Interese pe Legile Educației: controlul politic al învățământului maghiar și segregarea elevilor minoritari de restul societății românești
Coaliția de guvernare a stabilit un calendar de adoptare a Legilor Educației, prioritatea zero a ministrului Ligia Deca, la numirea în funcție. Dacă lucrurile vor merge conform acestui calendar, până în 15 februarie ar trebui ca Legile Deca să fie aprobate de Guvern, iar până în 15 martie să fie adoptate de Parlament.
Că România are nevoie de o nouă lege a educației, nu mai încape discuție. 141 de modificări a suferit, de-a lungul timpului, actuala lege a educației; adică alte legi și ordonanțe care modifică conținutul original al documentului.
La fel, situațiile controversate apărute în ultimii ani pe diferite paliere ale instituțiilor de învățământ, în gestionarea examenelor, suprapuneri de competențe etc. etc. merită aplecarea factorului politic, spre o formă unitară a legislației.
Pe de altă parte, se observă că UDMR manifestă un interes deosebit pe forma și conținutul legislației ce ține de educație. Astfel, poate a ridicat semne de întrebare propunerea UDMR de a trece Legile educației prin asumarea răspunderii Guvernului, capcană în care, momentan, premierul României nu a căzut.
Mișcarea UDMR vizează, evident, evitarea filtrului dezbaterilor parlamentare asupra acestor legi, cel mai probabil pentru că unele prevederi conțin aspecte favorabile nu elevilor de naționalitate maghiară, ci propriilor interese pe care UDMR le urmărește, între care se detașează segregarea etnică a procesului educațional și încercarea de a controla politic modul în care se desfășoară actul educațional. Și să nu uităm că, în ultimii ani, UDMR a devenit o voce în Transilvania a partidului de guvernământ ungar condus de Viktor Orban, adoptând în multe situații o retorică apropiată de cea a Budapestei.
Avem astfel, un adevărat „test de maturitate” a democraţiei post-decembriste, și anume vom vedea dacă statul român va fi capabil să promoveze un pachet de legi în interesul societății, al copiilor, elevilor, studenților și cadrelor didactice, corect și nediscriminatoriu, sau va ceda, din nou, șantajului etnic practicat de UDMR (și altor influențe), în scopul prezervării intereselor proprii.
Totuși, pentru că nu avem la dispoziție noile legi ale educației, vom încerca mai jos să trecem în revistă modificările făcute sau solicitate de UDMR de-a lungul anilor pe tema normelor din educație, pentru a anticipa ce conțin noile propuneri legislative pentru care Uniunea a cerut asumarea răspunderii guvernamentale.
Segregarea școlilor este catastrofa din învățământul în limba maghiară. Unii copii nu stăpânesc limba română nici după 8 ani de studiu.
Politica UDMR din 1990 până astăzi în domeniul învățământului a stat sub semnul segregării pe toate palierele: școli, curriculum, cadre didactice. Cumva, toată „strategia” politicienilor maghiari a vizat ruperea copiilor de tot ceea ce presupunea contact cu majoritatea română, de la manuale până la alți copii care vorbeau o limbă diferită. Dacă facem o radiografie a învățământului în limbile minorităților naționale post-decembriste, cu siguranță nu vom mai întâlni la altă organizație de reprezentare etnică o asemenea luptă pentru segregarea școlară, toate, dar absolut toate celelalte minorități fiind mai mult decât satisfăcute de standardele pe care România le oferă pentru educația în limba maternă.
Ceea ce este uneori șocant este, putem spune, o disonanță cognitivă între ceea ce susțin reprezentanții UDMR – necesitatea ca etnicii maghiari să cunoască limba română pentru a avea șanse mai mari de succes în România și ceea ce aceleași persoane realizează la nivel faptic, cu efecte nocive asupra comunității pe care o reprezintă – segregarea școlilor și auto-izolarea față de majoritatea vorbitoare de limba română. Este adevărat că părinții acestor copii au început să conștientizeze acest lucru și încep să își îndemne copiii să studieze în clase cu predare în limba română, însă la nivel politic Uniunea insistă în continuare pe o politică ce s-a dovedit perdantă pentru membrii comunității pe care o reprezintă.
Un document foarte important pe acest subiect îl reprezintă „Liniile directoare Ljubljana privind integrarea societăților diverse”, emis de Înaltul Comisar al OSCE pentru minoritățile naționale, în 2012, care pare a demonta exact ceea ce fac liderii UDMR cu elevii maghiarii din România: „Înaltul Comisar a observat că gradul de separare dintre comunități poate deveni excesiv și astfel să prejudicieze integrarea unei societăți în ansamblul său, iar atunci când are ca efect izolarea câteodată acesta poate duce la segregare. Acest lucru este valabil chiar şi atunci când separarea este autoimpusă de către comunitatea respectivă”.
Mai mult, „este esenţial ca dreptul fundamental al persoanelor aparţinând minorităţilor de a decide cu privire la propriile probleme culturale să nu aibă ca efect izolarea lor. În această privinţă, dialogul intercultural permanent şi continuu între toate grupurile minorităților cât şi între minorităţi şi majorităţi ar trebui încurajat, inclusiv prin sensibilizarea persoanelor rezidente cu privire la celelalte culturi din societate şi prin expunerea lor la acestea”.
Situația catastrofală din învățământul în limba maghiară (și spunem asta deoarece sunt mulți elevi care efectiv nu cunosc noțiuni de bază ale limbii române după 8 ani de studiu, lucru recunoscut de liderii politici maghiari), suprapusă peste situația și așa dezorientată din învățământul românesc, este dovada clară că strategia UDMR a fost profund greșită și îndreptată împotriva intereselor elevilor din propria comunitate.
Nu multă lume știe că România, pe lângă faptul că are o legislație foarte generoasă în privința educației în limbile minorităților naționale, are și o legislație împotriva segregării pe criterii etnice. O astfel de normă este și Ordinul Ministerului Educației 5633 din 2019. În acest ordin se spune clar: Pentru prevenirea și/sau combaterea segregării școlare, unitățile de învățământ preuniversitar, indiferent de nivelurile de învățământ acoperite în activitatea lor, au obligația de a monitoriza repartizarea echilibrată a copiilor/elevilor în grupe/clase, clădiri, ultimele două bănci, pentru asigurarea diversității socio-culturale a comunității. Refuzul monitorizării segregării sau prezentarea de date cu rea credință atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală.
În septembrie 2022, după apariția unor incidente, generate de reprezentanții UDMR, care au vizat segregarea ultimelor școli mixte, româno-maghiare din Transilvania, Kelemen Hunor a încercat să argumenteze în spațiul public ideea că demersurile de constituire a unor noi unități de învățământ în limbile minorităților naționale nu constituie segregare pe criteriu etnic. În sprijinul poziției sale a invocat și un ordin (6134) al ministrului Educației, potrivit căruia nu constituie segregare școlară pe criteriu etnic situația în care se constituie grupe, clase, unități de învățământ preuniversitar formate preponderent sau doar cu elevi aparținând unui grup etnic în scopul predării în limba maternă a acelui grup.
Da, în esență acest ordin este cât se poate de corect, doar că Kelemen Hunor uită să menționeze că înființarea de noi unități de învățământ maghiare în Transilvania nu s-a realizat pentru elevi de naționalitate maghiară care nu aveau unde învăța în limba maternă, ci s-a realizat în ultimii ani prin aplicarea unui proces de segregare, de despărțire efectivă a elevilor români și maghiari ce frecventau școlile mixte din Transilvania (cea mai elocventă speță este cea a Liceului Teologic Romano-Catolic din municipiul Târgu Mureș).
Alte exemple ce au rămas în memoria colectivă ca intenții efective de segregare sunt Şcoala Gimnazială „Nicolae Bălcescu” din Oradea și grădinița din Huedin, construită din fonduri guvernamentale ungare dar care urma să fie donate administrației locale doar dacă acolo învățau exclusive copii maghiari. Suntem convinși că interpretarea pe care o dă UDMR acelui ordin este una cel puțin tendențioasă, spiritul actului normative emis de Executiv opunându-se, tocmai, oricărei segregări, oricărei separări fizice între elevi, pe criterii de rasă sau etnie. Exact ceea ce a făcut UDMR, cu bună știință, în exemplele de mai sus.
Faptul că nu mai există școli mixte în Transilvania este una din cauzele majore pentru care copiii maghiari nu mai vorbesc bine limba română. Acest fapt este cunoscut de toți membrii UDMR, însă concluzia nu este asumată și exprimată în public pentru că ar dinamita tocmai politica construită în ultimii 30 de ani în procesul educațional. Paradoxul face că deși, timid, gradul de instruire a populației din România a crescut în ultimele 3 decenii, copiii maghiari din județele în care aceștia trăiesc în majoritate (cu deosebire Covasna și Harghita) să nu aibă de cele mai multe ori cunoștințe elementare de limba română.
Ori problema nu o reprezintă modul de predare al limbii, nu o reprezintă nevoia de dezvoltare a centrelor de perfecționare a cadrelor didactice maghiare, ci dispariția școlilor mixte și, implicit, a interacțiunii dintre români și maghiari, școli care au fost desființate, ironia sorții, pe bandă rulantă, tocmai de UDMR la începutul anilor 90, sub pretextul necesității unor drepturi suplimentare în educație. De ce generația unor foști președinți ai UDMR, inclusiv cea a domnului Kelemen Hunor, stăpânește foarte bine limba română, poate mai bine ca unii politicieni români? Pentru că aceștia au interacționat permanent cu elevii români, indiferent dacă au studiat la Miercurea Ciuc, Târgu Mureș sau Oradea. Iar absența interacțiunii înseamnă izolare, segregare și limitarea orizontului noilor generații de tineri maghiari. Aceștia sunt fie forțați să muncească în două-trei județe sau să emigreze în Ungaria. Ori rezultatele recensământului din 2022 sunt elocvente în acest sens, minoritatea maghiară pierzând mai bine de 200.000 de persoane ca urmare a emigrării în țara vecină. Iar pentru această tristă realitate politica UDMR în educație are un cuvânt greu de spus. De altfel, este normal ca o persoană care nu știe limba română la un nivel satisfăcător să dorească să muncească în altă țară, chiar dacă și-ar dori să rămână aici.
Politică, nu educație. Păstrarea privilegiului UDMR de a decide cine poate conduce o școală
În 2021, UDMR reușea numirea directorilor pe baza apartenenței politice, prin intermediul lui Szabo Odon, în calitate de coautor al unui amendament controversat care prevede că în cazul unităților de învățământ cu predare integrală sau cu secții de predare în limbile minorităților naționale, pentru numirea directorului „este necesar avizul scris” al organizației care reprezintă minoritatea respectivă în Parlamentul României sau a Grupului minorităților. „Eu am susținut acest proiect de lege tocmai pe acest principiu: Decizia se mută mai aproape de comunitate. Acest principiu există și în alte proiecte – rolul consiliului de administrație să crească, rolul comunităților să crească”, spunea la momentul respectiv deputatul maghiar.
Ceea ce Szabo Odon a evitat să sublinieze în comunicarea publică este faptul că UDMR reușește să mențină, prin această prevedere, controlul total asupra învățământului în limba maghiară, de teamă ca nu cumva vreun maghiar care ar ajunge director și care nu este în tabăra UDMR, ci în tabăra altor partide maghiare sau românești, să nu poată lua decizii care – chiar dacă sunt în interesul copiilor – poate nu convin UDMR sau FIDESZ. Totul trebuie trecut prin filtrul politic al UDMR, pentru că oricând un om care nu este înregimentat politic poate avea o opinie contrară cu cea a lui Kelemen Hunor sau Viktor Orban și, astfel, poate deveni periculos.
Și astfel, o organizație politică, în speță UDMR, se substituie oricărui forum de decizie pe linie de educație, mai presus de inspectorat și de concursurile de director. Dacă nu primești girul șefului local al UDMR, oricât de pregătit ai fi și oricât de maghiar ai fi, nu poți conduce o școală.
În forma „legilor Câmpeanu”, rămăsese o formă diluată a acestui privilegiu de a decide cine conduce școlile de pe domeniul său, și ne putem aștepta cu siguranță ca UDMR să forțeze păstrarea acestui control asupra managerilor educației ce provin din rândul minorității.
Dar, din păcate, controlul politic al UDMR nu se rezumă, cel mai probabil doar la numirea directorilor unor unități de învățământ. Acesta este prezent și în cazul propunerii de înființare/desființare a unor formațiuni de studiu școlare (clase în limbile minorităților), decizia politică urmând să cântărească mult mai mult decât cea locală, încălcând tocmai principiul subsidiarității, principiu pentru care UDMR a insistat ani de-a rândul să fie luat în calcul atunci când vine vorba despre legiferarea unor norme referitoare la drepturile minorităților.
Liceul Catolic de la Târgu Mureș a arătat că încăpățânarea este mai importantă decât interesul elevilor
Vă mai amintiți unul dintre cele mai tensionate momente post-1990 din Târgu Mureș ? A fost generat de încăpățânarea unor politicieni UDMR locali de a înființa un liceu confesional în Târgu Mureș, fără ca acest lucru să fie necesar, solicitat sau să reprezinte o necesitate reală. Pentru a face acest lucru au făcut tot ce le-a stat în putință, de la utilizarea tendențioasă a legăturii religioase cu Biserica Catolică și Vaticanul, până la înțelegeri politice găunoase cu partidele aflate la putere.
Legea dă dreptul cultelor să aibă școli, să gestioneze școli și să-și educe personalul, în limitele democrației și ale principiului separării Bisericii de Stat. De la un simplu capriciu al unor politicieni în căutare de validare se poate ajunge la niște abuzuri și situații juridice complicate în primul rând în defavoarea elevilor maghiari, care pe parcursul mai multor ani au fost efectiv plimbați de la un liceu la altul, doar pentru că niște lideri locali au eșuat în demersul de a constitui legal o unitate de învățământ.
Liceul Catolic din Târgu Mureș este un caz clasic de creare artificială a unui conflict, pentru a trage foloase electorale. Practic, liderii UDMR au încercat orice cale, fără să le pese de legalitatea ei și, cel mai grav de interesul elevilor, dând astfel impresia că abia așteptau să aibă încă un eșec, pentru a se victimiza, nefiind deloc interesați de ce vor face cei cele câteva sute de elevi al căror liceu practic nu există. De altfel, victimizarea propriilor politicieni a fost, în ultimii 30 de ani, principala carte jucată de UDMR.
De la decizii ilegale ale ISJ, la hotărâri anulate în instanță ale Consiliului Local, la ordine de ministru dovedite în instanță ca fiind ilegale și la o lege declarată neconstituțională, liderii Uniunii au încercat orice, numai calea legală nu. Astfel, au asigurată o temă de campanie tipică: maghiarii sunt oprimați, discriminați, deci aveți nevoie de noi, ca să ne luptăm cu majoritatea pentru drepturile voastre. Cel mai probabil, în noua lege a educației UDMR și-a asigurat unele paragrafe care să permită, în viziunea lor, să încerce, pentru a nu știu câta oară, înființarea ”de la centru” a Liceului teologic romano-catolic, ignorând atribuțiile administrației locale.
Afectarea autonomiei universitare – UMFST și segregarea de dragul segregării
Și dacă tot discutăm despre Târgu Mureș, nu putem să ocolim subiectul facultății de medicină în limba maghiară, obsesie a UDMR din 1990 până azi. O simplă căutare pe internet ne arată că, și în acest caz, avem de-a face nu cu o formațiune care apără drepturile co-etnicilor, ci cu niște oameni ale căror interese de grup sunt mai importante decât cele ale maghiarilor din România.
Practic, pe liderii Uniunii nu îi interesează ca studenții maghiari să poată învăța medicină, în limba maternă (ceea ce se întâmplă, de altfel, din 1990 încoace). Pe ei îi preocupă ca studenții maghiari de la medicină să nu se întâlnească cu cei români și, cel mai important, ca viitorul medic maghiar să nu poată să profeseze la București, Bacău, Piatra Neamț sau la Ploiești, ci doar în Covasna, Harghita, Mureș și, de ce nu, în Ungaria care duce oricum o penurie de cadre medicale. UDMR nu luptă pentru învățământ superior în limba maghiară, ci pentru învățământ segregat, pentru izolarea socială și pe piața muncii a tinerilor care sunt produsul sistemului de învățământ creat de ei.
Ne așteptăm, în noile legi ale educației să fie inserate unele prevederi care să aducă mai aproape ideea de a segrega etnic Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie din Târgu Mureș. Astfel, produse complete ale sistemului de învățământ în limba maternă, viitorii medici maghiari vor profesa în Covasna și Harghita sau vor pleca în Ungaria, pentru ca, la viitorul recensământ, maghiarii din România să fie și mai puțini. Și așa ne creăm încă un motiv de victimizare, deci fidelizare a electoratului captiv, deci voturi.
Ce se întâmplă de fapt cu educația în limba maghiară din România ?
Marko Bela, fostul președinte al UDMR și o persoană foarte bine ancorată în realitatea românească deplângea într-un interviu oferit de curând unui ziar din Ungaria, faptul că, spre deosebire de români, care prezintă studii superioare pentru 16% din populație, maghiarii au doar 12,9 absolvenți de facultăți din totalul numărului. „De fapt, nu este vorba despre faptul că mai puţini maghiari au studii superioare, ci despre faptul că o parte a tinerilor studiază la universităţi din Ungaria, sau chiar dacă absolvă universităţi din România, pleacă din ţară – a explicat Marko.”
Și ajungem astfel la esența problemei: politica UDMR în domeniul educației din ultimii 30 de ani a dus la rezultate catastrofale pentru maghiari, în primul rând, dar și pentru România, în general, deoarece cu siguranța țara noastră s-ar fi putut bucura de seriozitatea și conștiinciozitatea care îi caracterizează pe maghiarii transilvăneni în mai toate domeniile în care lucrează.
Să explicăm. Încă de la începutul anilor 90, liderii maghiarilor au urmărit stabilirea unui sistem paralel cu cel existent în România, în mai toate domeniile vieții sociale, dar cu atât mai mult în educație. Cumva de înțeles în contextul măsurilor abuzive ale regimului comunist-naționalist din ultimii ani ai lui Ceaușescu, compatrioții noștri maghiari au căzut în extrema opusă asimilării forțate, și anume segregare cu orice preț. Iar domeniul care a ieșit cel mai prost nu a fost administrația publică, cum ne-am aștepta, ci educația.
Prin toate modurile posibile s-a dorit despărțirea de români: s-au rupt școlile mixte, s-a încercat înființarea de structuri paralele (cum ar fi Uniunea Cadrelor Didactice Maghiare din Transilvania), s-au înființat școli izolate, departe de orice influență românească etc. etc. Ce a urmat ? În primul rând nu s-a mai învăţat limba română printre elevii maghiari. Cei care mai cunosc cât de cât relațiile complicate, dar frumoase din Secuime, știu că există persoane de etnie maghiară absolut fermecate de limba română, care iubesc româna mai mult decât pe români. Cu siguranță printre tinerii școliți din anul 2000 încoace sunt șanse reduse să mai găsim astfel de preferințe.
Apoi a intervenit izolarea. Tinerii și adolescenții maghiari au ajuns să interacționeze doar între ei. Nu se poate spune că înainte de 1990 în școlile mixte era raiul și nu existau probleme. Conflicte au fost și vor mai fi, dar plecând de la cuvinte aruncate între copii și trecând prin materii fără rost, tinerii maghiari ajungeau să cunoască o limbă care apoi le putea deschide drumul către lucruri frumoase în viață … venite odată cu posibilitatea de a lucra în orice colț al României. Acum nu mai există îmbrânceli între români și unguri, dar nici petreceri între adolescenți și nici seri culturale bilingve. În orașele transilvane locuite de populație consistentă maghiară avem totul segregat, de la grădiniță până la slujbele de înmormântare.
