În urmă cu 25 de ani, un Van Gogh se vindea cu 39,85 milione de lire sterline
Cu un destin tragic, nerecunoscut în timpul vieţii, Van Gogh a fost asociat după moarte cu imaginea florii soarelui, pe care a pictat-o în mai multe ipostaze. Pe 30 martie 1987, tabloul său reprezentând florile, era cumpărat cu peste 30 de milioane de lire sterline.
Tabloul „Floarea soarelui" face parte din seria creată de Vincent Van Gogh în august şi septembrie 1888. Artistul le-a pictat pentru a-şi decora studioul din Casa Galbenă din Arles. Mai târziu, însă, a decis că tablourile vor decora camera de musafiri pregatită pentru prietenul său, pentru pictorul Paul Gauguin.
Sicriul pictorului, acoperit cu floarea soarelui
Van Gogh a devenit unul dintre cei mai mari pictori ai lumii după moarte. În timpul vieţii, munca sa a fost greu de vândut, fiind revoluţionară, deci puţin obişnuită pentru acele vremuri. Cel care l-a susţinut pe Van Gogh, inclusiv financiar, a fost fratele său, Theo.
Van Gogh a murit la vâsrta de 37 de ani. Ieşise pe câmp să picteze şi s-a împuşcat în piept.
Funeraliile lui Van Gogh au avut loc pe 30 iulie 1890. Sicriul său a fost acoperit cu floarea-soarelui, iar fratele său, Theo, a fost înmormântat lângă el.