⬆

Îndepărtarea deșeurilor din bălțile de petrol care ies la suprafață din sonde, în România anului 1923

Industria petrolieră românească, după Primul Război Mondial

Perioada 1918-1924, este una de refacere pentru industria petrolieră românească. În anul 1924 se atinge nivelul antebelic al producției, adică 1.851.303 de tone. În primul an postbelic producția a fost inferioară celei din 1918.

Revista Ilustrația (Anul X, Seria 2, mai 1921, p.6), descria situația industriei petroliere, în anul 1921:

„Înainte de război, România era a patra printre țările producătoare de petrol din lume, venind după Statele Unite, Rusia și Mexic. (…) Se cunoaște numai în mod aproximativ suprafața teritoriilor conținând depozite de petrol.

Din cele din urmă investigațiuni sunt aproape 20.000 ha de terenuri petrolifere în România, din care numai 2.500 ha. sunt exploatate. Capitalul total investit în industria petrolului din România se urca în 1915 la 519.520.000, din care numai 7 la sută era românesc.

Cei 93 la sută capital străin era reprezentat după cum urmează: 110 milioane capital german, 96 milioane englez, 80 milioane olandez, 25 milioane american (Statele Unite), 12 milioane belgian, 10 milioane francez, și restul de 15 milioane erau capitaluri austriac, italian și elvețian.

După concluzia păcii schimbări importante au avut loc în distribuția capitalurilor străine în industria petrolului român, însă cifre definite lipsesc în această privință.

E suficient să relevăm că participarea capitalurilor engleze, franceze și americane este acum reprezentată pe o scară mai întinsă decât înainte de război. Capitalul american investit este ținut cu totul de Standard Oil Company.

În 1913 România exportase 1.036.000 tone de petrol, în valoare de una sută milioane de lei, adică mai mult decât o jumătate din producțiunea totală a acelui an. În 1919, numai 37.000 tone de petrol au fost exportate, dintr-o producțiune totală de 920.000 tone”, scria revista Ilustrația, conform Institutului de Studii Sud-Est Europene.

Refacerea industriei petroliere românești

După terminarea Primului Război Mondial, capitalul german din industria extractivă românească începe să se diminueze. În 1920, guvernul I.I.C. Brătianu pune sub sechestru 23 de societăți petroliere ex-inamice. Invocând prevederile Convenției de la San Remo, aliații englezi și francezi fac presiuni pe lângă statul român pentru a împărți aceste societăți petroliere germane.

După mai multe runde de negocieri purtate de guvernul Averescu cu diplomații francezi și englezi, societățile romanești preiau pachetul majoritar de acțiuni, iar restul este împărțit în mod egal între capitalul francez și englez.

Liberalii au beneficiat de o participație consistentă prin intermediul societății Creditului Minier, înființată în 1919. Englezii intră în posesia acțiunilor prin intermediul societății Anglo Persian Oil Co. Ltd.(viitoarea companiei British Petroleum). Compania engleză reușește să preia o mare parte din acțiunile societății germane Steaua Română.

Politica economică a României din perioada interbelica se schimbă o dată cu adoptarea doctrinei liberale „Prin noi înșine”, care urmărea consolidarea capitalului autohton din economia națională. Noua Lege a minelor adoptată în 1924, prevedea ca minim 55-60% din capitalul şi 75% din personalul societăților cu capital mixt, trebuie să fie românesc.

_{Foto sus: Îndepărtarea deșeurilor din bălțile de petrol care ies la suprafață din sonde, în România anului 1923 (© Frank and Frances Carpenter Collection / Library
of Congress)}