Inginerul, un intelectual de meserie

Alăturarea dintre inginer și intelectual nu este incidentală în istorie și nici nu ține de logica coincidenței. Din prolog ar fi bine să nu circumscriem această idee universului comunist unde inginerul (la fel ca celelalte meserii și profesii ce necesitau studii superioare) era automat intelectual în cetate.

Ideea e mult mai veche și e de inspirație franceză, occidentală, specifică secolului al XIX-lea când elitele românești se formau la Paris. În acele vremuri, cultura franceză se impusese în Europa ca model funcțional în paradigma culturală a secolului al XIX-lea.

Sincronizarea tinerei elite românești cu modelul francez este atât de mare încât șeful diplomației lui Napoleon, la vizita sa în Principatele Române propune o tutelă franceză în România, din perspectiva comerțului și securității în zonă, argumentând că elitele de aici nici nu mai au nevoie să învețe limba franceză, limba română nefiind la acea vreme, potrivit lui Eminescu, împărăteasă la ea acasă.

Inginerii, intelectuali de primă generație

Putem argumenta că profilul intelectualilor români la acea vreme se caracteriza prin cosmopolitism şi enciclopedism. Din acest considerent, apare necesitatea profesionalizării. Astfel, gradul înalt de profesionalizare şi specializare înlocuiește calea amatorismului care este specifică perioadelor de început ale modernizării unui stat.

Ar fi bine să ne amintim că semantica cuvântului amator vine de la verbul latin amare care semnifică dragostea. Prin urmare, amator este cel care iubește un domeniu în ciuda insuficienței profesionale.

Acest tip de intelectual romantic reprezintă matricea inginerului român care își va da măsura valorii în cea de-a doua jumătatea a secolului XIX, continuând să reprezente până astăzi un reper profesional și moral la nivelul comunității.

Inginerii, un motor al schimbării României

Continuarea aici: https://grupinfrastructura.ro/inginerul-un-intelectual-de-meserie/