgică, precum și de entitățile responsabile cu transportul intermodal și cu transportul agregatelor. Cargounit este singura companie de leasing a materialului rulant din regiunea Celor Trei Mări care poate oferi o gamă completă de locomotive. Căile ferate joacă un rol din ce în ce mai important în transportul de mărfuri în Europa - facilitează comerțul și reduce impactul negativ al transportului asupra mediului. Creșterea operațiunilor Cargounit, posibilă datorită Fondului Celor Trei Mări, va afecta pozitiv dezvoltarea conexiunilor de marfă în regiunea Celor Trei Mări și va îmbunătăți comerțul în zona noastră din Europa.
Care este poziția Poloniei în dezbaterile programate să înceapă în acest an privind viitorul Uniunii Europene? Ce fel de Uniune Europeană își dorește Polonia, ținând cont și de criticile aduse Poloniei în trecut de către instituțiile europene privind respectarea statului de drept?
Polonia susține discuția cu privire la viitorul proiectului european, iar formula Conferinței propuse de Comisia Europeană va fi un forum pentru discuții cu entități din medii diferite pe cele mai importante subiecte din punctul de vedere al cetățenilor UE. Conferința ar trebui să se bazeze pe domeniile incluse în Agenda Strategică pentru 2019-2024 adoptată de șefii de stat și de guvern, dar nu ar trebui să suspende punerea în aplicare a acesteia sau să îi modifice aranjamentele.
În cursul lucrărilor la Agenda Strategică pentru 2019-2024, Polonia și-a prezentat contribuția la discuție sub forma a 6 documente, aşa-numitele non-paper-uri, cu pozițiile privind politicile prioritare ale UE care rămân relevante astăzi: piața unică, politica de migrație durabilă, politica climatică, digitalizare, apărare și rolul parlamentelor naționale. Fiecare dintre documente conține o descriere a obiectivelor pe termen lung ale politicii, precum și acțiunile propuse. În ceea ce privește problemele instituționale, Polonia este de părere că această discuție ar trebui să se concentreze pe împărțirea competențelor între UE și statele membre, echilibrul puterii de vot în Consiliu ca o consecință a ieșirii Regatului Unit din UE, subsidiaritatea și consolidarea rolului parlamentelor naționale.
Ce așteptări are Polonia privind rolul SUA în asigurarea securității europene în mandatul Biden?
Plecăm de la premisa că prezența militară americană este fundamentul stabilității și al securității în Europa. În același timp, politica privind problemele-cheie pentru regiunea noastră a fost întotdeauna subiectul unui consens între partide în SUA. Nu mă refer doar la întărirea pilonului european al NATO, ci și la securitatea energetică, la consolidarea cooperării economice și a implicării în proiectul Celor Trei Mări. Să nu uităm că decizia de a consolida prezența militară americană pe flancul estic al NATO a fost luată la summitul din 2016 de la Varșovia, când Joe Biden era vicepreședinte în administrația Obama. Prin urmare, ne bazăm pe o continuare fructuoasă a cooperării existente și consolidarea în continuare a relațiilor transatlantice.
FOTO: Regele Carol al II-lea decorează cu Ordinul Mihai Viteazul drapelul Regimentului de infanterie 57, a cărui comandă de onoare i-a fost oferită la 28 iunie 1937. Fotografie din Arhiva Națională Digitală a Poloniei
Ce pot face Polonia și România, doi piloni de securitate în Flancul Estic al NATO și al UE, pentru creșterea securității la Marea Baltică și la Marea Neagră pe măsura amenințărilor?
Mai presus de toate, trebuie să cooperăm strâns în cadrul NATO pentru a menține cea mai înaltă calitate a cooperării transatlantice și să ne străduim să întărim prezența Alianței în regiunea noastră. Prezența contingentului militar polonez în România și a contingentului român în Polonia sau cooperarea în formatul B9 reprezintă o dovadă a măsurilor practice de consolidare a securității noastre. De asemenea, ar trebui să continuăm să ne modernizăm forțele armate. Atât Polonia, cât și România își îndeplinesc obligațiile de aliaţi în acest sens și alocă 2% din PIB pentru cheltuielile de apărare. Cu toate acestea, există încă un potențial neexploatat de a consolida cooperarea industriilor noastre de apărare. Am avea de-a face, fără îndoială, cu un nou nivel de colaborare în acest domeniu în cazul achiziţionării elicopterelor Black Hawk oferite de PZL Mielec pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne din România, prin cooperarea producătorului polonez cu furnizorii români de echipamente și servicii Romaero și Deltamed.