⬆

În căutarea eroilor români din Marele Război, îngropați în Italia

Autor: Dumitru Lăcătuşu

Una dintre cele mai importante misiuni primite de preotul Ioan Felea a fost identificarea românilor morți și îngropați în Italia, indiferent dacă luptaseră în armata română sau în cea austro-ungară. Comisia din care făcea parte preotul s-a constituit prin ordinul nr. 1994 din 13 iulie 1919 al Ministerului de Război și a ajuns la Roma în data de 27 iulie același an. Activitatea ei nu a început însă imediat, ci abia în noiembrie 1919. Felea indica drept motive ale acestei întârzieri îndeplinirea unor misiuni pentru atașatul militar român din Roma. În Italia, după cum aflăm dintr-un raport special referitor la preotul căpitan Ioan Felea, el a avut următoarele sarcini:

„1. Direcțiunea, repartiția, supravegherea preoților. 2. Cu propaganda religioasă și politică printre legionari. 3. Cu organizarea cimitirului dela Avezzano. 4. Cu organizarea cimitirelor soldaților români pe frontul italian. 5. Cu studierea mijloacelor pentru îngrijirea militarilor români care se găsesc în Italia”.

Din timpul acelei misiuni, preotul militar Ioan Felea a transmis Ministerului de Război mai multe rapoarte de activitate. Dintr-unul dintre ele aflăm că ar fi făcut tot posibilul pentru „adunarea datelor soldaților români din Transilvania, Banat și Bucovina”. Astfel, între 4 noiembrie și 15 decembrie 1919, preotul a cercetat cimitirile din zona Carso a Italiei, aflate între localitățile Tolomino, astăzi în Slovenia, și Trieste.

Ioan Felea menționa în rapoartele sale că unele dintre cimitire fuseseră create încă din timpul războiului de armata austro-ungară, care s-a și ocupat de întreținerea lor. El le califica în două categorii principale: 1. Cimitire de front și 2. Cimitire din dosul/spatele frontului.

Cimitirele de front erau în 1919 cel mai bine conservate și se aflau în apropierea unei păduri, pârâu sau șosea. Felea sublinia că „șosele din ținutul Carsului [Carso] au la dreapta și la stânga lor câmpuri întregi de cimitire, iar cele mai multe dintre acestea erau înconjurate de un gard format din zid, lațuri sau sârmă”. În fiecare gard se află câte o portiță, pe care erau sculptate „inscripții patriotice” în maghiară sau germană ori texte din Scriptură, iar în unele cazuri anul în care a fost amenajat cimitirul.

^{Referat al Societăţii „Cultul Eroilor” privind cimitirele militare din Italia identificate de preotul I. Felea. Sursa: Arhiva Serviciului Istoric al Armatei}

Mormintele vizitate de preotul militar erau așezate câte zece sau chiar mai multe în șir. Fiecare dintre ele avea o cruce pe care erau scrise informații ce permiteau identificarea celor morți, regimentul și compania de care aparținea soldatul, precum și data morții. În cazul românilor, numele soldaților erau scrise în forma maghiarizată sau germană. Erau scrise în română doar în cimitirele din zonele în care au luptat regimente formate exclusiv din români. Crucile mormintelor erau din lemn colorat în negru, având o inscripție de culoare albă. Existau și cruci albe, însă inscripțiile originale nu mai puteau fi citite din cauza degradărilor provocate de intemperii. De asemenea, existența unor cruci fără date personale împiedica aflarea identității soldatului mort, putându-se citi doar informația în germană sau maghiară că „aici zace un soldat necunoscut”.

La rândul lor, mormintele din dosul/spatele frontului erau clasificate în alte trei categorii: 1. Morminte singulare; 2. Morminte în care erau înhumați doi sau trei soldați și 3. Morminte în masă (gropi comune) în care erau „îngropate chiar companii întregi”. Preotul exemplifica ultima categorie cu mormintele din San Gabriele, unde, potrivit acestuia, se aflau înhumați 135 sau chiar și 250 de soldați într-o groapă comună. El presupunea că în aceste gropi comune se aflau mulți români necunoscuți, argumentându-și afirmația prin faptul că în vara anului 1917 Regimentul 50 Alba Iulia, format din români, a fost total nimicit în luptele de aici.

În afară de aceste morminte ale românilor din armata austro-ungară, preotul mai arăta că a descoperit și morminte ale soldaților români luați prizonieri de austrieci și ale căror cruci aveau inscripții care indicau numele, naționalitatea, regimentul și localitatea din care proveneau, dar și pe cele ale legionarilor români morți în Italia, adică ale foștilor soldați din armata austro-ungară care s-au înrolat în Legiunea română din Italia pentru a lupta împotriva Germaniei și aliaților ei.

În perioada în care s-a aflat în Italia, preotul Ioan Felea a reușit să identifice 120 de cimitire militare în care erau înhumați 1.925 de români, morți în timpul războiului, și ale căror morminte aveau cruci și inscripții. Nu se cunoștea însă numărul soldaților necunoscuți de origine română.

După încheierea investigațiilor realizate de preotul Ioan Felea, Societatea „Mormintele eroilor căzuți în război” a lansat un apel către familiile românilor morți în Italia, oferindu-le acestora posibilitatea aducerii rămăşiţelor în țară. În anunțul societății se preciza: „Familiile eroilor români, ale voluntarilor căzuți ca legionari români, sau ale militarilor morți în rândurile armatei austro-ungare, care doresc să aducă osemintele morților ce le aparțin, urmează să înainteze cererile lor în acest sens, la sediul Societății”. Li se cerea acestora să trimită extractul de moarte și „cât mai multe relații asupra locului unde se află mormintele”.

Slujbă religioasă pentru cei dispăruţi, Primul Război Mondial. Sursa: Arhivele Naţionale ale României

Acest text este un fragment din articolul „Ioan Felea. Un preot în căutarea soldaților români morți în Primul Război Mondial" apărut în numărul 226 al revistei Historia, disponibil în perioada 13 noiembrie - 14 decembrie 2020 la toate punctele de distribuție a presei (rețeaua Inmedio, chioșcuri de ziare, benzinării), dar și în format digital, pe platforma paydemic.com